Care sunt mai pe placul femeilor: bărbaţii “adevăraţi” de altădată sau “epilaţii” actuali? Opinia unui scriitor ieşean

duminică, 31 martie 2024, 09:20
7 MIN
 Care sunt mai pe placul femeilor: bărbaţii “adevăraţi” de altădată sau “epilaţii” actuali? Opinia unui scriitor ieşean

Bărbaţii şi-au pierdut obiectul de activitate, ţelul după care s-au orientat milioane de ani. Mai importanţi decât ei sunt azi chiar şi cei care erau cândva pe ultimul loc, copiii. Şi totuşi nu e suficient. Încă mai sunt văzuţi ca nişte brute, ca nişte pericole latente care caută mereu doar mâncare, sex şi bătaie. Aşa o fi, dar, din păcate, nu prea mai au nici cum, şi nici cu ce…

Ţin minte foarte bine. Eram într-o sală de aşteptare, iar în faţa mea o femeie tânără vorbea cu vecina ei de scaun despre o întâmplare nefericită din viaţa ei când ieşise dintr-o maşină şi lăsase portiera deschisă, iar bărbatul cu care era nu s-a sesizat, nu şi-a intrat în rol, nu şi-a dat seama că era nevoie de el şi că trebuia să închidă portiera, dom’le! Aia era treabă de bărbat. Trebuia să sară în ajutor, să demonstreze forţă, energie, să se comporte ca un bărbat adevărat…

M-a impresionat istorisirea pentru că aveam încă în minte nişte demonstraţii ale femeilor care cereau drepturi egale cu ale bărbaţilor şi în care se spunea clar că sexul slab e la fel de puternic ca cel tare, că femeile pot face toate lucrurile pe care bărbaţii le fac şi că nu trebuie date la o parte de la nimic.

În acelaşi timp mi se suprapuneau în minte imagini cu bărbaţi care se epilează, care poartă şosete atât de scurte, încât să li se vadă glezna curată şi sensibilă, care se dau cu parfum şi merg la manichiurist, care vorbesc blând, cu voci piţigăiate şi sunt tot timpul pregătiţi să nu jignească vreo femeie, ori să-şi ceară scuze cu o mie de cuvinte şi plecăciuni. Toate astea tocmai pentru a fi pe placul lor, pentru a nu le mai face să se simtă în preajma unor primitivi plini de energie brută, de forţă animalică şi de dorinţe ruşinoase. Ei vor cu tot dinadinsul să fie sensibili, plini de compasiune, gingaşi şi înţelegători.

Şi, culmea, îşi mai lasă şi barbă, pentru că, deh, trebuie să fie măcar un lucru care să amintească unui privitor neavizat că persoana cu glăscior de femeie masculinizată şi comportament de copil speriat de bombe este de fapt posesorul unui organ masculin trecut de pubertate… E o contradicţie atât de mare să vezi un ins uriaş cu barbă care se comportă ca un fetiţă de grădiniţă…

Se pare însă că femeile tot nu sunt mulţumite pentru că vor ca bărbaţii să le sară încă în ajutor când e vorba de muncă fizică, să le apere de agresiuni, să le ridice mobila grea din casă, să alerge, să fie masculini. Dar cum se pot face toate astea în acelaşi timp? Cum poţi să nu te uiţi la ele cum merg despuiate plin de dorinţă, să nu le fluieri pe stradă, şi să ai în acelaşi timp iniţiativa pentru a începe o relaţie, sau pentru un act sexual, pentru că, să fim sinceri, dacă ar fi după femei, iniţiativa ar veni la Sfântul Aşteaptă, iar populaţia umană s-ar prăbuşi în timp record.

Cum poţi să doreşti pe cineva doar dacă îţi permite ea să o doreşti? Cum pot bărbaţii să fie sensibili, dar să nu plângă prea des, să nu plângă chiar deloc pentru că sunt patetici/ ridicoli şi nu le stă bine? Să nu ridice tonul niciodată, decât atunci când au ele nevoie ca să se impună în faţa altora ş.a.m.d.? Să nu meargă cu băieţii în oraş ori la pescuit sau la fotbal, ci să stea cu ele în casă degeaba? Să se uite pur şi simplu la ele cu ochi perfecţi şi atât. Cum să facă treburile murdare, dar fără ca ele să fie implicate în vreun fel, şi fără să se murdărească ori să transpire? Cum să mănânci usturoi pentru potenţă şi sănătate, dar să nu miroşi? Femeile cred că au cel mai mult nevoie de bărbaţi roboţi dintre toate fiinţele de pe Pământ…

Filmul Barbie este edificator pentru contradicţia aceasta imposibil de definit. În el se demonstrează magistral, printr-o încrengătură de idei înţelese (ori simţite?) doar de partea feminină a spectatorilor de ce femeile au şi nu au în acelaşi timp nevoie de bărbaţi.

Există dovezi multe şi clare despre faptul că în trecut ierarhia în comunităţile de oameni era cu totul diferită faţă de cea de acum. În locul cel mai de sus se aflau aproape întotdeauna bărbaţii în putere care asigurau nevoile esenţiale precum hrana, siguranţa, transportul, construcţiile. Din acest motiv, pentru că erau rari (puţini ajungeau la vârsta maturităţii), expuşi mai mult pericolelor mortale, ei aveau întâietate la mai tot, mâncau cea mai multă şi mai diversificată hrană, aveau prioritate la odihnă, la împerechere etc. Le erau asigurate cele mai bune condiţii de trai. Dacă o comunitate nu avea destui bărbaţi în putere pentru a-şi procura hrana şi pentru a-şi garanta siguranţa, acea comunitate era sortită pieirii.

După ei erau femeile, iar cei din urmă în lanţul ierarhic erau copiii, bătrânii şi bolnavii. Aceştia mâncau resturile rămase, dormeau pe unde apucau, se îmbrăcau cu ce prindeau.

Am citit chiar de curând un articol despre cum făceau englezii baie în Evul Mediu. E vorba despre cei de la ţară, despre ţărani, nu despre regi, conţi şi alţii asemenea, evident. O dată pe an! Atât de des o făceau… În general în luna mai. Se încălzea apa, se turna într-un ciubăr şi primul care intra în ea era bărbatul. După el urmau ceilalţi membri ai familiei în ordine cronologică descrescătoare. Ultimii erau cei mici care prindeau, bineînţeles, cea mai mizerabilă apă. De ce? Pentru că nu erau aşa de importanţi, copiii se făceau uşor şi mulţi, nu trebuiau protejaţi atât de tare. De cele mai multe ori chiar venirea unui copil era văzută ca o nenorocire pentru că se adăuga încă o gură de hrănit la familie pentru câţiva ani ceea ce presupunea un efort în plus pe lângă celelalte existente.

În Grecia Antică, de exemplu, un copil nu era considerat persoană decât după vârsta de 5 ani. Până atunci era la egalitate cu orice alt animal şi atât. Părinţii aveau voie prin lege să îşi abandoneze nou-născuţii! Mortalitatea infantilă ajungea uneori la peste 50%!…

Azi nu mai poate fi vorba despre aşa ceva. Lucrurile şi ordinea lor s-au schimbat complet. Copiii au sărit pe primul loc, pentru că acum ei sunt mai puţini şi mai valoroşi. Sunt urmaţi de femei şi de cei care au nevoie de îngrijire. Ultimul loc e ocupat de bărbaţii în putere care… nu mai sunt atât de puternici ca altă dată. Societatea nu mai are nevoie de ei pentru a-şi procura hrană şi pentru siguranţă.

Un bărbat adevărat de azi supraponderal şi complet lipsit de vreo condiţie fizică poate ceda bucata lui de friptură singurului său copil, şi chiar poate rămâne flămând un timp pentru că ştie că nu va avea nevoie de atâta energie ca să se mişte de pe canapea în maşină, iar de acolo la birou, şi invers. Nu mai există niciun tigru care să îl pândească după vreun copac, nu mai e niciun pericol ca o altă ceată de umanoizi să-i atace familia. Poate fi liniştit, lipsit de energie, neputincios şi uitat…

Din această cauză totul e diferit. Bărbaţii de azi nu mai au nevoie de muşchi, de rezistenţă, de inteligenţă pentru a se descurca în situaţii dintre cele mai vitrege. Dacă te uiţi chiar pe un top al celor mai puternici oameni din lume, ai să constaţi cu surprindere că aceştia stau destul de prost la condiţia fizică, nu arată fioroşi deloc, nu ar speria niciun duşman, iar dacă i-ar ataca cineva pe stradă sunt mari şanse să se panicheze şi să nu poată reacţiona în niciun fel. Pentru o comunitate străveche un asemenea individ ar fi fost izgonit şi lăsat pradă animalelor sălbatice.

Totuşi au rămas în conştiinţa umană urme din vechea ierarhie. De aceea încă unele femei mai cer bărbaţilor de lângă ele să se comporte aşa cum o făceau odată, deşi tot ele dezaprobă complet genul acela de comportament şi de societate, primitive.

Bărbaţii şi-au pierdut obiectul de activitate, ţelul după care s-au orientat milioane de ani. Mai importanţi decât ei sunt azi chiar şi cei care erau cândva pe ultimul loc, copiii. Şi totuşi nu e suficient. Încă mai sunt văzuţi ca nişte brute, ca nişte pericole latente care caută mereu doar mâncare, sex şi bătaie. Aşa o fi, dar, din păcate, nu prea mai au nici cum, şi nici cu ce…

Briscan Zara este scriitor şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii