anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Carnea de miel, mai scumpă decât anul trecut. Vezi de la cât va porni preţul

GALERIE
carne-miel
  • carne-miel
- +
Comercializarea mieilor în pieţele ieşene va începe din 20 aprilie. Oficialii DSV îndrumă ieşenii să cumpere carcase de miel numai dacă sunt însoţite de certificate de sănătate publică.

Carnea de miel se va vinde cu 30 de lei kilogramul, a declarat, vineri, la Sibiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, care a precizat că fermierii au avut costuri foarte mari cu întreţinerea oilor în această iarnă, dar se ţine cont şi de puterea de cumpărare. Întrebat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, cu cât vor putea cumpăra românii carne de miel de Paşti, preşedintele Sindicatului Naţional al Crescătorilor de Ovine şi Caprine, Marcel Andrei, a răspuns că "totul depinde de piaţă".

"Ţinând cont că suntem în 5 aprilie şi crescătorii ţin oile pe stabulaţie, că nu este vegetaţie, costurile pentru iernat au fost foarte mari. La un preţ de 30 de lei kilogramul nici nu ne-am acoperi costurile. Pe de altă parte, trebuie să ţinem cont şi de puterea de cumpărare a populaţiei şi, dacă vrem să vindem, trebuie să ne adaptăm pieţei”, a spus Marcel Andrei.
Potrivit acestuia, fermierii nu pot estima "preţuri fixe, bine stabilite, pentru că, dacă piaţa nu acceptă, degeaba cer", însă a adăugat că intenţia este să se vândă carnea de miel cu 30 de lei pentru un kilogram.
"Sunt produse perisabile şi nu ne putem juca. În momentul în care le-am făcut, ieşim cu ele pe piaţă, trebuie să le vindem", a afirmat Andrei.
Potrivit acestuia, brânza proaspătă se va vinde la preţuri comparabile cu cele de anul trecut, în jurul sumei de 20 de lei pentru un kilogram.
Anul trecut, Marcel Andrei declara, înainte de Paşi, că preţul mieilor, "în greutate, la viu, ar trebui să pornească de la 15 lei, iar la carcasă de la 25 lei". Acesta adăuga că în anul 2011 preţul varia între 22 şi 23 lei. De Paşti, în majoritatea judeţelor preţul a variat între 10-16 lei un kilogram pentru mielul viu şi 20-34 de lei în magazine.

Comercializarea mieilor în pieţele ieşene va începe din 20 aprilie

Perioada de dinaintea Paştelui pune mereu pe jar ieşenii care doresc să aibă pe masă cele mai bune bucate. În acest sens, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) doresc să atragă atenţia asupra modului în care se produce, depozitează, transportă şi valorifică carnea de miel. „Sacrificarea mieilor şi valorificarea produselor obţinute în urma sacrificării se poate face în unităţi de abatorizare autorizate sanitar veterinar şi care îndeplinesc standardele europene, de unde carnea poate fi comercializată inclusiv pe piaţa intracomunitară sau în spaţii avizate sanitar veterinar, temporar, pentru sacrificare. În acest caz, fiecare DSVSA judeţeană va aviza funcţionarea unor spaţii de sacrificare numai pe perioada 20.04-05.05. 2013“, au precizat reprezentanţii DSV. Ei au continuat, arătând că spaţiile avizate temporar pentru sacrificare tebuie să fie separate fizic, astfel încât sacrificarea propriu-zisă să nu producă disconfort cumpărătorilor, să dispună de un sistem de alimentare cu apă potabilă şi apă caldă, urmând ca aplicarea mărcii de sănătate pe carcasele de miel să se facă numai după efectuarea examinării de către medicul veterinar. Carnea provenită din sacrificările efectuate la locurile special amenajate temporar trebuie să fie comercializată numai în aceste puncte, întrucât este strict interzis transportul produselor în alte locaţii.
Reprezentanţii DSV îndrumă ieşenii să cumpere carcase de miel numai din unităţile avizate sanitar-veterinar şi să fie verifice dacă produsele sunt însoţite de un certificat de sănătate publică, împreună cu ştampila aferentă. În acelaşi timp, în această perioadă ieşenii trebuie să fie atenţi la ouăle pe care le cumpără. „Ouăle sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt marcate cu data ouatului. Ele trebuie să fie depozitate şi comercializate în spaţii care asigură temperatura corespunzătoare“, au mai arătat reprezentanţii DSV. Laptele este un alt produs asupra căruia trebuie să stăruie ieşenii înainte de a-l cumpăra. Producătorii locali care valorifică pentru consum public produsele din lapte în pieţele agroalimentare trebuie să aibă în mod obligatoriu asupra lor „Documentul de înregistrare sanitar veterinară“ şi carnetul de sănătate a animalelor, eliberat şi vizat trimestrial de către medicul veterinar de la locul unde se află animalele. 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.