anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

"Căsătoreşte-te într-un supermarket" - protest al patronilor de restaurante. ”Acolo ai voie, dar în săli special amenajate, nu”

GALERIE
casatorie, supermarket
  • casatorie, supermarket
- +

Mai mulţi lucrători din domeniul HoReCa şi organizatori de evenimente din municipiul Sfântu Gheorghe au iniţiat un protest inedit împotriva restricţiilor impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, sub genericul "Căsătoreşte-te într-un supermarket".

Aceştia au înscenat o nuntă într-un supermarket din municipiu pentru a arăta că în aceste locuri este permis accesul unui număr mare de persoane, în timpul ce în restaurante, cafenele şi alte locaţii de acest gen numărul clienţilor este limitat sau chiar interzis în localităţile în care incidenţa cazurilor de COVID-19 depăşeşte 3 la mia de locuitori, scrie Agerpres.

După organizarea evenimentului aceştia au postat fotografii pe Facebook, precum şi câteva rânduri în care şi-au explicat gestul.

"Căsătoreşte-te într-un supermarket. Acolo ai voie. Dacă vrei să-ţi uneşti destinul cu partenerul tău de viaţă nu o poţi face la restaurante sau în sălile special amenajate pentru asta, deoarece sunt închise, iar organizarea de evenimente este interzisă. Cu toate acestea, poţi face oricând acest lucru în orice centru comercial, respectând un set minim de măsuri epidemiologice. Am dovedit noi că se poate. Acolo orice se poate. Am organizat o nuntă într-un centru comercial din Sfântu Gheorghe cu tot ce trebuie: mireasă, mire, preot, martori şi fotograf, în plus, ne-am ales şi cu o mulţime de invitaţi. Muzică nu am cerut, dar am primit. Menţionăm că această reprezentaţie a comunităţii noastre nu a fost îndreptată împotriva centrelor comerciale, ci mai degrabă a avut scopul de a atrage atenţia asupra nedreptăţilor şi inegalităţilor din sistem. Te poţi cununa într-un supermarket, dar ar fi mai bine şi mai frumos să faci acest lucru în spaţiile în care toate condiţiile sunt perfecte pentru acest eveniment extraordinar. Sperăm că ordinea poate fi restabilită cât mai curând posibil şi că putem primi atât cuplurile îndrăgostite, cât şi pe cei îndrăgostiţi de gusturile bune", se arată într-o postare apărută pe paginile de socializare ale mai multor localuri din Sfântu Gheorghe.

Unul dintre iniţiatorii acţiunii, Kovacs Gabor Aron a declarat că afacerile întreprinzătorilor din domeniul HoReCa şi din industria organizatorii de evenimente au fost foarte afectate din cauza măsurilor luate în contextul pandemiei, arătând că numai în restaurantul familiei sale au fost anulate 136 de nunţi, plus alte evenimente.

"A fost un protest, nu a fost o nuntă reală, dar noi, cei din aceste domenii, nu am putut lucra în timpul pandemiei şi ne-am gândit ce putem face, pentru că într-un mall sau supermarket pot intra 3.000-4.000 de oameni, dar la noi în restaurant nu pot veni mai mult de 30 de persoane, nu mai spun 200. Noi nu am vrut să facem rău supermarketurilor, pentru că ştim că toată lumea o duce greu, dar am vrut să arătăm că şi nouă ne e foarte greu şi ce fel de legi avem în România (...) Am pierdut o grămadă de bani, angajaţi care nu au mai putut lucra. Numai nouă ni s-au anulat 136 de nunţi de când a început pandemia, plus botezuri, minirevelioane, revelioane şi alte evenimente", a declarat Kovacs Gabor Aron.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cătălin ONOFREI

Asupritori, paraziţi şi ipocriţi

Cât de bine îi cunoaştem pe cei din jurul nostru?

opinii

Agua!

Briscan ZARA

Agua!

Dacă nu ar fi fost lumea aceasta modernă în care transportul dintr-un loc în altul să fie foarte facil, iar alimentele şi apa să poată fi aduse repede dintr-o regiune în alta, cu siguranţă am fi intrat într-o perioadă de foamete cruntă. Război, boală şi foamete, triada care a urmărit întreaga istorie omul precum lupii. Şi trebuiau mereu să fie trei ca să devină mortale, de nesuportat. Şi dacă ultimele două apar din motive naturale, primul ni se datorează în totalitate.

Nu căuta cheile sub veioză

Cristina DANILOV

Nu căuta cheile sub veioză

Am atât de mulţi cunoscuţi care spun cu toată convingerea că obiceiurile lor alimentare - a mânca prăjituri noaptea, de pildă - se datorează faptului că părinţii lor nu i-au hrănit aşa cum trebuia şi nu le-au insuflat obiceiuri alimentare sănătoase. Şi stau şi sortează, ca pe nişte boabe de fasole, amintirile din copilărie, cum nu aveau voie să se ridice de la masă până nu terminau de mâncat grişul cu lapte sau cum erau alergaţi cu papucul prin curte când aruncau sub masă carnea din ciorbă la pisici. A devenit un fel de sport, mulţi caută cauzele dependenţei de alimente, de alcool, de ţigări, de dragoste, de droguri, în copilărie şi, după un search profund concluzionează: „mama e de vină că sunt supraponderală”, „tata e de vină că eu beau”.

Slavă lui Rabelais

Nichita DANILOV

Slavă lui Rabelais

Vom intra într-o epocă în care resursele de materii vor conta la fel de mult ca şi tehnologia. Epoca energiei ieftine, după cum spunea un comisar european, a luat sfârşit. Epoca revendicărilor abia a început.

pulspulspuls

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Care este strategia PSD la locale şi ce învârte Maricel Popa la manivela partidoiului

Gata, astăzi am ajuns la antepenultimul episod din seria „Ce s-a discutat la Şcoala politică de vară de pe Bahlui”, o relatare fidelă a discuţiilor care au avut loc timp de o săptămână în târgul nostru pe teme politice locale. 

Caricatura zilei

Suspensii speciale

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.