Câte ceva despre enigmele alegerilor prezidenţiale din SUA
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

Câte ceva despre enigmele alegerilor prezidenţiale din SUA

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Mergeam cu autobuzul 42 CUG – Copou, pe traseul ce cuprinde Bazarul, dealul Cetăţuia, cartierul Frumoasa, Manta Roşie, Pasarela Bucium, Bulevardul Socola, Bulevardul Tudor Vladimirescu, Elena Doamnă, Tg. Cucu, Bulevardul Independenţei, Casa Studenţilor, Universitatea, Supermagazinul Copou, Rondul de la Agronomie şi înapoi. Făcusem de câteva ori traseul, stând pe scaun şi privind pe geam.

Ziua era destul de mohorâtă mohorât, eram şi eu, şi ca să scap de starea de care eram cuprins din pricina vremii şi a vremurilor, mă urcasem în autobuz, încercând să iau pulsul oraşului ce abia se trezea la ora aceea matinală, contemplând pe geam feţele ceţoase ale rarilor trecători şi derulând în minte amintiri, unele mai vechi, altele mai noi. La un moment dat, în timp ce treceam pentru a treia oară pe lângă Iulius Mall, mi-am ridicat capul şi am privit spre monitor, unde se derula un spot publicitar legat de regulile de distanţare socială şi de igienă pe care trebuie să le avem în vedere în timpul pandemiei.

Văzusem spotul de atâtea ori, încât acum, aş putea spune, devenisem imun faţă de orice virus real sau virtual. Imediat după spotul cu purtarea măştii şi distanţarea socială, pe ecranul monitorul a apărut o altă reclamă legată de alegerile prezidenţiale din SUA. Ce căuta această reclamă într-un autobuz din Iaşi şi cui era adresată nu ştiu. După cum nu ştiu nici cine o subvenţiona: guvernul României, Ambasada Statelor Unite sau vreo corporaţie multinaţională sau transnaţională?! Pe ecranul monitorului, apăruseră două figuri cunoscute: în stânga democratul Joseph Robinette Biden, Jr. (n. 20 noiembrie 1942), fiul lui Joseph Robinette Biden, senior, şi al Catherinei Eugenia Finnegan, iar în dreapta, în penumbra candidatului democrat, republicanul Donald John Trump (n. 14 iulie 1946), fiul lui Fred Trump şi al doamnei Mary Anne MacLeod, actualul preşedinte al Statelor Unite.

Priveam tăcut la aceste două profiluri căutând să percep diferenţele de temperament dintre un chip şi altul. Şi cum priveam aşa pierdut în timp şi spaţiu, brusc am avut o revelaţie. Deodată profilul lui Joseph Robinette Biden mi s-a părut a fi extrem de cunoscut. Am închis ochii şi am încercat să mă concentrez în interiorul meu, căutând să mă lămuresc de unde vine această impresie, până când în locul profilului lui Joe Biden a apărut un altul: cel al poetului Horia Zilieru (n. 14 mai 1933, în zona Argeşului), Cele două profiluri semănau ca două picături de apă. În ciuda vârstei, profilul lui Zilieru, cel puţin aşa mi s-a părut, respiră mai multă tinereţe. Şi atunci, în loc să caut să dezleg o parte din enigmele candidaţilor de la Casa Albă, mi-am adus aminte de un text pe care l-am scris în cinstea poeziei patriarhului poeziei ieşene, Horia Zilieru, intitulat Starea sonoră.

Dar iată şi textul: Suprarealismul faraonic al poetului Horia Zilieru îşi găseşte salvarea într-o formulă muzicală aparte. Un sunet de alămuri şi ţambale cu iz folcloric se împleteşte cu sonori tatea gravă a muzicii lui Bach. În această muzică „aparte“ simţim sunete ce se scurg din tablourile lui Gânju, Gavrilean, Valeriu Gonceariuc, Suhar precum şi alţi pictori ieşeni, cu care obişnuiam, pe vremuri, să mă întâlneasc la un pahar de vin alb băut în vremuri negre. Alte sonuri coboară din Arghezi şi Ion Barbu, poeţi pentru care Horia Zilieru are un adevărat cult. N-ar fi de neglijat nici influenţele valului ‘80, în special Cărtărescu, Iaru şi Nino Stratan. Ca personaj, poetul Horia Zilieru este destul de pitoresc, şi aici, în treacăt, ar trebui să spun că poetului îi place să fie auzit. Mi-l închipui de multe ori pe Horia Zilieru stând într-o cameră imensă, goală, pe un scaun înalt, în semiîntuneric şi exersând la orgă.

Auzul domniei sale este cât se poate de ascuţit, iar vocea cultivată. Pe vremuri, când lucram la vechiul sediu al „Convor birilor literare“, vocea sa îşi făcea apariţia cel puţin cu cinci minute înaintea pletelor albe ce fluturau în urma sa pe coridor. Paşii poetului ţineau ritmul glasului. „Bună dimineaţa“, răsuna prin toate cele nouă încăperi ale redacţiei, umplândule de sunete stranii, metalice, al căror conţinut părea să vină dintr-un alt timp imemorial. Muzica aceasta năştea forme înalte şi goale, deposedând lucrurile de substanţă şi transformându-le în fraze pure, lipsite, aparent, de conţinut, alcătuind în aer un fel de catedrale de cochilii suprapuse, provenind de la Biblos şi Sumer. O muzică de flaut încrustată cu hieroglife, cuneiforme şi alte scrieri vechi.

Din demersul său liric, Horia Zilieru - pare să fi luat diferite probe de sol sau să fi făcut săpături arheologice la adâncimi aprecia bile - au ieşit la suprafaţă doar relicvele mai multor straturi şi substraturi istorice, începând cu paleoliticul şi terminând cu epoca noastră postmodernă. Există o invazie de mandibule şi cranii în toată această poezie a sa. O umezeală rece, de mormânt, bântuie versurile poetului. Vorbeam de acele sunete-cochilii ce alcătuiesc lirica zilieriană. Imaginea aceasta nu defineşte însă decât o parte a universului său liric. Pentru a-l surprinde pe Zilieru mai sintetic, ar trebui să recurgem la o metaforă ceva mai plastică. Să ne închipuim, de pildă, că avem în faţă un munte de sare, plin de scoici şi de oseminte. Ar trebui să adăugăm apoi că acest munte este alcătuit din lespezi lipsite de materie. Din forme goale ce umplu bezna ancestrală. Uneori răzbate din această beznă o muzică a astrelor stinsă de mult. Constelaţii îndepărtate se învârt în afara materiei, o lume muzicală bântuită de vid. Nimic viu nu străbate această poezie lipsită de mişcare, excesul de ermetizare creând o lume de mormânt. Citindu-i poezia, ai uneori impresia că muţi dintr-un loc în altul un munte de cristale înălţat în neant. „E inima o turlă din vechime / sub gratii vii un unic sunet dând / ca zidul din Ierusalim plângând. / Hrănind în nevăzuta adâncime / / Un vultur şi un leu. Din vreme-n vreme / se prăbuşesc în luptă la pământ / şi când revin la vechiul jurământ / o surdă împăcare-n sânge geme. / Pe pâinea mea se ceartă în morminte ? / Vor ura mea în ura gurii lor ? / E viaţa-n doi un ostenit izvor / prin pulberea deşertului fierbinte ?“ — Imaginaţia inimii. Ideograme, triunghiuri isoscele, cifre sacre, purtătoare de mister alcătuiesc o parte din arsenalul liricii lui Horia Zilieru.

Imaginea criptică a exteriorului corespunde întrutotul vidului interior. În lirica sa simbolurile înlocuiesc simţurile care s-au evaporat din carne: e aici o lume lipsită de orice nerv. Alegerea cuvintelor e făcută cu grijă de autor. În anumite poezii şi chiar volume au fost selectate (a se citi extrase din vocabular) anumite cuvinte. Când poetul vorbeşte de nervi, aortă, oase, cranii, gândul nu trebuie să ne ducă la Bacovia sau la alt poet expresionist; e vorba aici de un descriptivism pur. Un decor muzical. Horia Zilieru face întâi o primă triere a cuvintelor, oprind pentru sine cele cu sunet metalizat, pe celelalte înlăturându-le. Apoi poetul alege cuvinte din fondul vechi al limbii române. Nu rareori sunt selectate şi regionalismele, ele însă trebuie să posede un son aparte sau să sugereze o culoare misterioasă. Alţi termeni sunt luaţi dintr-un fond mai recent: poetul răscoleşte dicţionarele tehnice şi medicale cu râvna unui căutător de comori din lumea de apoi. Sângele şi roza au rezonanţe marţiale.

Sunt două simboluri ale morţii. Poetul ocoleşte cuvântul „trandafir“, folosind cum altădată, Macedonski, termenul de „roză“. Trandafirul are o sonoritate închisă pe când sensul rozei e deschis de cele două vocale: o şi e. Lui Horia Zilieru îi plac aliteraţiile, jocurile de limbaj, cuvinte formate din consoane spaţiale : z, s, r, x. În labirintul de simboluri al acestei poezii, lectorul trebuie să fie atent la sunetul silabelor: e singurul fir care duce spre ceea ce se numeşte sens. Piramida de sunete a poetului nu ascunde uneori nimic. Obiectele din care este alcătuită lirica sa aparţin unor civilizaţii şi sensibilităţi apuse. Dacă fluxul liric al verbului său mai aduce la mal câte un obiect din secolul nostru, acesta capătă imediat, prin simpla lui rostire, o patină arhaică.

Arheologia lirică întreprinsă de Horia Zilieru are ceva din ciudăţenia grădinilor Sheherezadei care erau alcătuite din tufişuri şi plante combinate sub forma unor versuri celebre sau aforisme. Întâlnim în această grădină a deliciilor lingvistice copaci artificiali cu coaja de aramă, cu frunze de aur şi de argint, chiparoşi şi candele de azur. Ceea ce nu întâlnim este simţirea adevărată. Sau poate că greşim: în alambicul său intim poetul a distilat atât de mult aceste simţuri, încât ele, trecând prin retortele întortocheate ale spiralelor ce se încolăcesc încoace şi încolo în jurul celebrei noţiuni formă fără fond, s-au transformat în sunete de orgă... Sunete sacre, pline de un adânc şi vechi mister. Mister ce se suprapune, iată, peste enigmaticele efigii ale unuia dintre candidaţii alegerilor prezidenţiale din SUA. Ce chestie.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Vot de Sf. Nicolae

Lucian DÎRDALA

Vot de Sf. Nicolae

Chiar dacă parlamentarii şi Parlamentul, ca instituţie, nu se bucură de încredere în rândul opiniei publice, cetăţenii României sunt singurii care pot remedia această situaţie, prin voturile lor. Singura condiţie ar fi ca ele să fie rezultatul unui proces de reflecţie atentă şi, poate, de deliberare sinceră cu cei apropiaţi.

Filmuletul zilei

opinii

Votul ca dar

Florin CÎNTIC

Votul ca dar

Deşi nu sunt superstiţios, m-am gândit să reiau acest text scris înainte de europarlamentarele de anul trecut, cu speranţa că poate nu şi-a pierdut din caracterul său profetic şi duminică va fi dusă la bun sfârşit o acţiune începută atunci.

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Radu PĂRPĂUȚĂ

O lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii

Această lume nu judeca sau, vai! nu condamna lumea de ieri cu mintea de azi, stângistă, de un neomarxism avântat şi prostesc. Măcar de-ar fi numai prefăcut, dar e prostesc. Nu cunoştea „progresismul” actual şi nici nu-l practica. Pentru ea lumea veche era şi lumea de azi, nu era una „mai înaintată”. 

Boala locvacităţii deşănţate

Ioan MILICĂ

Boala locvacităţii deşănţate

Să ne imaginăm, urmând firul consideraţiilor lui Huxley, că apocalipsa discursivă declanşată pe durata pandemiei actuale se traduce nu numai într-un puhoi de bâlbe, aberaţii, confuzii şi nehotărâri de tot soiul, ci şi într-un lanţ de constrângeri, privaţiuni şi pedepse, impuse printr-un discurs public ofensiv şi cinic, care amplifică încordarea şi istovirea psihică a indivizilor. 

pulspulspuls

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Mesaj pentru nea Orban: iacătă de ce tac mâlc băieţii matale!

Fiindc-am auzit că tot a anunţat nea Şică Orban că vine azi la Iaşi, am zis că merită să-i transmitem pe această cale şi o anume informare despre care suntem siguri că nu ştiu să i-o spună conţilierii lui de la Bucureşti, în legătură cu Iaşul. 

Caricatura zilei

Moldova: ”Avem autostradă, doar că-i la Bacău”

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.