Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cât veţi plăti de luna viitoare dacă vi se ridică maşina

GALERIE
ridicare masina
  • ridicare masina
- +

Maşinile parcate neregulamentar vor putea fi ridicate de pe străzile oraşului începând, cel mai probabil, cu luna septembrie. 

Şoferii care îşi vor lăsa autoturismele în zone interzise vor fi nevoiţi să achite o taxă de 450 lei (ridicare, transport şi depozitare), la care se adaugă 60 lei/zi, taxă aplicabilă după 24 de ore de la depozitare. O noutate a regulamentului stabilit de municipalitate vizează introducerea taxei de 330 lei. Aceasta vizează cazul în care şoferul se prezintă la maşină atunci când autoturismul este ridicat pe platformă. Activitatea va fi desfăşurată de Servicii Publice Iaşi SA, societate aflată în subordinea Primăriei, dar, cel mai probabil, operatorul va încheia acorduri cu alte firme din domeniu.

Cei care vor constata parcarea în zone interzise sunt poliţiştii locali şi rutieri. Fiecare operaţiune va fi filmată de agenţii constatatori, iar ridicarea autovehicului nu se va dispune dacă în maşină este vizibilă prezenţa unor persoane. Un autovehicul poate fi ridicat, printre altele, din zona indicatorului „oprire interzisă“, de pe trecerile la nivel cu calea ferată, de pe poduri, din curbe sau din alte locuri cu vizibilitate sub 50 m, de pe trecerile de pietoni ori la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea, din intersecţii sau în staţiile mijloacelor de transport public de persoane şi la mai puţin de 25 m înainte şi după acestea, precum şi din dreptul altui vehicul oprit (dacă este afectată circulaţia).

De asemenea, vor fi ridicate toate maşinile care sunt pe trotuare, cu excepţia cazurilor în care Primăria a amenajat parcări. Ultima situaţie menţionată a fost introdusă de Guvern în decembrie 2016. Alte cazuri în care pot fi ridicate maşini, fără ca enumerarea să aibă un caracter exhaustiv, vizează pistele pentru biciclişti, zona de acţiune a indicatorului „Staţionarea interzisă“ şi a marcajului cu semnificaţia de interzicere a staţionării, drumurile publice cu o lăţime mai mică de 6 m, căile de acces care deservesc proprietăţi alăturate drumurilor publice, pante şi rampe şi locurile de parcare închiriate când acestea sunt ocupate fără drept de alte autoturisme.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri