Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Carmencita Constantin a fost aleasă în funcţia de preşedinte al FR Gimnastică până în 2025

GALERIE
Carmencita Constanti
  • Carmencita Constanti
- +

Preşedintele FR Gimnastică a fost ales în funcţie până în 2025, la alegerile forului de la Ploieşti. Carmencita Constantin a condus federaţia interimar în ultimele opt luni.

Constantin a fost aleasă în funcţie cu unanimitate de voturi (48). “Mă simt responsabilă şi emoţionată, pentru că ne aşteaptă o perioadă economică extrem de grea. Cu emoţie şi cu dorinţă să nu facem niciun pas înapoi. Tot ce facem este să reconstruim. E o provocare foarte mare şi singura de suflet din toată viaţa mea. Nu mi-aş fi iertat niciodată să nu încerc să ajut “, a spus Carmencita Constantin după alegeri.

Ea are o experienţă de 23 de ani în management şi reprezintă România la Comisia Europeană pe probleme de energie, mediu şi finanţări UE. Nadia Comăneci a avut o intervenţie telefonică din SUA, pe parcursul alegerilor.

“Mă bucur că am reuşit să facem această legătură, pentru că este foarte bine să învăţăm unii de la alţii, fiecare avem ceva de oferit pentru acest sport şi pentru generaţia care practică acest sport. Abia aştept să vă văd şi să scăpăm de această pandemie, că am stat destul închişi. Eu de aici, ajut cu absolut tot ce pot“, a spus Nadia Comăneci.

Prima competiţie majoră pentru gimnastica românească, înaintea JO de la Tokyo, este Campionatul European de la Basel, unde Larisa Iordache va lupta pentru calificarea în Japonia. ”Noi o susţinem, ea simte această susţinere, câteodată prea multă susţinere se transformă în presiune, dar nu e nimic, ea este un om foarte puternic. Suntem alături de ea şi ne dorim enorm ca Larisa să reuşească”, a declarat preşedintele FRG.

Până în 2025, în organigrama FRG se regăsesc: Carmencita Constantin -preşedinte, Maria Fumea şi Ioan Suciu – vicepreşedinţi, Ingrid Istrate – secretar general.

Antrenorii federali sunt Corina Moroşanu – gimnastică feminină, George Predescu – gimnastică masculină, Alina Grigore – gimnastică aerobică şi Marian Drăgulescu – reprezentant al sportivilor. De asemenea, noii membri ai Biroului Executiv sunt: Angela Gabriela Cacoveanu, Ionuţ Corlaci, Gina Gogean, Adrian Durlă, Cristiana Spînu, Liliana Cosma, Ciprian Tiberiu Hegyi.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri