Carmen Saeculare (II)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 26.02.2021

Carmen Saeculare (II)

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

Cum anul trecut a fost unul dedicat Centenarului, am omis să prezint, între atâtea manifestări demne de „Cântarea Centenarului“, o carte care m-a bulversat. Scoasă de Universitatea de Vest din Timişoara, sub coordonarea etnoloagei şi universitarei Otilia Hedeşan, se numeşte simplu: „100. Gânduri şi ipostaze“. Cum nu există în librării, voi sugera eu câteva poteci neştiute, deschise de acest conclav de autori din arii diverse.

Nu trebuie să fii cine ştie ce specialist în comunicare politică pentru a înţelege că deşi par legate de istorie, „centenarele“ sunt de fapt jocuri propagandistice care utilizează scenariul rememorării doar pentru persuasiune. Deşi istoricul este un obişnuit al decupării trecutului în unităţi egale, de regulă de o sută de ani, operaţiune prin care „ia în stăpânire timpul“ în încercarea de a diseca un sens pentru curgerea lui, secolul celebrat la un centenar e, de fiecare dată, altceva decât o unitate fixă de măsură utilizată de cronologie. Şi dacă, în afară de anul trecut, ne raportăm la cel mai apropiat centenar din istoria noastră recentă (destrăbălarea propagandistică făcută de Nicolae Ceauşescu în 1977, la celebrarea Războiului de Independenţă - concept central al propagandei securiste externe care îl ipostaziase pe dictatorul comunist într-un campion al unei pretinse „independenţe“ faţă de sovietici) vedem că şi atunci a fost vorba doar de un găunos foc de artificii în urma căruia nu a rămas nimic. De altfel, povestea sutei din perspectiva istoricului este, pentru mine cel puţin, cea mai pasionantă dintre toate textele generate de autorii din volumul timişorean amintit şi ea m-a făcut să o las ca pe o tuşă finală la această semnalare jurnalistică cu (sper!) valenţe educative, graţie înţelesurilor sale subtile.

În eseul său istoriografic, intitulat chiar „Secolul nestatornic“, istoricul şi universitarul Vasile Docea, directorul Bibliotecii Centrale Universitare din Timişoara, pleacă de la constatarea firească pentru publicul larg potrivit căreia istoria are de-a face cu trecutul. Dar „nu trecutul pur şi simplu îl preocupă pe istoric, ci trecutul în desfăşurarea lui. Pentru istoric, obiectul muncii îl constituie mişcarea, succesiunea, înlănţuirea faptelor, desfăşurarea lor în timp. De aceea, istoria este, înainte de toate, o afacere cu timpul“(p.65). Astfel încât, pornind de aici, autorul descrie şi nuanţează extrem de viu şi convingător arcanele timpului prin care se mişcă istoria şi istoricul în încercarea lui de a îmblânzi şi de a înţelege faptele trecute, în înlănţuirea lor diacronică. Pentru istoric, spune profesorul timişorean, limbajul este instrumentul cel mai la îndemână pentru „a lua în stăpânire timpul“ prin explicarea lui. Fascinaţia extatică provocată de corpul compact al trecutului nostru milenar poate fi prin scris, prin povestire, citită şi orientată mai util prin „felierea“ acestui corp temporal masiv în perioade mai uşor de înţeles şi descris. Căci, spune Vasile Docea, „printre numeroasele formule de «îmblânzire» conceptuală a timpului, istoricul recurge la fragmentarea acestuia. Un lucru care se lasă împărţit în bucăţi, desfăcut în părţile sale componenete, tăiat în felii, este - nu-i aşa? - un lucru accesibil“ (p.66), iar din această perspectivă tot inventarul tehnic pe care îl folosim în aceste operaţiuni de disecţie a vremurilor de demult ne-a dat diverse concepte operaţionale precum secol, epocă, mileniu sau eră care ne-au lăsat iluzia că putem lua în stăpânire timpul anterior trăit de omenire. Dar, vai!, cât de nestatornice se dovedesc toate aceste concepte atunci când le aducem la rigorile analizei cantitative şi a exactităţii ştiinţifice. După cum am mai văzut (iar autorul ne aduce riguros şi tacticos în faţă exemple edificatoare), timpul istoric nu se lasă încapsulat în limite matematice fixe. Dacă „Razboiul de 100 de ani“ a durat 116, iar cele „100 de zile ale lui Napoleon“ au fost 95, „Saeculum Traiani“ a avut doar 19 ani, cât timp marele împărat a condus imperiul. Ce să mai spunem atunci de cei 150 de ani ai „veacului întunecat“ sau de „secolul naţionalităţilor“ care a durat de la Revoluţia Franceză din 1789 până la finele Primului Război Mondial, în 1919? Cât despre epoci („Epoca lui Pericle“), milenii sau ere (atât cea creştină, cât şi cea pudic-marxizantă, „a noastră“, se raportează amândouă tot la un moment zero legat de Iisus Hristos, aflat de fapt la jumătatea curbei temporale a timpului trăit de oameni), ele sunt nişte repere metaforice în funcţie de care, spune autorul în siajul lui François Furet şi Michel de Certeau, se construieşte naraţiunea istorică, adică acea povestire exemplară despre trecut, cu un povestaş aflat în prezent, adică la intersecţia trecutului cu viitorul, scrisă în limbajul comun pe care „istoricii îl folosesc de la Herodot încoace, fără a-şi fi creat, precum alte domenii ale cunoaşterii, propriul idiom ştiinţific“(p.68).

Dar, ne reaminteşte Vasile Docea, istoricii nu au rămas cantonaţi doar în explicaţia prozaică a trecutului, pozitivistă, evenimenţială, ci au introdus şi concepte mai subtile de „feliere“ a trecutului, mai adaptate realităţii complexe pe care acesta o întruchipează în faţa cercetătorului. Bunăoară, Fernand Braudel şi reprezentanţii „Şcolii de la Annales“ au destructurat percepţia istoriei ca o curgere simplă, liniară de evenimente spunând că de fapt e vorba de o combinaţie de durate scurte care se întreţes cu duratele lungi. Dacă efemerul politic (cicluri electorale, războaie, tratate etc.) este, de regulă, o expresie a duratelor scurte, „există, însă, şi fenomene sau procese care evoluează lent, unele imperceptibil, precum marile structuri umane aflate la intersecţia cu mediul geografic: rute comerciale, hrana, mentalităţile. Acestea aparţin duratei lungi, care se măsoară în secole. Între cele două, se află conjuncturile economice, a căror durată ar fi de ordinul deceniilor“(p.71).

Cum subliniase încă de la început autorul, istoricul ia în stăpânire timpul prin limbaj şi, cred, această formulare este cea mai potrivită pentru a saluta această analiză polisemantică şi caleideoscopică a cifrei 100, întreprinsă de timişoreni plecând de la sugestia Centenarul recent, care a intenţionat să scoată din uitare un moment inaugural al statului românesc complet. Dacă veacul, ne spune Vasile Docea în acest eseu strălucitor, are în arealul slav-ortodox o rezonanţă mistică („în veac“ desemnând, desigur, veşnicia, cu corolarul de „veacul vecilor“ ce semnifică pur şi simplu o sută de sute, adică 10.000 de ani), saeculum, adică suta aceea centenară de ieri, reprezintă o translare magică către mundan, către om. E de la sine înţeles, deci, că anul şi deceniul ne sunt familiare, pentru că le identificăm în viaţă, în timp ce „Cântarea Centenarului“, Carmen Saeculare cum a zis Horaţiu, reprezintă „un mod de a ne raporta la o durată care ne este străină şi de care ne putem apropia doar prin ritualul celebrării. Sărbătorind secolul, atingem pentru o clipă intangibilul“ (p.73). Să fim atenţi atunci la eteratul „trecut utilizabil“, atât de drag politicienilor şi istoricilor de casă! 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Politicienii ieşeni faţă în faţă cu adevăraţii băieţi deştepţi

Dan CONSTANTIN

Politicienii ieşeni faţă în faţă cu adevăraţii băieţi deştepţi

Este un domeniu care cere mai ales creativitate, înţelegerea modului de business şi o conexiune bună la internet.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Mituri şi inerţii

Alexandru CĂLINESCU

Mituri şi inerţii

În ura faţă de „trădătorul” Pacepa acţionează două mituri: mitul Securităţii „patriotice”, care ne-a apărat de duşmani (mai ales de sovietici) şi mitul lui Ceauşescu mare patriot, omul care a făcut o sumedenie de lucruri bune şi care a schimbat faţa României. Aceste două mituri sunt de o deconcertantă tenacitate şi e uşor să ne convingem dând o simplă „raită” pe Facebook.

Cel mai modest dintre pământeni (III)

Neculai SEGHEDIN

Cel mai modest dintre pământeni (III)

La 32 de ani Armstrong îşi trăieşte tragedia vieţii: pierderea fiicei sale, Karen, în vârstă de doi ani, în urma unei tumori la creier. El nu va mai vorbi cu nimeni despre acest fapt, nici măcar cu soţia sa, Janet. Momentul este redat în filmul „First man/ Primul om”, realizat în 2018, la şase ani după moartea astronautului.

„Deşoşocizarea” AUR

Nicolae CREŢU

„Deşoşocizarea” AUR

La cum merg treburile în politichia românească, perspectivele de „spectacol” public al tupeului şi imposturii, din păcate, sunt din ce în ce mai… înfloritoare.

pulspulspuls

Cum de a apărut scandalul cu şpaga onorabilului Mugurel care bea Ciuc

Cum de a apărut scandalul cu şpaga onorabilului Mugurel care bea Ciuc

Multă lumea ne-a sunat să ne întrebe ce se întâmplă cu ultima acţiune a procurorilor de anticorupţie, cea care îl vizează pe Mugurel care bea Ciuc, viteazul penelist care a păstorit cândva şi pe plaiurile noastre. 

Caricatura zilei

Cum s-a petrecut accidentul

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.