Tragedia de la Crevedia, Dâmbovița, unde zilele trecute a avut loc o explozie devastatoare la o stație GPL în urma căreia doi oameni au murit, iar alte zeci de persoane au fost grav rănite, a adus din nou în atenția publică subiectul mașinilor dotate cu o instalație GPL (gaz petrolier lichefiat), vehicule pe care unii le numesc „adevărate bombe cu ceas”.
Pentru a vedea dacă ar trebui să existe motive de îngrijorare, „Ziarul de Iași” a cerut clarificări de la Registrul Auto Român (RAR), instituție care eliberează cartea de identitate a vehiculului (CIV) pentru autovehicule dotate cu instalație GPL, iar un inspector de specialitate ne-a oferit, solicitând anonimatul, alte informații importante despre când pot deveni într-adevăr aceste vehicule periculoase atât pentru pasageri, cât și pentru ceilalți din jur. El a cerut sa fie anonim nu pentru ca ar spune lucruri care nu trebuie sa fie publice, ci pentru ca nu-i este clara conduita de comunicare a institutiei si nu doreste sa fie pus intr-o situatie pe care nu o poate prevedea. Am obținut și o explicație privind interzicea accesului în unele parcări subterane din oraș a vehiculelor dotate cu instalație GPL, cum ar fi parcarea de la Palas Iași (vezi foto). Pe lângă asta, pentru că mare parte a celor care fac transport de persoane preferă să-și doteze mașina cu o instalație GPL datorită costurilor mai reduse (prețul unui litru de GPL este la jumătate față de cel al benzinei), am vorbit pe acest subiect și cu un taximetrist din Iași.
Instalaţiile trebuie omologate
„Nu ne îngrijorăm atâta timp cât vorbim despre o instalație GPL montată într-un service autorizat, prezentarea ulterioară la RAR pentru o reverificare, ceea ce numesc oamenii în limbaj popular omologare, și atâta timp cât nu intervenim asupra instalației de capul nostru și folosim doar un service autorizat, unde se folosesc doar componente omologate. Dacă respectăm toate aceste reguli nu există motiv de îngrijorare legat de vehiculele dotate cu instalație GPL. Orice combustibil, oricum s-ar numi el, poate prezenta motive de îngrijorare dacă intervenim neautorizat în zona respectivă”, ne-a explicat inspectorul.
Dacă vorbim despre autovehiculele mici, orice mașină cu cel mult 9 locuri, cu motor pe benzină, poate fi dotată cu o instalație GPL, în funcție de caracteristicile ei tehnice, potrivit legislației în vigoare. Din 1992 încoace, reprezentanța RAR Iași a eliberat la nivelul județului nostru 7.336 de cărți de identitate a vehiculului pentru autovehicule dotate cu instalație GPL, dar este foarte posibil să nu se mai afle toate în trafic pe străzile Iașului la momentul actual. Eliberarea documentului se face după efectuarea testului de emisii, iar din verificările efectuate, spun reprezentanții RAR Iași, procentul de respingere la efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) pentru vehiculele cu instalație GPL a fost de 1%, iar asta din cauza neîncadrării în normele de poluare specifice.
Practic, se face un test de noxe pe benzină, apoi se repetă testul și pentru instalația GPL. Dacă sunt dereglări de funcționare, spre exemplu, este posibil să se depășească normele de poluare și atunci aceste vehicule sunt respinse la RAR.
Instalația GPL are mai multe componente, unele dintre ele fiind în zona compartimentului motor. Electrovalva GPL, unitatea de comandă electronică sau multivalva sunt trei componente importante cu module de siguranță care opresc alimentarea cu gaz în momentul în care depistează funcționări eronate sau oprirea bruscă a motorului, ceea ce se poate întâmpla în cazul unui accident rutier. „Motorul s-a oprit brusc, alimentarea cu gaz este stopată, adică gazul nu mai ajunge din butelia aflată în portbagaj în zona compartimentului motor, iar cumva ne spune multe asta despre siguranța acestor vehicule”, susține inspectorul specializat.
Montarea instalației de alimentare cu GPL trebuie să se facă în conformitate cu reglementările UE, atât în ceea ce privește producerea componentelor, cât și montajul și întreținerea (prevederile Regulamentului CEE-ONU nr. 67, respectiv al Regulamentului CEE-ONU nr. 110).
Butelia se montează în portbagaj
Pe scurt, regulamentele spun că instalația GPL se montează într-un atelier autorizat, care are la rândul lui oameni calificați și autorizați în acest sens, procedura de montaj este de asemenea prevăzută în normative și, totodată, se specifică în mod clar unde se montează componentele. Butelia, care este partea cea mai mare și cea mai grea a unei instalații, se montează în compartimentul C, adică în portbagajul mașinii, care poate avea diferite forme în funcție de tipul autovehiculului. „Sunt două categorii de butelii, una este cilindrică, ca de aragaz, se montează în portbagaj, este vizibilă, iar a doua este toroidală, rotundă, care se montează în locul roții de rezervă. Este vorba strict de soluția tehnică aleasă de om în funcție de spațiul de care dispune mașina, ambele sunt la fel de sigure, sunt reglementate de aceleași norme”, a mai spus inspectorul cu care „Ziarul de Iași” a discutat pe seama acestui subiect.
Și taximetriștii sunt de părere că nu există niciun pericol atâta timp cât aceste instalații se montează și se verifică în service-uri autorizate.: „Nu cred deloc că este periculos. Nu este nicio bombă cu ceas, atâta timp cât respecți regulile și faci verificările obligatorii la mașină. Dezavantaje? Păi nu sunt… bine, nu avem voie în parcarea subterană, dar nu-i problemă mare asta. Eu nu fumez în mașină, pot fi evitate așa situațiile nefericite. Poate există vreo defecțiune pe care nu o simți, iar atunci… Ce s-a întâmplat la Crevedia este altă poveste, eu nu mă pot pronunța pe tema asta. Ce știu eu este că ies mai ieftin pe gaz, prețurile la benzină au luat-o razna, pe lună alimentez cu gaz de 1.500 de lei, la benzină m-ar ajunge dublu, despre ce vorbim? Bine, este și în funcție de stilul de condus, consumul meu este mai mic, sunt mulțumit, nu renunț la instalație din cauza evenimentului din Crevedia, tragic, nu am ce spune”, ne-a spus un taximetrist care conduce o maşină cu instalaţie GPL.
Avem și o explicație privind interzicerea parcării în subteran a mașinilor care folosesc GPL, măsură care se aplică în mai multe state din Europa: „Una dintre măsurile de siguranță care funcționează pe o instalație GPL face ca în cazul în care, teoretic, presiunea din butelie să crească, acea supapă va elibera cantități mici de gaz pentru a scădea presiunea din butelie, doar atunci să spunem că ar putea provoca incidente. În teorie, presiunea poate crește dacă un șofer umple butelia peste capacitatea ei maximă sau intervin defecțiuni care fac să crească presiunea în butelie, dar sunt rare cazurile… sau poate expunerea directă la soare a buteliei pe o perioadă lungă, de exemplu. Dar, în practică, un șofer nu va lăsa niciodată portbagajul deschis și butelia expusă direct la razele soarelui”, ne-a lămurit inspectorul de specialitate.
Și RAR ne asigură că instalațiile GPL nu implică riscuri pentru pasageri și nici pentru ceilalți conducători auto, datorită legislației bine definite aflate în vigoare, făcând referire la „Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor și turismului nr. 229 din 8 septembrie 2003 pentru aprobarea Reglementărilor privind modificarea sistemelor de alimentare a motoarelor autovehiculelor, care au fost omologate pentru circulaţia pe drumurile publice din România cu un anumit carburant prevăzut de constructor, pentru funcţionarea și cu gaze petroliere lichefiate (GPL) și autorizarea agenţilor economici care execută montarea, reviziile tehnice și repararea instalaţiilor de alimentare a motoarelor cu GPL – RNTR-6 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 659 din 17 septembrie 2003) cu completările și modificările ulterioare”.
Publicitate și alte recomandări video