Carmen Dorobăţ, în izolare la domiciliu: suspectă Covid
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 19.05.2021

Carmen Dorobăţ, în izolare la domiciliu: suspectă Covid

GALERIE
Carmen Dorobat
  • Carmen Dorobat
- +

Iaşul a avut ieri un număr mare de cazuri noi raportate: 340.

Fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, Carmen Dorobăţ, se află în izolare la domiciliu după ce a intrat în contact direct cu o persoană depistată ulterior cu infecţia cu noul coronavirus.

"Nu este vorba despre vreun coleg, vreun cadru medical sau vreun membru al familiei, ci de o persoană din exterior. În locaţia respectivă nu am purtat mască, este drept, pentru că nu aveam cum să port mască, dat fiind circumstanţele respective, dar persoana infectată a purtat mereu mască. Deci a existat protecţie. Mi-am făcut test în a 4-a zi, în a 5-a zi şi a 6-a zi, dar toate au ieşit negative. Nu am niciun fel de simptome, mă simt foarte bine. Sunt obligată însă prin lege să stau izolată 10 zile la domiciliu", a declarat Carmen Dorobăţ.

Ieri, la Iaşi au fost raportate alte 340 de noi cazuri de infecţie cu SARS COV 2, dar şi patru decese în rândul pacienţilor internaţi în secţiile de ATI. Referitor la gradul de ocupare al paturilor de la Terapie Intensivă, ieri mai erau dsponibile patru paturi, unul la Spitalul Municipal Paşcani, altul la Recuperare, un pat la Spitalul CFR şi altul la Spitalul de Neurochirurgie.

În zonele de confirmaţi din spitale mai erau libere 170 de paturi. La Centrul suport COVID de la Spitalul C.I. Parhon erau ocupate patru paturi la ATI. 19 pacienţi care fac şedinţe de dializă la unitatea medicală amintită au infecţia cu noul coronavirus.

De asemenea, DSP Iaşi a raportat patru noi focare, respectiv unul la Secţia II de Neurochirurgie a Spitalului Clinic de Urgenţă Nicolae Oblu (patru persoane depistate, dintre care trei cadre medicale), un altul la Centrul de Servicii Sociale Budăi (opt beneficiari depistaţi pozitiv), la Centrul de zi Echilibru (trei angajaţi diagnosticaţi cu COVID 19) şi la o societate comercială (cinci angajaţi).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un trio pentru integrare

Lucian DÎRDALA

Un trio pentru integrare

Denumirea neoficială - „Trio Asociat” - are meritul că duce discuţia şi spre provocările zilei, nu doar spre ambiţiile de integrare din viitor. Dorinţa celor trei ţări de a coopera în vederea unei cât mai bune valorificări a potenţialului asocierii nu ar trebui să deranjeze instituţiile europene, chiar dacă acestea sunt atente să nu transmită celorlalţi membri impresia că ar reprezenta „plutonul secund” al Parteneriatului Estic.

Filmuletul zilei

opinii

Un altfel de test PCR

Florin CÎNTIC

Un altfel de test PCR

Pe 8 mai s-a comemorat un veac de la înfiinţarea Partidului Comunist din România prilej de sesiuni ştiinţifice vineri pentru prietenii de la Universitatea „Petre Andrei” şi de reflecţie pentru mine.

Câteva lucruri despre „profesiunea de scriitor”

Radu PĂRPĂUȚĂ

Câteva lucruri despre „profesiunea de scriitor”

M-a întrebat odată cineva într-un interviu, dacă urmăresc popularitatea, faima. Faimos este Becali sau cei care apar seară de seară pe ecrane, plătiţi cu jdemii de euro, tratând subiectele la modă, cei care plac „canaliei de uliţi”, cum spunea Poetul. 

Un festival care trebuie să continue

Alex VASILIU

Un festival care trebuie să continue

Trecând în revistă recitalurile şi concertele programate în a XXII-a ediţie a Festivalului Muzicii Româneşti (Iaşi, 10-16 mai), se cuvine onorată iniţativa echipei alcătuită în 1971 din Achim Stoia, rectorul fostului Conservator, Ion Baciu, directorul Filarmonicii şi Mihai Cozmei, decan la instituţia de învăţământ muzical superior, de a institui şi la Iaşi un eveniment de anvergură naţională. Începutul este datat 1973. 

pulspulspuls

Iată cea mai mare frică a lui Alexe şi Chirica!

Iată cea mai mare frică a lui Alexe şi Chirica!

Chiar dacă prin filială mulţi cred că noua numire interimară la şefia pe judeţ în locul lui Alexe nu ar ridica nicio problemă pe termen mediu şi lung, căci, imediat ce dosarele şi lucrurile se vor aşeza în matca lor, în secunda doi se va reveni la poziţiile dinainte, unii mai cu dare de mână din zonă ar avea, zice-se, şi alte opinii despre ce se mai poate întâmpla. 

Caricatura zilei

Descoperire științifică

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.