Cât plătești dacă te lasă mașina în alt oraș sau altă țară? Dacă rămâi cu mașina în Italia, tractarea până în Iași te costă cât o vacanță în Grecia
O defecțiune tehnică banală, un accident ușor sau chiar o pană de cauciuc, în cel mai prost moment. Orice șofer a trecut, măcar o dată, printr-o situație care l-a lăsat blocat pe marginea drumului. Ce faci când nu mai pornește mașina și ești în alt județ? Sau, și mai complicat, într-o țară străină? Care este prețul mediu pentru serviciile unei platforme de tractări auto?
Tractarea unei mașini de la Bacău la Iași, spre exemplu, te poate costa în jur de 600 de lei. Dacă ai o dubă, adaugi încă 1 leu/km și ajungi ușor la 800 de lei. Dar dacă ai ghinionul să rămâi cu mașina defectă în Italia, să spunem în Florența, iar tu locuiești în Iași, atunci situația se complică. Sunt aproape 1.700 km până acasă, iar o tractare dus-întors ajunge la 3.400 km. La un tarif de 3 lei pe kilometru, costul final e de 10.200 lei – adică peste 2.000 de euro. Ai o dubă sau un vehicul mai greu? Se adaugă încă 1 leu pe kilometru, iar suma poate depăși 13.600 lei (2.700 euro).

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Din 2016 pe drumuri. Din 2019 pe cont propriu
Ciprian Ciur, fondatorul firmei Tractări Auto Cip din Iași, este cel care răspunde acestor situații și multor altora asemănătoare. A început în anul 2016, ca angajat. Din 2019, și-a deschis firma proprie și s-a aruncat într-o piață dominată de jucători vechi și clienți greu de convins.
„A fost greu la început. Trei ani am tras să îmi formez o bază de clienți și să fiu recunoscut ca profesionist. Dar am mers mai departe și n-am refuzat nicio intervenție. Pentru clienți, cel mai important e să știe că pot conta pe noi oricând au nevoie”, ne povestește Ciprian.
Astăzi, primește zilnic cel puțin trei solicitări de tractare. A intervenit în toată țara, dar și în străinătate, de fiecare dată cu aceeași regulă: preț clar, fără taxe ascunse, ne spune ieșeanul.
3 lei pe kilometru, dus-întors. Zi, noapte, weekend sau Crăciun – tariful rămâne același
Tractările se fac la orice oră, în orice zi, iar tariful de bază este simplu: 3 lei pe km dus-întors pentru mașinile obișnuite, la care se adaugă 1 leu/km pentru dube, SUV-uri mari sau vehicule grele. Nu sunt diferențe de preț în funcție de oră, zi, sărbătoare sau anotimp, explică Ciprian Ciur.
Singurele cazuri în care costul crește sunt autovehiculele electrice sau cele cu dimensiuni atipice, care necesită echipamente speciale.
„Am tractat și un Ferrari, cu probleme la partea electrică. Mașina era într-un peco, iar clientul a cerut intervenție. A fost una dintre cele mai scumpe mașini pe care le-am dus”, ne povestește Ciprian.
Tractează mașini mici, motociclete, SUV-uri, dube, utilitare și camioane. Are parteneriate cu firme din țară și din străinătate, și colaborează cu service-uri auto, firme de asigurări și companii de leasing. Oferă inclusiv depanare la fața locului, atunci când problema poate fi rezolvată pe loc.

„Cea mai mare greșeală? Vor să ajungă singuri la service”
Ciprian spune că una dintre cele mai frecvente greșeli este încercarea șoferilor de a ajunge singuri la service, cu mașina deja avariată.
„Se poate agrava problema. Cel mai bine e să oprească într-un loc sigur și să sune la asistență. Asta recomand oricui.”
A fost chemat și în cazuri care nu erau urgențe reale, dar le-a tratat cu aceeași seriozitate, a ținut el să precizeze.
Publicitate și alte recomandări video