anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

duminica, 14.08.2022

Caruselul lui Ştefan Mitroi

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Metaforele sale au un iz folcloric. Linia pe care o explorează Ştefan Mitroi e una deopotrivă parabolică, dar şi parodică. Ştefan Mitroi parodiază eternitatea. În lumea poeziei şi prozei sale eminescianul vers „un vis etern al morţii e viaţa lumii întregi”, se transformă, câteodată, într-un hohot de râs molipsitor.

Lipsa gravitaţiei din poezia, dar şi din proza lui Ştefan Mitroi - un autor care şi-a început cariera la Iaşi, a fost redactor şef la revista Opinia studenţească, în perioada ei de glorie, apoi şi-a continuat-o la Bucureşti şi în sudul ţării, legându-se tot mai mult, pe măsura trecerii timpului, de satul său natal, Siliştea-Vităneşti, din judeţul Teleorman, aflat în apropierea locurilor de naştere a doi mari scriitori postbelici, Zaharia Stancu şi Marin Preda -, determină ca timpul şi spaţiul din scrierile sale să se dilate sau să se contracte, odată cu imaginile şi personajele surprinse în diferite ipostaze, conferindu-le contururi din cele mai neaşteptate. De fapt, în cazul său, trăim într-un timp şi un spaţiu al amintirii, unde evenimentele şi stările sufleteşti au fost golite de surplusul lor material, umplându-se de nostalgii nebănuite aflate parcă sub vraja unui somn molipsitor. Iată cum apare realitatea transfigurată de goana unei tren prin ochii unui adult cu suflet de copil: „Era noapte şi priveam din goana trenului/ depărtările./ Deodată am văzut cu luna retează/ acoperişul unei clopotniţe,/ apoi vârfurile unor copaci/ ce alergau de unii singuri pe câmp./ A căzut după aceea/ cumpăna/ unei fântâni la pământ./ Apoi am desluşit/ rostogolindu-se prin iarbă/ capul unui cal/ ce păştea pe un deal./ S-a despicat după asta/ însuşi dealul în două./ Jumătate rămânând pe loc,/ jumătate cealaltă/ gonind prin noapte/ după tren.”

Avem de-a face aici cu un spaţiu de extracţie chagalliană, în care formele fiinţelor şi lucrurilor levitează deasupra liniei orizontului. La Chagall avem de-a face cu un amestec de elemente urbane, mai ales de mahala, şi rurale. Întâlnim în pictura sa tot felul de logodnici cu gâturile răsucite plutind şi sărutându-se în aer, întâlnim şi instrumente muzicale, şi pendule, dar şi cocoşi, căluţi şi ţapi ispăşitori privind somnambulic spre luna plină. Culorile tablourilor sale au preluat ceva din prospeţimea lumii dinainte de potopul biblic. Predomină albastrul, galbenul, roşul, dar şi verdele. Temele prezente ale operei sale artistice fac trimiteri la Vechiul şi Noul Testament, dar şi la diverse scene din folclorul slav şi cel ebraic. E o lume în esenţă veselă, ce te potopeşte însă cu tristeţea ei. „Marea artă - spunea Chagall - începe acolo unde se termina natura.” Lecţia aceasta pare să şi-o fi însuşit cu prisosinţă şi Ştefan Mitroi. În opera sa, natura ţine doar de decor, având linii fluctuante, ce se revarsă, peste marginile tabloului, odată cu peisajul. Predomină o atmosferă de bâlci rural, în care căluşarii nevăzuţi animă atmosfera: „Se strânse lumea ca la bâlci în curtea noastră./ Şi veniseră şi lăutarii./ Doar că dispăruseră mirele şi mireasa./ I-au descoperit, aproape de miezul nopţii, sus în car (Carul Mare, n.n.). Până să se crape de ziuă/ se urcase tot satul acolo./ Ani de zile s-au auzit lautarii/ cântând în slăvile cerului/ Căci n-au mai vrut să coboare deloc,/ dar deloc, pe pământ. Nici nuntaşii, nici ei.”

Această poezie îmi aduce aminte de Nunta lui Mihai Ursachi, dar şi de poezia Nunta în Cer a aceluiaşi autor: „Un cer de lumină nebun tresare în noaptea/ definitivei tăceri ca o salvă de tun.../ Osana, osana, la sfera a şaptea,/ gloria gloriei. Cer de lumină nebun! (...) O goarnele nunţii mă cheamă degrabă,/ trăsura e jos, mai încet, mai încet.../ De când te aştept, multiubite, acum sunt o babă,/ iar tu, bag de seamă, aduci a schelet...”

Dacă la Mihai Ursachi, predomină apoteoticul, exaltarea jucată pe muchia unui grotesc romantic, cu încărcătură barocă, la Ştefan Mitroi predomină contemplativul, împins spre absurd. Tehnica descriptivă şi trecerea registrului din sfera ludicului în sfera fantasticului aminteşte de peisajele lui Pieter Bruegel cel Bătrân, de nunţile sale ţărăneşti, dar şi de pictura naivă şi de expresionişti. Lumea sa ne duce cu gândul, de asemenea şi la poezia lui Marin Sorescu, atât cel din ciclul La Lilieci, prin atmosfera pe care o degajă, cât şi la cel din Moartea ceasului sau din Tinereţea lui Don Quijote, prin întoarcerea neaşteptată a sensului parodic al cuvintelor.

Fleşurile amintirilor sale din copilărie se umflă asemenea unor baloane potopite de crepuscul. Tablourile sunt ample şi intens colorate. Realitatea din ele dă pe alături ca dintr-un con al abundenţei, revărsându-se asemenea unui lapte dând în clocot de pe pământ spre cer, pentru a potopi din nou cerul. Imaginaţia sa pare să nu aibă stavile. Imaginile cresc unele din altele, precum reverberaţiile unui clopot sau ale unui hohot de râs molipsitor, când suav, când ascuţit: „Cel mai important lucru pe care poţi să-l vezi aici/ e cum se mută rochia aceea albă de demult/ din mireasă în mireasă,/ ajungând cu mutatul până-n zilele noastre”. Rochiile de mireasă şi tablourile, chiar dacă se găsesc într-o curte de ţară, alcătuiesc un adevărat muzeu, un muzeul al umbrelor, al sufletelor ce şi-au găsit de mult sfârşitul, unde „vârstele pe care le avem de trăit” stau „pe umeraşe ca într-un dulap mai mare/ asemenea hainelor”. Şi atunci „când vârstele pe care le-am ales cel mai bine,/ încep să se rupă”, iei altele la rând, şi începi să ieşi cu ele în lume, copilăriei fiindu-i destinată ziua de duminică, iar bătrâneţii o zi ce uită să mai vină. Avem de-a face aici cu un fel de carusel, în care hainele vârstelor se învârt prin faţa noastră trecând de la bătrâneţe, înapoi la tinereţe, apoi la adolescenţă şi copilărie. Lumea această a tuturor metamorfozelor devine posibilă în stadiul post-mortem.

Într-un poem dedicat lui Edvard Munch, din Vieţile pictorilor, poetul Constantin Severin, şi el un împătimit al penelului, scria: „am încercat să simt percepţia simultană a tuturor lumilor ce se întretaie/ se multiplică şi se anulează la nesfârşitul în sufletul meu chinuit /.../ am cunoscut de mic mizeria dar mi-am cultivat starea de a pictat/ cu trăiri din Gauguin, Van Gogh, Poe, Strindberg, Nietzsche, Ibsen şi Grieg/ cele mai bune opere ţâşnesc din lava abisului interior/ din poveştile şi miturile copilăriei din visele furate de îngerii fricii şi ai morţii”. Într-adevăr, cele mai reuşite creaţi sunt cele care vin din insondabilul abis interior, acolo unde imaginile macerate de subconştient capătă o nouă semnificaţie şi o nouă dimensiune. În cazul lui Ştefan Mitroi ele sunt dublate şi de ludic.

Poetului şi prozatorului Ştefan Mitroi îi place jocul. Cuvintele îl fascinează la fel de mult precum dreptunghiurile, pătratele şi cifrele desenate cu creta colorată pe asfalt într-un şotron. În locul chenarelor punctate cu cifre de la 1 la 10, Ştefan Mitroi preferă să facă sărituri când într-un picior, când cu altul, pe marginea cuvintelor, pe care mai întâi le goleşte de sensul lor primar, pentru a le conferi sensuri mai înalte. Una dintre temele preferate e copilăria, alta nunta, şi alta moartea, care capătă, ca şi în Mioriţa, conotaţii cosmice: „Pe bunica mamei a prins-o bătrâneţea/ cu nunta amânată./ Îi promisese bărbatul că-i cumpără rochie de mireasă,/ dar, luat cu tot felul de treburi, uitase./ Într-o zi, bunica mamei a văzut/ coborând din cer un păianjen”, care i-a spus să nu mai fie tristă, căci el o să-i ţese o rochie albă,/ la fel de uşoară ca aerul străbătut de razele de lună. Păianjenul ceresc a mai rugat-o să se urce pe acoperişul casei şi atunci când va vedea Carul Mare huruind pe deasupra hornului să nu-i fie teamă şi să se urce pe oiştea lui, acolo va găsi rochia sa de mireasă.

Păianjenul, care aici e totuna cu îngerul morţii, uită să mai spună că în urma lui va veni şi un alt car, Carul mic, în care se află lada sa de zestre, învelită şi ea într-un păienjeniş subţire, împletit cu mare grijă, unde vor fi păstrate sentimentele, visele şi întâmplările prin care a trecut de-a lungul timpului, şi care se vor revărsa în zori de zi umplând toată Calea Lactee. Unele dintre ele, cele neîmplinite, s-ar putea să se materializeze în sentimentele şi gândurile urmaşilor lor din alt veac.

Guvernată de alte legi, şi de o cu totul altfel de gravitaţie, viaţa de după moarte pare să fie o nesfârşită permutare a sufletelor dintr-un trup efemer în altul la fel de efemer, ca într-un somn fără început şi fără sfârşit: „Poţi ajunge nu într-un singur cer/ ci în mai multe,/ aşa cum mi s-a întâmplat mie azi-noapte/ când m-am visat/ iarbă./ Treceau herghelii de mânji peste mine, gâdilându-mi copitele. Doamne ce mai râdeam în somn/!/ Se auzea până în somnul părinţilor mei cum râdeau şi ei.”

Metaforele sale au un iz folcloric. Linia pe care o explorează Ştefan Mitroi e una deopotrivă parabolică, dar şi parodică. Ştefan Mitroi parodiază eternitatea. În lumea poeziei şi prozei sale eminescianul vers „un vis etern al morţii e viaţa lumii întregi”, se transformă, câteodată, într-un hohot de râs molipsitor.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.