Cât de periculos pentru Pământ este de fapt asteroidul 2024 YR4. Cursă contra cronometru

vineri, 14 februarie 2025, 21:02
2 MIN
 Cât de periculos pentru Pământ este de fapt asteroidul 2024 YR4. Cursă contra cronometru

Comunitatea științifică internațională se află într-o cursă contra cronomentru pentru a colecta cât mai multe date despre asteroidul 2024 YR4, cel despre care, în acest moment, există informația că are 2,1% șanse să lovească Terra în ziua de 22 decembrie 2032, relatează El Pais, preluat de hotnews.ro.

Graba nu este dată atât de perioada relativ scurtă în care acesta se va apropia periculos de Pământ, cât de faptul că se îndepărtează de Terra, iar în scurt timp va deveni extrem de dificil de observat.

În prezent, un telescop cu diametrul de minim doi metri poate fi folosit pentru a observa asteroidul în cauză.

Următoarea ocazie ca asteroidul să fie studiat va fi abia în 2028

Peste doar câteva săptămâni, la începutul lui martie, doar telescoapele cu diametrul mai mare de patru metri vor putea face așa ceva. În luna aprilie, numai cele mai mari observatoare astronomice îl vor mai putea detecta. Iar la finele anului, ultima posibilitate de a mai urmări traiectoria lui 2024 YR4 va veni doar de la telescopul spațial James Webb.

Asta pentru că asteroidul efectuează o orbită eliptică în jurul Soarelui în decurs de patru ani. Dacă observațiile efectuate până la acest moment nu vor fi concludente, specialiștii vor fi nevoiți să aștepte anul 2028, atunci când 2024 YR4 va începe să se apropie din nou de Terra.

Conform datelor oferite de Uniunea Astronomică Internațională, orbita asteroidului suferă modificări cu fiecare mișcare de revoluție în jurul Soarelui, din cauza forțelor gravitaționale exercitate de planetele și alte corpuri cerești prin apropierea cărora trece de fiecare dată.

Iar asta înseamnă, conform specialiștilor, că, în cazul în care un posibil impact cu Terra anul 2032 va ieși din discuție, șansele unei astfel de coliziuni vor scădea considerabil în viitor.

Până în prezent, UAI a primit peste 340 de observații privind poziția și traiectoria asteroidului. Pe baza lor, astronomii au calculat că există o posibilitate de 2,1% ca acesta să se izbească de Terra. Trebuie însă subliniat că rezultatele de până acum se află încă sub semnul incertitudinii.

Asteroidul 2024 YR4 a fost identificat pe 27 decembrie 2024, de către o echipă de astronomi din Chile. Dat fiind însă sezonul de sărbători, comunitatea internațională nu a analizat în detaliu această observație decât începând cu luna ianuarie 2025.

La finalul lunii, riscul unui impact cu Terra era estimat la circa 1,3%. Pe măsură ce datele au continuat să se adune, acesta a crescut la 2,1 %. De subliniat și faptul că există o mică posibilitate, 0,3%, ca asteroidul să ajungă pe suprafața Lunii. Citește mai mult pe hotnews.ro.

Etichete: asteroid, nasa

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii