Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cât costă un instrument pentru împușcat porcul și câți îl au in Iași?

Un asomator, un instrument care ajută la sacrificarea animalelor aşa cum indică UE, costă în jur de 700 de lei.

GALERIE
ignatul-porcilor
  • ignatul-porcilor
- +

Gospodarii ieşeni care mai respectă obiceiurile străvechi se pregătesc să taie astăzi porcul, ziua de 20 decembrie fiind cunoscută şi sub numele de „Ignatul porcilor”. Mulţi dintre ei, însă, nu vor sacrifica animalul din bătătură după cum indică Uniunea Europeană (UE), prin asomare, adică porcul să fie ferit de suferinţă sau durere în timpul înjunghierii, ci aşa cum ştiu ei din moşi-strămoşi: o mână de bărbaţi sar şi prind porcul, îl culcă pe o parte, iar unul îl înjunghie. 

Din câteva mişcări, porcul e şi pârlit. De regulă, asomarea se efectuează de medicul veterinar cu un pistol cu glonţ captiv, însă mulţi gospodari sar peste etapa impusă de UE. De teamă că tradiţia va avea de suferit, mai bine să sufere porcul. „Sunt obiceiurile noastre de Ignat. Ce somaţie (sic!), ştiau străbunicii noştri de aparatele astea? Aşa îi este dat porcului", spun gospodarii. 

60.000 porci vor fi sacrificaţi în Iaşi

Unde mai pui că un dispozitiv de asomare poate ajunge şi 700 de lei sau chiar mai mult, în cazul în care oamenii ar vrea să cumpere unul pentru gospodăria proprie. Aproape cât pensia minimă din România. Astfel, pentru mulţi gospodari, metoda de sacrificare a porcului cu asomare prealabilă în numele bunăstării animalului rămâne tot pe hârtie, la fel ca în anii anteriori. Între timp, o altă Lege stă să fie adoptată de Parlament: Legea porcului. Aleşii poporului român vor să elimine comerţul ilicit şi mişcarea ilegală a porcilor. Din cauza samsarilor, spun autorităţile, se răspândeşte pesta porcină africană, care face ravagii în fermele din ţară. La nivelul judeţului Iaşi se estimează că vor fi sacrificaţi de Sărbători aproximativ 50.000 - 60.000 de porci în abatoarele locale, arată Gabriel Ciobanu, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Iaşi. Şi micii fermieri din judeţ, 12 la număr, pot comercializa carnea, dar numai dacă vor apela la un abator autorizat să taie animalele. La nivel naţional se vor sacrifica aproape un milion de suine odată cu Sărbătorile de anul acesta, ne-a spus şi Mihai Ponea, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). 

„Eu am început Ignatul mai devreme”

Asomarea animalului nu afectează neapărat tăierea tradiţională de Crăciun, întrucât după asomare urmează înjunghierea. Mai sunt totuşi şi fermieri „conştiincioşi", care respectă şi înţeleg regulamentul european întocmai. Liliac Constantin creşte oi la o stână din comuna Miroslava, judeţul Iaşi. Fermierul a avut şi câţiva porci pe care i-a crescut şi i-a sacrificat, însă pentru consum propriu, să aibă ce pune pe masa de Crăciun. „Eu am început Ignatul mai devreme, prin luna octombrie, vineri am tăiat ultimul porc. I-am tăiat cum prevede legea, cu asomare. Nu am vândut nicio bucăţică de carne, este doar pentru familia noastră, nu este o afacere bună creşterea de porci, sincer vă spun. Am şi eu aparat de asomare, dar parcă mai bine era fără el, parcă se chinuie mai mult aşa animalul, nu ştiu ce să spun. Oricum, am toate certificatele de la medicul veterinar, nu mă joc cu sănătatea familiei mele, şi nici a celorlalţi, Doamne fereşte. Legea este lege", ne-a spus fermierul ieşean. 

Carnea se confiscă

Pe de altă parte, asomarea păleşte în faţa pestei porcine africane şi a trichinozei. Cu asomare sau fără, porcii sacrificaţi sunt plimbaţi prin toată ţara şi răspândesc boala infecţioasă de origine virală care apare la porci şi mistreţi, asta în cazul în care sunt la rândul lor infectaţi. „Iaşul stă ca toată ţara, adică gospodarii sacrifică în mod tradiţional animalele, doar unii cu asomare în prealabil, iar toate abatoarele şi centrele de tăiere pe care le avem respectă legea. Cei care îşi taie porcul în mod tradiţional nu au voie să comercializeze carnea sub nicio formă, este doar pentru consum propriu, în familie, având obligativitatea să efectueze examenul pentru identificarea Trichinella spiralis în carnea de porc. Dacă a tăiat porcul şi vrea să îl ducă în alt judeţ, noi facem şi controale în trafic, iar dacă va fi găsit fără certificat sanitar-veterinar în urma examinării pentru Trichinella spiralis, dar şi fără certificat din care să rezulte că animalul a fost sacrificat într-o zonă indemnă de pesta porcină africană, carnea se confiscă. Firmele au două asomatoare cel puţin. Cea mai mare problemă este însă pesta porcină, oamenii taie porcul în curte, nu cheamă medicul veterinar, pun carnea în maşină şi o duc din localitate în localitate şi în felul acesta se împânzeşte pesta porcină. Înainte de Paşti şi de Crăciun mereu explodează pesta", a spus Gabriel Ciobanu, directorul DSVSA Iaşi, pentru „Ziarul de Iaşi".

“Legea porcului i-ar ajuta pe fermieri”

Aproape 600.000 de porci din fermele comerciale din toată ţara au fost ucişi din cauza pestei porcine, iar asta în decurs de numai câteva luni, atrage atenţia şi vicepreşedintele ANSVSA. Drept urmare, Legea porcului i-ar ajuta pe fermieri, noile reguli având scopul de a facilita exploatarea porcinelor, subliniază Mihai Ponea. Legea prevede mai multe măsuri obligatorii pentru ţăranii care cresc porci în curtea lor. Printre reguli: animalele să nu mai fie hrănite cu celebrele lături, acele resturi de mâncare înmuiate în apă.

„În ceea ce priveşte bunăstarea animalelor, conform regulamentului UE ar trebui să se facă asomarea de către un medic veterinar, dar întâmpinăm o problemă din partea crescătorilor, nu toţi îl respectă. O altă problemă este că micii fermieri nu se gândesc nici măcar la siguranţa familiei lor pentru că, din aproape un milion de animale câte sacrificăm, foarte puţini efectuează examenul trichineloscopic, îşi asumă un risc foarte mare. Avem deja două judeţe în care a apărut trichinoza, în Alba şi în Buzău. Şi cu pesta porcină am avut o explozie de cazuri, avem 600 de focare, a crescut din vară foarte mult numărul focarelor, mai ales că în această perioadă porcii circulă necontrolat. (...) Referitor la Legea porcului, dorim să remediem problema identificării porcului. Faptul că se mişcă necontrolat dintr-o parte în alta face ca, de cele mai multe ori, să nu ne putem da seama în anchetă de unde provine virusul. Tocmai pentru că omul taie porcul fără să anunţe medicul veterinar, îl pune în congelator cu pestă, îl scoate peste o jumătate de an şi se îmbolnăvesc iar porcii şi uite aşa ne zbatem până în vară. În ultimele luni, 600.000 de porci din ferme comerciale au fost ucişi din cauza pestei. Nu putem accepta să tăiem pe la colţuri porcul, în condiţii insalubre, fără să ştim starea de sănătate a animalului. Trebuie o legislaţie, au dispărut un milion de porci din baza noastră de date, au fost tăiaţi necontrolat, au fost vânduţi fără niciun control al medicilor veterinari, nu se întâmplă nicăieri în lume aşa ceva. Vorbim despre bacterii foarte periculoase", a declarat vicepreşedintele ANSVSA pentru „Ziarul de Iaşi". 

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri