Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cât mai poate trage de timp Dan Voiculescu pentru a scăpa de acuzaţii şi dosare

GALERIE
Dan Voiculescu
  • Dan Voiculescu
- +

Omul de afaceri Dan Voiculescu scapă de acuzaţia de spălare de bani din dosarul privind privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare în anul 2017. Asta arată analiza făcută pentru ziarul „Adevărul” de un specialist în drept penal.

După ce s-a plimbat şase ani, pe la diferite instanţe, bătălia din dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) a intrat într-o nouă fază, în care procurorii susţin că tergiversarea ar putea duce la prescripţia faptelor, în timp ce patronul Antena Group arată că înainte de 2018 nu scapă de acuzaţii.

Pentru că părţile în conflict au avansat opinii diferite, jurnaliştii „Adevărul” au încercat să stabilească, cu un specialist în drept penal, când se prescriu faptele de care este acuzat Dan Voiculescu. Analiza îi contrazice atât pe Kovesi, cât şi pe Voiculescu: 2017 ar fi data fatidică. Astfel, avocatul penalist Adrian Briscan, apărătorul lui Gheorghe Mencinicopschi, unul dintre inculpaţii în doasar, a analizat „la rece“ atât rechizitoriul prin care omul de afaceri a fost trimis în judecată în dosarul „ICA“, cât şi noul Cod Penal şi vechiul Cod.

„Termenul de prescripţie se calculează pornind de la limitele maxime de pedeapsă prevăzute de lege. Dan Voiculescu este judecat acum pentru spălare de bani, faptă pentru care actualmente pedeapsa este cuprinsă între 3 şi 10 ani“, a început apărătorul. Mai departe, Briscan a arătat că potrivit vechiului Cod Penal, aplicabil, după părerea lui, în acest dosar prescripţia în cazul infracţiunii de spălare de bani de care este acuzat Voiculescu, intervine la data de 14 februarie 2017.

Mai exact, pentru pedepsele care ajung până la zece ani, termenul de prescripţie este de opt ani plus încă jumătate, respectiv, după trecerea a 12 ani de la săvârşirea ultimei fapte, care potrivit rechizitoriului a fost comisă pe 14 februarie 2005. „Dan Voiculescu a obţinut pentru sine, în perioada 24 mai 2004-14 februarie 2005, prin două operaţiuni succesive de majorare a capitalului social, pachetul majoritar de acţiuni de la SC «Institutul de Cercetări Alimentare» SA Bucureşti”, se arată în documentul trimis de procurori instanţei.

În schimb, conform prevederilor noului Cod Penal, prescripţia ar trebui să intervină după opt ani plus încă pe atât, respectiv, după 16 de ani de la săvârşirea ultimei fapte. Asta ar însemna 14 februarie 2021. „Concret, în acest caz se va aplica probabil Codul Penal mai favorabil, respectiv, cel vechi. Nu se pune problema aplicării unei pedepse pe instituţii autonome, care ar însemna combinarea celor două legi. Motivul: Dan Voiculescu a fost trimis în judecată pentru două infracţiuni prevăzute în legi speciale care nu au fost modificate semnificativ odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi”, a explicat avocatul. MM Stoica a „beneficiat“ de vechiul Cod

Un exemplu de aplicare a Codului Penal vechi ca fiind cel mai favorabil unui inculpat este cel al managerului echipei de fotbal Steaua, Mihai Stoica, care a fost condamnat în dosarul „Transferurilor” la trei ani şi şase luni de închisoare. La data respectivă, judecătorii Curţii de Apel care au luat această decizie explicau că „se constată că legea penală mai favorabilă, în cazul inculpatului Mihai Stoica este Codul Penal din 1969, în ceea ce priveşte cuantumul pedepselor, concursul de infracţiuni şi incidenţa cauzei care înlătură răspunderea penală – prescripţia şi a circumstanţelor atenuante“.


Citeste mai departe


 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri