Casa Albă: SUA nu vor anunţa o schimbare a politicii privind utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acţiune

vineri, 13 septembrie 2024, 21:10
1 MIN
 Casa Albă: SUA nu vor anunţa o schimbare a politicii privind utilizarea de către Ucraina a rachetelor cu rază lungă de acţiune

Statele Unite nu intenţionează să anunţe vineri o nouă politică legată de Ucraina şi utilizarea rachetelor cu rază lungă de acţiune pentru atacuri asupra unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, a declarat Casa Albă, potrivit Mediafax.

„Nu există nicio modificare în poziţia noastră cu privire la furnizarea de capabilităţi de atac cu rază lungă de acţiune pentru Ucraina, pentru a fi utilizate în interiorul Rusiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe pentru securitate naţională, John Kirby.

„Nu m-aş aştepta la niciun anunţ major în această privinţă”, în urma discuţiilor de vineri dintre preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a spus Kirby, conform Reuters.

Biden şi Starmer se vor întâlni vineri  la Casa Albă.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, le cere de luni de zile aliaţilor occidentali să permită Ucrainei să folosească rachete cu rază lungă de acţiune, inclusiv ATACMS americane şi Storm Shadows britanice, în atacuri asupra unor ţinte în Rusia.

Kirby a declarat că Statele Unite iau în serios avertismentul preşedintelui Vladimir Putin că va considera Occidentul direct implicat în conflict dacă Ucraina va utiliza rachete cu rază lungă de acţiune fabricate în Occident pentru a ataca Rusia, dar că nu este vorba de o poziţie nouă din partea lui Putin.

„Aceasta nu este o retorică pe care să nu o fi auzit de la el înainte”, a spus Kirby. „El a dovedit în mod evident că este capabil de agresiune… aşa că, da, luăm aceste comentarii în serios”.

 

Citește mai mult pe Mediafax

Etichete: Biden, SUA, ucraina

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii