Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cât de buni manageri sunt consilierii locali? Decid care e soarta falimentarului Hotel Municipal

GALERIE
hotel
  • hotel
- +

Consilierii locali se vor reuni mâine într-o nouă şedinţă ordinară. Pe ordinea de zi au fost incluse, până acum, peste 60 de proiecte de hotărâre.

Lista este deschisă cu patru proiecte ce ţin de oferirea titlului de cetăţean de onoare a Iaşului în cazul a patru personalităţi: Mioara Cortez (soprană, fostă prim-solistă a Operei din Iaşi), Mihai Cimpoi (academician, reputat critic şi istoric literar), Mandache Leocov (fost director al Grădinii Botanice în perioada 1973 - 1990) şi Matan Safran (ataşat economic la Ambasada Israel în România).

Şedinţa de mâine va consemna şi plecarea din Consiliul Local (CL) a lui Marcel Istrate, cel ce a demisionat din PSD în contextul conflictului dintre conducerea PSD Iaşi şi primarul Mihai Chirica. Istrate va fi înlocuit cu Mihai Gavril, jurist de profesie şi următorul pe lista social-democraţilor din 2016.

O nouă instituţie ia fiinţă: Muzeul Municipal

Unul dintre proiectele de hotărâre incluse pe ordinea de zi face referire la înfiinţarea Muzeului Municipal. Instituţia va funcţiona în clădirea Burchi-Zmeu (lângă fosta Universitate „Petre Andrei“), monument istoric refăcut cu fonduri europene tocmai în acest scop.

După finalizarea proiectului european, Muzeul Municipal a găzduit mai multe expoziţii temporare, iar planul Primăriei este de a aduna, în timp, un patrimoniu propriu care să-l expună la instituţia de cultură. Până atunci, pe o perioadă de circa trei ani, la Muzeul Municipal va fi relocat o parte din patrimoniul Muzeului de Istorie şi Ştiinţe Naturale. Instituţia de cultură va avea un număr de 17 angajaţi.

Plenul CL va lua o decizie şi în ceea ce priveşte Hotelul Municipal din zona centrală a Iaşului: clădirea va fi pusă în conservare sau i se va schimba destinaţia. Cert este că obiectivul va fi preluat de la o societate din subordinea municipalităţii (EcoPiaţa SA).

„În ultimii opt ani, din cauza lipsei turiştilor, hotelul a înregistrat pierderi constante, cheltuielile de întreţinere şi funcţionare fiind mai mari decât veniturile încasate“, se arată în proiectul de hotărâre.

Iaşul va avea o strategie turistică

Dezbaterile din plenul CL vor viza şi direcţiile de dezvoltare ale turismului ieşean. În acest sens, experţi ai Universităţii „Al.I.Cuza“ au realizat o strategie turistică, iar documentul face obiectul unui proiect de hotărâre ce a fost inclus pe ordinea de zi.

Printre altele, strategia implică dezvoltarea turismului „într-o manieră durabilă, într-un mod integral şi echilibrat astfel încât să aducă beneficii culturale, socio-economice şi ecologice considerabile regiunii“. În ceea ce priveşte evenimentele lunare la care Primăria este partener, plenului CL i va fi supusă aprobării o listă cu 10 evenimente, iar în cazul a jumătate dintre acestea presupune şi o alocare financiară totală de peste 86.000 lei.

Este vorba despre Festivalul Industriilor Creative (40.000 lei), un Târg al meşterilor populari (20.000 lei), Comemorarea a 77 de ani de la Pogromul de la Iaşi (10.000 lei), Rocanotherworld (8.500 lei) şi Târgul Naţional de ceramică „Cucuteni - 5.000“ (8.000 lei).

În domeniul sportiv, consilierii locali vor avea la mapă un proiect cu privire la finanţarea a 12 acţiuni (karate, gimnastică, box, canotaj, ciclism, culturism/fitness, judo, radioamatorism, scrimă, tenis şi tir cu arcul), alocarea totală fiind de peste 250.000 lei.

Totodată, plenul va aproba şi indicatorii tehnico-economici cu referire la amenajarea unor terenuri de sport la trei unităţi de învăţământ (Liceul „Dimitrie Cantemir“, Colegiul „Mihai Eminescu“ şi Şcoala „Alexandru cel Bun“), în acest caz fiind vorba despre fonduri în valoare totală de aproape un milion de lei.

Printre celelalte proiecte de hotărâre incluse pe ordinea de zi a plenului CL se numără aprobarea unui regulament în cazul câinilor periculoşi, preluarea sistemului de iluminat în totalitate de la Delgaz, actualizarea domeniului public şi privat al oraşului, atribuirea unor locuinţe şi, nu în ultimul rând, aprobarea unor planuri urbanistice zonale pentru proiecte imobiliare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri