Aurelian Bădulescu, unul dintre oamenii care i-au făcut viața grea lui Nicușor Dan, în timpul primului mandat de primar general al Capitalei, și-a făcut publică suma pe care a obținut-o la nuntă. Informația apare în prima declarație de avere completată de Bădulescu în calitate de consilier al Curții de Conturi a României.
Aurelian Bădulescu l-a invitat pe Nicușor Dan la nuntă
Aurelian Bădulescu a fost viceprimar al Capitalei și lider al grupului PSD din Consiliul General, însă numele lui nu s-a mai regăsit pe lista candidaților la alegerile locale din 2024. Considerat unul dintre cei mai vocali critici ai lui Nicușor Dan, Bădulescu a avut un singur moment în care i-a întins mâna actualului primar general. S-a întâmplat cu ocazia nunții cu partenera lui, Andreea, atunci când l-a invitat și pe actualul primar la eveniment.
”O să vină mai toată lumea. Colegii de partid, sigur că da… Cine are plăcerea să vină, e binevenit. Sigur că am invitat și din alte partide, acum vedem dacă vor considera că e bine să vină sau nu. Pe domnul Nicușor Dan o să-l invit în mod special și sincer m-aș bucura să vină la cununia religioasă”, declara Aurelian Bădulescu pentru FANATIK, cu o zi înainte de cununia civilă.
După ce a ajuns la Curtea de Conturi, Aurelian Bădulescu și-a publicat declarația de avere care include și ”darul de nuntă”. Potrivit documentului, fostul viceprimar și partenera lui au strâns, în total, 25.000 de euro.
Mai mult, pe Fanatik
Publicitate și alte recomandări video