Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Carnete de student false, lucrări în alb şi mari sume de bani, descoperite la Universitatea Maritimă

GALERIE
Universitatea Maritimă Constanta
  • Universitatea Maritimă Constanta
- +

Anchetatorii au descoperit, la percheziţiile făcute la locuinţele persoanelor implicate în fraudarea examenelor de la Universitatea Maritimă Constanţa, mari sume de bani, lucrări în alb şi carnete de student false, anchetatorii spunând că studenţii plăteau între 100 şi 150 de euro pentru a promova.

Potrivit procurorului Zarafina Puiu de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa, în acest dosar este cercetat un lector universitar, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, o altă persoană, fost absolvent al Universităţii Maritime, dar fără legătură directă cu instituţia, pentru trafic de influenţă, dare de mită, fals privind identitatea şi fals în înscrisuri sub semnătură privată şi 11 studenţi, pentru cumpărare de influenţă.

"Traficantul de influenţă pretindea sume între 100 şi 150 de euro de la studenţi ca să le dea diverselor cadre didactice pentru a obţine o notă de trecere la examenele restanţiere. Pentru el pretindea 100 - 150 de lei", a declarat procurorul, vineri, pentru corespondentul MEDIAFAX.

Procurorul Zarafina Puiu a precizat că fostul absolvent al Universităţii Maritime care reprezenta legătura între studenţi şi profesori a refuzat să facă declaraţii la audieri, însă la locuinţa acestuia au fost găsiţi 15.000 de euro, 2.500 de dolari şi peste 10.000 de lei.

"Au fost găsite şi diverse înscrisuri cu menţiuni de studenţi şi sume de bani, dar şi carnete de studenţi în care era înlocuită poza studentului cu poza sa. Asta deoarece erau situaţii în care nu putea să facă traficul de influenţă la profesor şi atunci substituia studentul în examen", a explicat procurorul.

În cazul lectorului universitar, anchetatorii au stabilit că acesta primea bani de la studenţi prin intermediar, iar aceştia intrau la examen şi apoi predau lucrarea în alb, astfel de lucrări, dar şi suma de 400 de euro, fiind găsite la locuinţa cadrului didactic.

"Lectorul primea, prin intermediul altei persoane, câte 100 de euro pentru fiecare disciplină la care urma să se susţină examen. Studentul îşi nota numele, prenumele, disciplina, forma de învăţământ şi enunţul subiectului, fără ca acesta să fie dezvoltat, iar pentru atât primea apoi nota 5. Lucrările acestea le-am găsit acasă la lector", a mai declarat procurorul de caz.

Potrivit sursei citate, pe lângă cei 11 studenţi care au fost reţinuţi în acest caz mai există şi alţii puşi sub învinuire pentru cumpărare de influenţă.

"Nu am putut să-i aducem pe toţi la audieri din mai multe motive: este vacanţă, sunt plecaţi de la domiciliu ori sunt din alte localităţi ale ţării, dar în zilele următoare vor fi aduşi şi ei la Parchet pentru audieri. Vom vedea ce mai rezultă în continuare pentru că cercetările sunt abia la început", a adăugat Zarafina Puiu.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Constanţa au dispus, joi seară, reţinerea lui Emilian Costache, lector la Universitatea Maritimă Constanţa, sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată, precum şi a 11 studenţi ai universităţii, acuzaţi de cumpărare de influenţă. De asemenea, procurorii au emis ordonanţă de reţinere şi pe numele unei persoane fără legătură cu instituţia, acuzată de trafic de influenţă.

Toate cele 13 persoane reţinute în dosar vor fi duse, vineri, la Tribunalul Constanţa cu propunerea de arestare preventivă.

Procurori ai Parchetului Curţii de Apel Constanţa, împreună cu ofiţeri DGA, au făcut, joi dimineaţă, percheziţii la sediul Universităţii Maritime din Constanţa, precum şi la locuinţele unor persoane suspectate de fraudarea examenelor din sesiunile iunie şi septembrie 2013.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri