marti, 09.08.2022
“Am avut un contract cu o firmă de telefonie care și-a cesionat creanțele pe care le avea către o altă persoană juridică, societate care m-a notificat că figurez cu un debit. Fac precizarea că eu am achiat datoria pe care o aveam integral, dar ulterior momentului în care au fost cesionate creanțele firmei de telefonie, iar această firmă insistă ca figurez în evidențele lor cu acel debit. Doresc, să mi se comunice și explice care sunt efectele legale produse de o cesiune de creanță față de terțele persoane” - A. F. Pașcani, jud. Iași
Menționăm, că cesiunea de creanță este definită în art. 1566 alin. 1 Cod Civil ca reprezentând convenția prin care creditorul cedent transmite cesionarului o creanță împotriva unui terț. Pentru valabilitatea cesiunii de creanță, nu este necesar consimțământul debitorului cedat, acesta find terț față de contractul încheiat între cedent și cesionar, în schimb pentru ca cesiunea de creanță să fie opozabilă terților, inclusiv debitorului cedat, ținut să plătească cesionarului valoarea creanței trebuie îndeplinite anumite formalități de publicitate expres reglementate de legiuitor în art. 1578-1581 Cod Civil.
Referitor la efectele juridice ale cesiunii acestea se produc atât între cedent și cesionar, ca părți a contractului – principalul efect fiind transmiterea dreptului de creanță de la cedent la cesionar, cât și față de terți.
Cesiunea produce efecte față de terți numai în momentul notificării făcute în condițiile Codului Civil sau al acceptării ei de către debitorul cedat prin înscris sub semnătură privată cu dată certă. Sunt considerați terți atât debitorul cedat, cesionarii ulteriori și succesivi ai aceleiași creanțe și creditorii cedentului.
Până la notificarea sau acceptarea cesiunii, debitorul cedat poate să ignore, în sensul că poate plăti în mod valabil cedentului (art. 1578 alin.2 Cod Civil). Altfel spus, cesiunea îi va fi inopozabilă debitorului cedat până în momentul notificării sau acceptării cesiunii, el putându-se libera de executarea obligației numai prin plata făcută creditorului său, adică cedentului.
Având în vedere inopozabilitatea cesiunii până în momentul notificării sau acceptării acesteia de către debitorul cedat, se impun unele precizări: dacă cedentul îl iartă de datorie pe debitor, chiar cu titlu gratuit, iertarea de datorie este valabilă; debitorul va putea invoca împotriva creditorului cedent compensația sau prescripția extinctivă, la fel cum debitorul cedat se va putea apăra față de cesionar prin invocarea chitanțelor liberatorii provenind de la cedent, chiar dacă, au dată ulterioară cesiunii. În schimb aceste chitanțe trebuie să aibă dată anterioară notificării sau acceptării.
Orice modificări intervenite în legătură cu creanța ca urmare a înțelegerii dintre cedent și debitorul cedat înainte de notificarea cesiunii sau de acceprarea acesteia îi vor fi opozabile creditorului cedent, cu excepția cazului în care debitorul a cunoscut transferul creanței.
După îndeplinirea cerințelor cerute de lege pentru opozabilitatea cesiunii , debitorul cedat devine debitor exclusiv al cesionarului, astfel încât nu mai poate plăti în mod valabil cedentului pentru a se libera de executarea obligației. Potrivit art. 1582 C. Civil efectele cesiunii între cesionar și debitorul cedat sunt urmăroarele:
În caz de cesiuni succesive, atunci când cedentul a transmis aceeași creanță mai multor cesionari succesivi, debitorul se va libera efectuând plata în temeiul cesiunii care i-a fost comunicată mai întâi sau pe care a acceptat-o mai întâi prin înscris cu dată certă ( art. 1583 alin.1 Cod Civil ).
În raporturile dintre cesionarii succesivi ai aceeași creanțe, art. 1583 alin. 2 Cod Civil prevede că va fi preferat cesionarul care și-a înscris mai întâi cesiunea în Arhiva Electronică de Garanții Mobiliare, neinteresând data cesiunii sau data comunicării acesteia către debitorul cedat.
În ce îi privește pe creditorii cedentului, până în momentul notificării sau acceptării cesiunii de către debitor, ei vor fi terți față de cesiunea realizată de debitorul lor. Fiind terți, cesiunea le este inopozabilă, astfel încât vor putea urmări creanța pe care o are cedentul împotriva debitorului cedat, deoarece aceasta face parte din garanția lor generală. În schimb, după îndeplinirea formalităților de publicitate, dreptul de creanță iese din patrimoniul cedentului, astfel încât creditorii acestuia nu vor mai putea urmări creanța, singura posibilitatea a creditorilor fiind atacarea cesiunii de creanță pe calea acțiunii pauliene, dacă pot dovedi fraudarea intereselor lor.
Biroul teritorial Iaşi
Instituţia Avocatul Poporului
Expert Paula Iekel
Cuvinte cheie: + cesiune de creanță, țerți
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Tesla a încheiat contracte de 5 miliarde de dolari pentru a cumpăra nichel din Indonezia
VIDEO - Ismaila Sarr de la Watford a marcat un gol de la 50 de metri în Championship
BioNTech se aşteaptă să înceapă livrările a două vaccinuri adaptate la Omicron încă din octombrie
În ce farmacii din judeţul Iaşi se distribuie pastilele de iod
Oppo şi OnePlus au oprit vânzările în Germania. Ce legătură are Nokia?
Analist: Apple va vinde cel mult 1,5 milioane de exemplare din prima cască de AR în primul an
Încă un tânăr de 25 de ani s-a înecat în această dimineaţă la Costineşti
WhatsApp creşte perioada de graţie pentru ştergerea mesajelor
La Let’s Go Travel gasesti oferte de top pentru un sejur de neuitat in Punta Cana (P)
Cancelarul Olaf Scholz a ajuns în atenţia Poliţiei. ÎI sunt cercetate e-mailurile
Boeing va relua livrările de avioane 787 Dreamliner în zilele următoare
Poliţiştii protestează astăzi în faţa Ministerului de Finanţe
Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului
Analiză, după remiza din weekend - Poli Iaşi are destui jucători. Îi mai trebuie însă echipă!
Festivalul INIMO, pe stadion în Copou, cu cei mai apreciaţi artişti români
A murit Olivia Newton-John. Artista australiană avea 73 de ani
60 de ieșeni evacuați din apartamente. Au luat foc vechiturile strânse în casa scării
VIDEO Pandemia din pandemie. COVID-19 ne-a afectat psihic. Ce facem?
Sacourile de dama - o tinuta formala, eleganta, seducatoare! (P)
VIDEO Creații în aer liber pentru a vă ușura viața! Cât de repede se face un duș de grădină
Deputatul PNL Muraru, un aristocrat de mucava. Zero realizări pentru Iași! (P)
Tânărul ieșean scos din mare, la Saturn, a murit. A ignorat steagul roșu
Cu fiecare proiect imobiliar inovator axat pe regenerare urbană, Iașul revine la viață (P)
Sfaturi pentru angajații care își desfășoară activitatea la birou (P)
Auditul public, între ineficiență și dezideratul consolidării
FOTO „Cerbul cu opt picioare”. Iluzia optică surprinsă de un fotograf
Papa va beatifica un preot ucrainean executat prin împuşcare în Uniunea Sovietică
Un sat din Islanda, ameninţat de gazele emanate de noua erupţie vulcanică
Ce au discutat Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan timp de patru ore la Soci?
Ce notă dă ministrul Alexandru Rafila la Sănătate: Am o anumită satisfacţie
Cătălin ONOFREIAsupritori, paraziţi şi ipocriţi |
Briscan ZARAAgua! |
Cristina DANILOVNu căuta cheile sub veioză |
Nichita DANILOVSlavă lui Rabelais |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.