De Business

Punem punctul pe știi

Cât cotizează ieșenii la Pilonul II de pensii? Cu 404 lei/participant suntem pe locul 4 la nivel național

marți, 06 august 2024, 21:24
3 MIN
 Cât cotizează ieșenii la Pilonul II de pensii? Cu 404 lei/participant suntem pe locul 4 la nivel național

În luna martie 2024, ieșenii au contribuit la sistemul de pensii private (Pilonul II) în medie cu 404 lei/participant, suma fiind egală cu contribuția înregistrată în județul Timiș.

Această valoare situează Iașul și Timișul printre județele cu cele mai mari contribuții medii lunare din România, pe lângă București, Cluj și Ilfov. Contribuțiile medii lunare au variat semnificativ între județe. Cele mai mari valori s-au înregistrat în municipiul București, respectiv 482 lei/participant, urmat de Cluj, cu 450 lei/participant, și Ilfov, cu 425 lei/participant.

Cât a fost contribuția medie per participant la nivel național

În luna martie 2024, contribuția medie per participant la sistemul de pensii private din România (Pilonul II) a fost de aproximativ 358 lei, anul acesta fiind o creștere semnificativă de 44% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor prezentate în „Raportul privind evoluția sistemului de pensii private în primele trei luni ale anului 2024”, publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). La 31 decembrie 2023, valoarea contribuției medii a fost de 276 lei/participant.

În contrast, cele mai mici contribuții medii lunare s-au înregistrat în luna martie 2024 în Vâlcea, mai exact 302 lei/participant, Harghita, tot cu 302 lei/participant, și Vrancea, cu 292 lei/participant, potrivit datelor prezentate în raportul ASF, consultat de „Ziarul de Iași”.

Contribuții lunare totale pe regiuni

Disparitățile între regiuni sunt accentuate și în ceea ce privește contribuțiile lunare totale. Dacă în județul Iași contribuția lunară totală în luna martie 2024 a fost de 30 milioane lei, Municipiul București se detașează categoric cu contribuții totale de 353 milioane lei, ceea ce reflectă atât numărul mare de participanți, cât și nivelul ridicat al veniturilor acestora.

Practic, Bucureștiul contribuie de aproape 11 ori și jumătate față de județul Iași la sistemul de pensii private din România și de șase ori mai mult decât următorul județ clasat, respectiv Cluj, cu 61 milioane lei contribuție totală în luna martie 2024. Urmează Timiș, cu 51 milioane lei.

Ce județe au avut cele mai mici contribuții lunare în martie 2024

La polul opus, județele Caraș-Severin, Călărași, Ialomița, Giurgiu și Mehedinți au înregistrat cele mai scăzute contribuții totale în luna martie anul acesta, între 4,1 și 5,4 milioane lei. Acest fapt reflectă atât numărul redus de participanți, cât și nivelul mai scăzut al veniturilor în aceste regiuni, ceea ce evidențiază disparitățile economice semnificative între diferitele zone ale țării.

Numărul total al participanților la sistemul de pensii private a fost de 8,2 milioane la 31 martie 2024, o creștere de 1,9% față de anul precedent. Cu toate acestea, ritmul de înscriere a scăzut, cu 56.972 de noi participanți în trimestrul I al anului 2024, o scădere de 35% comparativ cu aceeași perioadă din 2023, după cum reiese din raportul ASF pe primele trei luni ale acestui an.

Active și concentrare de piață

Gradul de concentrare pe piața pensiilor private rămâne ridicat, dominat de trei mari fonduri, anume FPAP NN: 26%, FPAP AZT Viitorul Tău: 21% și FPAP Metropolitan Life: 14%. Activitatea de depozitare a activelor fondurilor de pensii private este dominată de BRD – Groupe Société Générale SA: 82,03%, Raiffeisen Bank SA: 13,63% și Banca Comercială Română SA: 4,34%.

În ceea ce privește distribuția pe grupe de vârstă, la finalul lunii martie 2024, ponderea participanților cu vârsta de până în 35 ani a fost de 34% din totalul participanților, iar ponderea celor cu vârsta de peste 35 ani a fost de 66%.

Cât era în martie valoarea medie a activului unui participant

La finalul lunii martie 2024, valoarea medie a activului unui participant la sistemul pensiilor administrate privat era de 16.624 lei, înregistrând o creștere de 28,20% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior.

Conform principalilor indicatori folosiți de Consiliul Concurenței, gradul de concentrare pe piața pensiilor private se menține unul ridicat și la finalul lunii martie 2024, situație explicabilă din motive legate de structura pieței, a numărului redus de fonduri de pensii private și de mecanismul de înregistrare automat pe Pilonul Il, prin care majoritatea participanților nou intrați sunt distribuiți în cote egale tuturor administratorilor de fonduri de pensii administrate privat, explică ASF în raport.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii