
A fost prelungită până marți avertizarea meteo de ploi abundente pentru județul Iași și pentru jumătatea de sud-est a țării. De altfel, toată săptămâna viitoare se anunță una ploioasă.
Update
Administraţia Naţională „Apele Române” a actualizat situația și nivelul de avertizare pentru cursurile râurilor din estul țării.
Știre inițială
„Până miercuri dimineața, în jumătatea de est a țării va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula local 40…50 l/mp și pe arii restrânse peste 60 -90 l/mp. Temporar vântul va avea intensificări în Moldova, jumătatea de est a Munteniei, Dobrogea și vestul Olteniei, cu viteze la rafală, în general, de 40 – 50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80 – 90 km/h. Vremea va fi rece, chiar deosebit de rece, în special duminică și luni, cu precădere în Moldova, Muntenia, Transilvania și Dobrogea, astfel încât temperaturile maxime vor fi, în general, între 13 și 21 de grade”, a transmis ANM.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Meteorologii au emis și un cod portocaliu de ploi, valabil în intervalul 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10.
„În cea mai mare parte a Munteniei, precum și în centrul și sudul Moldovei vor fi ploi importante cantitativ și se vor acumula 50 – 70 l/mp și izolat peste 80 l/mp”, mai transmite ANM.
Pe de altă parte, Institutul Național de Hidrologie avertizează la rândul său că „se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare”. Avertizarea se referă inclusiv la bazinele râurilor Jijia, Bârlad și Prut din județul Iași:
Publicitate și alte recomandări video