Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cât costă brazii în pieţele din Iaşi. Cel mai scump se apropie de 400 de lei

GALERIE
brazi13
  • brazi13
- +

Doar opt zile ne mai despart de Sărbătoarea Naşterii Domnului. Magazinele, hypermarketurile şi pieţele din municipiu sunt înţesate de localnici care urmăresc evoluţia preţurilor şi caută cele mai bune oferte pentru a rămâne şi cu ceva bani în buzunare. La mare căutare sunt brazii, fără de care magia Crăciunului nu ar prinde viaţă. Reporterii “Ziarului de Iaşi” au parcurs principalele locaţii din municipiu unde aceştia sunt comercializaţi pentru a vă prezenta oferta.

 

Mai întâi am poposit la Praktiker, unde un banner mare cu numele firmei SC NordMan Product SRL trona în perimetrul unde erau expuşi brazii pentru Crăciun. Binevoitori, cei doi angajaţi ne-au spus că vânzările merg bine, iar cei mai bine vânduţi pomi sunt cei cuprinşi între 1,50 şi 1,75 metri. “De regulă, cumpărătorii se orientează către aceştia fiindcă sunt accesibili la preţ. Un astfel de brad ajunge la 80 de lei, aceştia având cam 8-10 ani în momentul când sunt tăiaţi”, ne-a declarat comerciantul. Aici, preţul oscilează între 70 şi 250 de lei, în funcţie de coronament şi înălţime. Cu 250 de lei, ieşenii cu dare de mână îşi pot achiziţiona un pom de iarnă înalt de 2,5-3 metri. Înfiinţată în anul 2006 în judeţul Sălaj, NordMan Product SRL a raportat pentru anul precedent un profit de 115.000 lei, având cifra de afaceri de aproximativ 1 milion de lei. “Societatea este româno-austriacă. Mare parte a pomilor vin din străinătate, din Austria. Avem totuşi şi brazi autohtoni”, ne-a mai spus comerciantul.
 

O crenguţă de brad ajunge şi la 12 lei

 
Al doilea popas al echipei “Ziarului de Iaşi” a fost piaţa din Nicolina. Aici era doldora de mici comercianţi care sperau să adune un ban de pe urma sărbătorilor de iarnă. Bătrânele vindeau de la ramuri de vâsc până la coroniţe împletite din ramuri de brad, cu preţuri pentru toate buzunarele, după cum ne-au spus acestea. Astfel, pentru un mănunchi de vâsc, un ieşean trebuie să scoată din portofel minimum doi lei. Coroniţele se vând cu suma de 7-10 lei, în funcţie de cât de ornamentată este aceasta sau cât de complicată este împletitura. De asemenea, pentru cei care nu au foarte mulţi bani la dispoziţie dar doresc totuşi să simtă mirosul de brad şi de sărbătoare în casă, comercianţii vând crenguţe de brad cu preţuri începând de la un leu şi care pot urca până la suma de 10-12 lei.
Reporterii “Ziarului de Iaşi” au stat de vorbă şi cu comercianţii de brazi din piaţa Nicolina. Binevoitori, aceştia ne-au prezentat oferta despre care spuneau că “este cea mai bună din Iaşi”. Spre exemplu, pentru a întâmpina Crăciunul cu un pom înalt de circa 1,80 metri, un ieşean trebuie să plătească suma de 80 lei. “Pentru cei care doresc ceva mai extravagant avem brazi mari, înalţi de 3,5-4 metri, la preţul de 300 de lei”, a adăugat vânzătorul. Acesta ne-a spus că marfa lui este autohtonă, brazii fiind aduşi din zona Maramureşului, mai exact din apropierea oraşului Târgul Lăpuş. Abia instalat în piaţa Nicolina, comerciantul s-a arătat mulţumit de stadiul vânzărilor din primele ore. “De dimineaţă am vândut mai bine de 12 bucăţi. Asta până la ora 11:30”, s-a lăudat acesta. Într-o altă parte a pieţei Nicolina abia se instalau nişte “privatizaţi” care vor să profite din plin de perioada sărbătorilor de iarnă pentru a-şi rotunji veniturile. “De 12 ani de când mă ocup cu asta nu am ieşit în pierdere. Brazii noştri sunt din străinătate, din Austria şi Ungaria. Doar în urmă cu doi ani am rămas cu doi brazi nevânduţi. În rest, vânzările au mers bine chiar dacă e criză”. La această firmă, preţul de pornire al unui brad este de 80-100 de lei şi poate ajunge şi până la 350-400 lei, după cum ne-au prezentat aceştia oferta pregătită ieşenilor. 
 

Unii vânzători nu ştiu de unde provine "marfa"

 
Nu în ultimul rând, în Piaţa Alexandru cel Bun pomii de Crăciun erau aliniaţi şi puşi cât mai bine în evidenţă de patroni. Dacă în celelalte locaţii “tocmeala” nu a fost adusă în discuţie de comercianţi, aici mai toţi erau dispuşi să negocieze, “să lase din preţ”, doar or apuca să vândă brazii pentru a nu rămâne cu pagubă de sărbători. Dacă iniţial pentru un brad de 1,80 metri comercianţii solicitau 70-80 de lei, preţul poate fi negociat cu 10-25 de lei în minus. Aici, preţul unui exemplar poate ajunge tot până la 250-300 de lei, în funcţie de mărimea pomului şi de ţara de provenienţă. O parte a comercianţilor aveau brazi originari din judeţul Suceava, alţii ne spuneau “pur şi simplu, nu ştiu. De ce să vă mint, domnu’? Sunt de la noi din ţară”.

Pentru cei cu idei ecologiste sau pentru ieşenii care preferă să nu investească an de an într-un nou pom, pe care ulterior să îl arunce după Sărbători, există şi varianta “bradului artificial’. De diferite mărimi, culori şi bine proporţionat, un astfel de produs poate fi cumpărat din mai toate magazinele din muncipiu, fie ele de cartier sau hipermarketuri, la preţuri începând de la 25 lei şi care pot ajunge la 200, chiar 300 de lei.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri