anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 09.08.2020

Cât de grea alegere are de făcut PD Daniel?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Ehehe, iubiţi dreptcredincioşi, am stat noi strâmb şi am cugetat drept dacă se cade oare în faţa lui Doamne-Doamne, acuma în preajma lui Sânt’Ilie, să plecăm urechea sau să scormonim în mormanul mare de zvonuri despre personagiile pentru care par a se face cărţile în aceste zile, ca să fie uns peste cea mai bogată arhiepiscopie din ţară, numai păduri, păşuni şi mănăstiri bogate cât vezi cu ochii. 

Şi, până la urmă, am văzut ceva semne pe cer şi am înţeles că gata, avem dezlegare. Ca urmare, spun şuguitorii de la Iaşi şi de la Suceava că patriarhul, fost mitropolit aicea, deci bun cunoscător al trebilor, va avea grea alegere de făcut până marţea viitoare, de azi săptămâna. Căci, se ştie, el va fi cel ce va trage cartea decisivă.

Pe de o parte, tânărul vice al răposatului Pimen, suceveanul Damaschin Dorneanul, cică e tare pe placul lui, căci e foarte bun şi priceput la a face bani din piatră seacă, la fel ca prea-fericitul în tinereţe. Iar la aşa administrare de bogăţie, e clar că trebuie o astfel de chiverniseală cu dare de mână, nu-i aşa?

Pe de altă parte, unii dintre cei care mai cred în fair-play-ul bisericesc zic că prea-fericitul i-ar fi cumva dator celuilalt competitor propus de sinodul de la Iaşi, Calinic, căci acesta, deşi nu cu mare dare de mână în biznis mănăstiresc, stă foarte bine la stăpânitul treburilor monahale şi sufleteşti, şi, totodată, PF Daniel cică ar putea acum să se revanşeze faţă de el pentru că nu l-a pus, acuma mulţi ani, în scaunul de mitropolit de la Iaşi, deşi el a fost primul în cărţiatunci. Aşadar, grea alegere, nu-i aşa? Ei bine, daţi domniile voastre foaia la pulsuleţul următor, să vedeţi că, de fapt, alegerea ar putea fi taaare uşoară! Iaca şi ce ce!

Preotul surpriză

Dacă cele de mai sus sunt zvonurile de la Iaşi şi de la Suceava, ne spun amicii noştri de acolo căci în capitală, prin preajma patriarhiei, cu totul altfel se vede problema.

Spun aşadar cârcotaşii căci PF Daniel va face uz de ultima sa prerogativă în materie, şi va desemna şi el un al treilea candidat, trei fiind numărul maxim, candidat care, apoi, prin sfori lungi şi curmeie groase, poate ajunge în prima poziţie. Iar acest candidat surpriză este omul care a fost tot timpul mâna dreaptă a lui Daniel, încă de când era tânăr mitropolit la Iaşi, şi pe care apoi l-a luat cu el la Bucureşti pentru a-l servi în acelaşi scop.

Este, zice-se, Timotei Aioanei, de loc din Rădăşenii Fălticeniului, om de asemenea cu mare dare de mână la biznis bisericesc. Este cel despre care până şi wikipedia zice că a ajuns în centrul unui scandal public după ce presa a arătat că este episcopul cu cele mai multe mitre pe cap, în valoare de 100.000 euro, iar anul trecut a intrat iar în vizor public, după ce s-a auzit că a cheltuit 1,5 milioane de euro pe veşminte şi podoabe. Ei, iată aşadar, iubiţi credincioşi, cum o alegere aşa de problematică devine deodată foarte simplă! Minune dumnezeiască, nu alta...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un sezon de ducă-se pe pustii

Nicolae GRECU

Un sezon de ducă-se pe pustii

Bine că ne-a mers: bine că a câştigat CFR campionatul după un meci tranşat fără comentarii, bine că a promovat cine trebuie, bine că lobby-ul, uneori deşănţat, pentru salvarea lui Dinamo, a dus la soluţia solomonică destinată a linişti pe toată lumea. Şi bine că a scăpat şi Iaşul de coşmar.

Filmuletul zilei

opinii

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Eugen MUNTEANU

Remanenţe protocroniste în înţelegerea unor momente importante din istoria creştinismului românesc (IV)*

Se argumentează în continuare necesitatea de a face distincţie între declararea de către Sfântul Sinod a Sfântului Andrei drept patron al României şi realitatea istorică a faptului că „cel dintâi chemat” dintre apostolii lui Iisus Hristos a predicat în Scythia (Dobrogea actuală), cu mai multe secole înainte ca poporul român să se fi format ca atare.

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

pr. Constantin STURZU

Greyhound - un film pe care-l aşteptam de la Tom Hanks (II)

În această a doua parte a articolului vom sonda alte câteva elemente ale filmului ce au corespondent în viaţa duhovnicească. Convoiul de nave care pleacă din Statele Unite spre Marea Britanie trece prin trei zone. 

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

pulspulspuls

Hopaa: cine-i musiu?

Hopaa: cine-i musiu?

Pe personagiul din prim plan, din ce am văzut, au avut grijă colegii noştri să vi-l prezinte: figurează în dosarul imobiliarilor de la DIICOT ca omul ce făcea legătura dintre imobiliari şi cei cu ştampila din premărie. 

Caricatura zilei

Frecția

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.