Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Crochiuri economice

Casa de marcaj fiscal: de la jurnalul „hârtie” la cel electronic

GALERIE
casamarcat
  • casamarcat
- +

În ultimul deceniu, din raţiuni de colectare a veniturilor bugetare, am avut de-a face, pe rând, cu introducerea, generalizarea şi apoi reglementarea (din ce în ce mai) strictă a utilizării caselor de marcat electronice-fiscale (CMEF). Justificat de progresul tehnic, chiar în aceste zile, Executivul vine cu alte reglementări legate de implementarea cât mai rapidă a tot ceea ce înseamnă CMEF dotate cu jurnal electronic. Evident, odată transpuse în practică respectivele reglementări, nu se doreşte decât mai buna monitorizare a activităţii din domeniul comerţului cu amănuntul şi al prestărilor de servicii, urmărindu-se scăderea evaziunii fiscale/creşterea gradului de colectare a veniturilor destinate bugetului de stat.

Un studiu recent al nostru, efectuat asupra efectelor fiscalizării tranzacţiilor economice interne  prin intermediul caselor de marcat electronice fiscale în planul colectării TVA (perioada 2006-2014, http://www.amfiteatrueconomic.ro/temp/Articol_2638.pdf), releva că odată cu introducerea utilizării obligatorii a CMEF, a crescut gradul de colectare a TVA. Cu aceeaşi ocazie a trebuit să ţinem cont că a avut loc şi creşterea ratei TVA (urmată apoi de scădere), însă în acelaşi timp am constatat diminuarea indicelui de eficienţă fiscală ca urmare a utilizării unor CMEF de veche generaţie, care nu permit includerea unor registre electronice. Ei bine, aici ne vom referi tocmai la ceea ce are în vedere Executivul nostru în privinţa instituirii unor reguli pe această linie. Este clar, nu ne amăgim defel că măsurile guvernamentale la care ne referim (OUG nr. 20/2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea şi prorogarea unor termene, https://lege5.ro/Gratuit/ge3tanrzgi2a/ordonanta-nr-20-2017-pentru-reglementarea-unor-masuri-fiscal-bugetare-si-modificarea-si-prorogarea-unor-termene) ar veni ca urmare a cercetării invocate mai sus. Dar nu putem să nu observăm că acestea par a fi menite să înlăture deficienţe tocmai de tipul menţionat de noi, autorii acelei lucrări ştiinţifice. Astfel, prin Nota de fundamentare la OG nr. 20/2017 se arată că sunt extrem de importante – şi, în acelaşi timp, obligatorii - termene (revizuite în raport cu cele prevăzute de OUG nr. 91/2014) precum (http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-og-nr-20-30-08-2017&pageâ2):

·1 iunie 2018 pentru pentru dotarea cu CMEF prevăzute cu jurnal electronic (non-hârtie) a contribuabililor mari şi mijlocii  şi 1 august 2018 pentru contribuabilii mici;

·data la care se interzice comercializarea CMEF cu rolă pe suport de hârtie, coincide cu data limită până la care utilizatorii au obligaţia de a se dota cu noile CMEF, respectiv 1 august 2018;

·se prelungeşte intervalul de timp în care Comisia de autorizare a distribuitorilor pentru CMEF avizate tehnic din cadrul MFP, poate să autorizeze şi distribuitori de CMEF vechi, respectiv 1 aprilie 2018.

Având în vedere modificarea prin OG nr. 20/2017 a termenelor prevăzute de OUG nr. 91/2014, se impune stabilirea mai multor lucruri importante. Între acestea, în vederea corelării şi modificării unor prevederi cuprinse în OUG nr. 28/1999, avem în vedere (http://gov.ro/ro/guvernul/procesul-legislativ/note-de-fundamentare/nota-de-fundamentare-og-nr-20-30-08-2017&pageâ2) precizarea termenului limită – 31 iulie  2018 - până la care îşi menţin valabilitatea avizele/autorizaţiile privind distribuţia CMEF dotate cu rolă jurnal. Începând cu data de 1 august 2018 se poate aplica o sancţiune pentru comercializarea de către distribuitorii autorizaţi, a CMEF dotate cu rolă jurnal (http://itva.ro/documents/OUGnr.20.pdf). Cât priveşte procedura de conectare a CMEF, precum şi data începând cu care acestea se conectează la sistemul informatic naţional de supraveghere şi monitorizare a datelor fiscale, acestea ţin de competenţa preşedintelui ANAF, care emite un ordin special în acest sens. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri