marti, 24.05.2022
Un indicator sintetic care ne arată performanţa ANAF îl constituie costul colectării. Evident, dacă e cost, ar trebui să fie cât mai scăzut. Însă, anumite limite obiective, date un necesar de logistică şi resurse umane angrenate în încasarea efectivă a creanţelor bugetare, fac să nu coboare tocmai vizibil. Ba, mai mult, aşa cum rezultă din rândurile ce urmează, costul în discuţie poate chiar să aibă şi suişuri.
Astăzi, cu toate că înregistrăm o rată bună de declarare (gradul de depunere voluntară a declaraţiilor fiscale este de 94,85%), conformarea la plată este totuşi modestă - 86,87%. Astfel se explică apariţia arieratelor fiscale, situaţie ce se repercutează asupra colectării. Chiar în aceste condiţii, aducerea efectivă a unui leu la buget nu pare prea costisitoare. Dacă în anul 2013 realizam acest lucru cheltuind 1,15 bani, în anul 2015 nu ne-au mai trebuit decât 1,02 bani (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Costul_colectarii_infografic.pdf). În schimb, anul 2017 consemnează urcarea costului colectării aceleiaşi unităţi monetare (leul, aferent veniturilor bugetare nete), care ajunge la 1,043 bani. La finele trim. 3/2018, observăm, pe baza celor raportate de ANAF, că deja avem nevoie de 1,045 bani pentru încasarea la buget a amintitului leu.
Sau, altfel spus, încasarea unei sute de lei ca venit bugetar, presupune costuri din partea ANAF cifrate la 1,045 lei (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Buletin_statistic_fiscal3_2018.pdf). În cadrul respectivului cost, ponderea cheltuielilor cu personalul (la finele trim. 3/2018) este de 99,157%, după ce la sfârşitul anului trecut nu depăşea 96,052%. Pentru exactitate, să spunem că în rapoartele ANAF, acest indicator apare ”Cheltuieli cu personalul la un milion lei venituri bugetare nete” (9.915,7 lei, la finele trim. 3/2018), iar pentru costul colectării avem ”Lei cheltuiţi la un milion lei venituri bugetare nete” (10.453,3 lei, la finele trim. 3/2018). Dacă vorbim de o creştere a costului colectării, aşa cum apare aceasta în anii amintiţi, este clar, explicaţia se află în legătură (şi) cu creşterea salariilor. Chiar de la palierul cel mai înalt al ANAF ni se spune că ”Resursele umane reprezintă una dintre componentele cele mai mari de cost din administraţia fiscală, prin urmare utilizarea eficace a acestora are un impact semnificativ asupra costurilor de colectare. Pe de altă parte însă, succesul oricărui proces de dezvoltare instituţională este direct corelat şi în strânsă interdependenţă cu calitatea resurselor umane implicate în acest proces – care presupune o bună motivare (n.a.)” (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/Strategia_ANAF_20032017.pdf). Totuşi, rezerve ale diminuării costului colectării încă există. De amintit că misiunea ANAF este, în primul rând, de ”a colecta şi gestiona eficace şi eficient impozitele, taxele, contribuţiile sociale etc., pentru a asigura resursele necesare finanţării cheltuielilor publice...”.
Aceasta presupune şi ca fiecare leu datorat bugetului ”să fie încasat rapid şi cu costuri cât mai mici” (https://www.anaf.ro/). Oricum, credem că scăderea costului colectării (sau măcar îngheţarea acestuia) rămâne maidegrabă legată de încurajarea pe toate căile a conformării voluntare la plată a contribuabililor. Spunem asta pentru că atunci când s-a mizat pe formula comasării/desfiinţării unor verigi organizatorice ale ANAF, efectele pe planul evoluţiei costului colectării au fost de fapt de tip advers.
Cuvinte cheie: + leu, Iasi, ANAF, costul colectarii, indicator sintetic
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
„Noi servicii inovative pentru chirurgia diformităților faciale“
Jonas Kjellberg, cofondatorul platformei Skype, vine la Iaşi
Putem scăpa de TIR-urile din CUG? Propunere: Duceți Vama pe europeană, spre Lețcani!
Restricții pe piața meditațiilor, de la toamnă. Care este opinia profesorilor ieșeni?
Studenții dependenți, "loviți" în plină sesiune: dealerii de droguri din cămine, arestați
Judecătorii nu au fost de acord cu anularea concursului de director al Spitalului "Spiridon"
Două luni de spitalizare: medicii i-au salvat viaţa unui băiat ars pe jumătate din corp
Un profesor de la Universitatea "Cuza" îşi lansează cartea despre supereroii Marvel
38 de firme vor să construiască un centru medico-social la Ciorteşti
De la muzică clasică, la muzică populară, într-un singur festival
"Merge şi-aşa", o satiră despre muzică şi viaţă, va rula la Cinema City şi Ateneu
Fiul lui Miron Mitrea, avansat de MAE. ”Nu știu dacă a dat examen”
Primele sancțiuni la grădinița din Iași unde mai mulți copii s-au ales cu arsuri grave la ochi
VIDEO: O benzinărie MOL din Satu Mare a ajuns raiul șobolanilor. Rozătoarele colcăie peste tot
Se deschide ștrandul ieșean. 10 lei biletul. Cine are gratuitate
Dr. Carmen Dorobăţ, precizări importante despre variola maimuţei
Putin: Cuvântul „Dumnezeu” trebuie să se scrie cu literă mare
Epavă a unei drone ucrainene, în apele teritoriale ale României, la două mile marine de ţărm
Protecţia Consumatorilor a propus închiderea definitivă a Hotelului Intercontinental
„The aftermath of a losing battle”, expoziție în cadrul Romanian Creative Week
Ucrainenii acuza Romania ca le pune in pericol exporturile pe cale maritima
Becali spune din nou că Poli Iași i-a cerut 200.000 de euro ca să-i dea un meci
Rușii nu au refăcut aerodromul din Transnistria. Echipamentele ar fi fost furate
Evaluare națională mincinoasă: 9,8 - media din gimnaziu, nota 4 la examen
Bilanțul morților ruși în Ucraina este "similar" cu cel al războiului sovietic din Afganistan
Militar rus condamnat la închisoare pe viaţă din cauza crimelor din Ucraina
Preţul gazelor din import a urcat de patru ori în ultimul an
Ce se mai întâmplă azi la Romanian Creative Week (RCW) - Musicalling
Medicul care a ”descoperit” variola maimuței la Rădăuți, dus din mașina de gunoi la Psihiatrie
Portarul Manuel Neuer şi-a prelungit contractul cu Bayern Munchen
Trei ieșeni arestați: unul pentru trafic de droguri, doi pentru trafic cu produse psihoactive
Şeful DNA, atac indirect la Kovesi: „În perioada 2015 – 2019 DNA a pierdut sesizări de la cetăţeni”
Creşterea preţurilor la energie a adus venituri suplimentare la buget de miliarde de lei
Biden avertizează că SUA vor apăra militar Taiwanul dacă Beijingul invadează ţara
Florin Cîţu critică PSD din cauza anunţului privind introducerea cotei progresive de impozitare
Becali îl ironizează pe primarul Pandele: Felicitări, pentru cupă! Ai muncit un an pentru CFR
Emblematica chitară a lui Kurt Cobain, adjudecată la 4,5 milioane de dolari
Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea
Cătălin ONOFREIUn mai prea îndepărtat (I)Au trecut peste trei decenii de la primele alegeri „libere”! |
Briscan ZARAPapua Noua Românie |
Cristina DANILOVȘefu-i șef și-n pielea goală? |
Mihai DORINArtă şi război |
O mică îndoială strecurată în altar la Mitropolie de preoţii ieşeni mai deschişi spre lume. Problema lui Teo Fan Fan |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.