Cât de ușor intră șeful în mecanismul lingușelilor și gudurărilor. Ilustrarea pamflet a unui cunoscut om de litere ieșean

Treburile se complicară gradual. De la o vreme, era nu numai invitat la bairamuri exotice, dar și rugat fierbinte să accepte să fie naș. Zeci de pruncuți nu puteau, se pare, debuta în viață, fără paternitatea spirituală a bietului director de departament și zeci de cupluri autohtone nu aveau șansa unei „case de piatră” fără supervizarea de padre duhovnicesc a colegului meu. Torto boteză și cunună, un timp, pe bandă rulantă, împărțind, în dreapta și în stânga, daruri costisitoare. Atinse performanța de a fi erou principal la mai multe ceremonii religioase în aceeași zi. Universul dădea semne de descompunere și, ca atare, într-o bună zi, cu privire încercănată și nevastă înfricoșată, directorul hotărî că așa nu mai mergea și că piciorul trebuia pus, de urgență, în prag. Ce să spui însă plauzibil atunci când refuzi pe cineva care te roagă să-i fii naș? Că nu ai bani? Nu funcționa, toți îi jurau că nu e nevoie de nici un leu, iar apoi, la eveniment, el s-ar fi simțit prost și ar fi plusat cu mult mai mult decât ar fi făcut-o dacă ar fi acceptat normal, în faza inițială. Că nu ai timp? Nici o problemă, părinții așteptau oricât – și treizeci de ani, dacă era nevoie (la rigoare, își puteau boteza copiii la vârsta adultă, ca primii creștini, doar „să fie de acord dom’ derector”). Cuplurile, și ele, cu siguranță, erau gata să trăiască în concubinaj până „va găsi dom’ derector vreme pentru nășire”. Că nu ai chef? „Vai, dom’ derector, nici măcar pentru noi?”, auzea deja Torto replicile tremurate de plâns și vedea, anticipator, fețele umbrite de obidă.

Pentru un asemenea refuz delicat trebuia invocat un motiv la fel de delicat. Colegul meu se gândi să susțină că se afla în divorț cu soția și că, implicit, nu ar fi bine, nici spiritual, nici social – pentru un copilaș sau doi tineri însurăței – să intre în lume sub astfel de auspicii. Realiză însă că scuza nu va funcționa: un potențial cumătru îi atrase atenția că divorțul nu ar fi o problemă. Așadar, Torto trecu la planul B: schimbarea religiei. Zise tuturor că a trecut la catolicism. Existau totuși, și aici, numeroase fisuri. Mai întâi, năvăliră pe el mulți catolici pentru a-i cere nășirea, iar, apoi, ortodocșii înșiși se arătară dispuși să ceară dispensă de la părinte pentru a beneficia de un naș catolic. Torto simți de aceea că venise clipa să-și testeze limitele. Anunță peste tot că s-a pocăit. Trecuse, afirma el, din convingere, la neoprotestanți. Surpriză! Răsăriră alți și alți solicitanți de „înrudire” duhovnicească, pregătiți să se pocăiască, la rândul lor, doar pentru a se afla „în preajma lui dom’derector”.

Exasperat, Torto decise să joace totul pe o singură carte. Se dădu musulman, și le ceru tuturor să-l lase în pace. O vreme fu liniște și colegul meu crezu că, în sfârșit, descoperise elixirul izolării. Pe nepusă masă însă, într-o dimineață frumoasă de toamnă, secretara îl sună și îi zise cu voce impacientată: „Domnule director, au venit doi domni care vor să vă vorbească urgent. Sunt de la SIE ori SRI…” Bărbații intrară în birou și unul dintre ei îi spuse abrupt: „Domnule director, ne aflăm aici pentru a discuta afilierea dumneavoastră la celula teroristă, de tip islamic, existentă pe teritoriul țării noastre încă din anii nouăzeci. Înainte de a răspunde, vreau să vă atenționez că gestul conlucrării sincere cu noi vă va feri de repercusiuni legale și vă va face eligibil pentru un program de protecție a martorilor.”

Directorul se ridică în picioare cu aer mohorât. Întinse deodată brațele spre tavan și urlă din toți rărunchii: „Allahu Akbar!”

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași