Câte Zile Naţionale a avut România şi cum erau serbate
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 22.01.2022

Câte Zile Naţionale a avut România şi cum erau serbate

GALERIE
zi nationala
  • zi nationala
- +

Trei zile Naţionale a avut România: între 1861-1866 Ziua naţională a României a fost fixată pentru 24 ianuarie. A urmat apoi perioada 1869-1947, când Sărbătoarea Naţională era la 10 mai, apoi, după venirea la putere a comuniştilor, (între 1948-1989), ziua de 23 august era cea în care întreg poporul serba ”întoarcerea armelor”.

Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de preşedintele Ion Iliescu, ziua de 1 decembrie a fost adoptată drept zi naţională şi sărbătoare publică în România.

A existat o tentativă a Opoziţiei anilor 1990 de a fixa Sărbătoarea Naţională la 16 decembrie (ziua în care a izbucnit Revoluţia care a dus la prebuşirea sistemului comunist), dar maşina de vot a FSN-ului a respins-o imediat. Prima atestare documentară a unei sărbători naţionale, este anul în 1860, când Kogălniceanu submite aprobării Domnului prima iniţiativă în acest sens. Cităm din scrisoarea oficială a lui Kogăl­ni­cea­nu, adresată lui Cuza Vodă, în de­cem­brie 1860: "...Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălţimii Voas­tre să binevoiţi a încuviinţa ca în vii­tor numai 24 Ianuarie să se serbe­ze în Principatele Unite, ca Săr­bă­toa­re Naţională, ca ziua care fă­cân­du-vă Domnitorul României, v-au încredintat prin însuşi această nobilă misie de a realiza marea dorinţă şi trebuinţă a Naţiunii Noastre".

Iată şi Rezoluţia Domnitorului aş­ternută, la 27 decembrie 1860: "Se aprobează, încunoştiinţându-se şi pe Guvernul din Bucureşti".

Prima sărbătorire a acesteia a constat într-o manifestare spontană la care semnalul a fost dat chiar „în seara zilei de 24 Genuarie cîndu s’a dusu populaţia pe Dealu Mitropoliei cu lampioane şi focuri”, în urma mobilizării maselor orăşeneşti şi ţărăneşti, puse în mişcare de membrii aripii radicale ai partidei naţionale în frunte cu C. A. Rosetti, Cezar Bolliac, D. Bolintineanu, care au agitat „mahalalele şi au scos din ateliere şi prăvălii pe meşteşugari şi negustori, chemându-i în Dealul Mitropoliei şi pe câmpia Filaretului să manifesteze. O participare masivă la manifestaţie au avut-o meseriaşii şi negustorii, veniţi în număr mare.

Conform statisticii, existau în capitală 6.826 meşteşugari, cu prăvălii sau ateliere proprii, din care mai mult de jumătate s-au aflat pe străzile capitalei alături de ceilalţi manifestanţi. Lumina făcliilor cu siguranţă (a produs un efect vizual deosebit în acea noapte) împletindu-se în cel mai fericit mod cu bucuria generalizată din Bucureşti – o formă de manifestare a victoriei prin iluminarea simbolică a oraşului.

Reprezentanţii urbei au „.. mai angajatu şi căteva bande de lăutari spre a cânta pe la câteva din localurile autorităţilor publice, unde va fi luminaţie.....să se dea capitalei nostre aspectele ce trebuie a ave într-o zi serbătore naţională.... Cât despre palatul Măriei Sale însă găsindu-se mai cuviinciosu a se pune o musică, subsemnatu vă rógă, Domnule Ministru, să bine-voiţi a invita pe cine se cuvine să se afle acolo şi să cânte mai cu osebire Cântece naţionale de la zece ore pînă la mezul nopţei de se va pute”.

Au fost montate lampioane şi aprinse în seara de 24 ianuarie. Majoritatea au fost plasate astfel: la Mitropolie 1300 lampioane, la Teatru 1000, Cazarma dorobanţilor 500, Municipalitate 1500, Şcoala Militară 600, Palatul 2500 etc. (aproximativ 30 de clădiri au avut peste 300 lampioane din ceară pe suporţi de lemn şi abajururi colorate deasupra). La acestea s-au adăugat casele particularilor din centru şi ale celor de pe străduţele mai lăturalnice, toate împodobite cu lampioane sau făclii.

Eforturilor municipalităţii li s-au adăugat importante contribuţii materiale şi pecuniare ale unor negustori cunoscuţi. Specializaţi în diferite sectoare din domeniul alimentar ei au contribuit cu bani pentru asigurarea iluminării propriilor imobile sau a celorlalte instituţii publice din vecinătate considerate de interes general sau foarte cunoscute bucureştenilor, şcoli importante, restaurante, grădini, pieţe publice şi monumente.

Indiferent de numărul lampioanelor, străzile erau luminate „a giorno”, ca-n marile capitale europene „acompaniate” de muzică asigurată de Municipalitate cu „bande de lăutari”, impropriu numite aşa deoarece vorbim de trupe profesioniste cu muzicieni pregătiţi, cum ar fi: cele de la „Ministerul d ‘Înăuntru, cea de la Teatrul naţional şi de la Otelul Municipalităţii”.

Aceşti trubaduri moderni au fost coordonaţi de Starostele Marin Ioan (care a primit suma de 472 lei), ce i-a îndrumat pe un traseu dinainte stabilit şi convenit cu oficialităţile, prin tot oraşul. Au traversat capitala toată noaptea, la pas sau cu trăsurile, au străbătut principalele artere, unde au staţionat mai ales la localurile publice ori particulare unde se găseau din belşug mititei, friptură, vin şi alte bunătăţi chiar şi-n pieţele publice.

Un an mai târziu, în1862, responsabilii cu bunul mers al tuturor acţiunilor din ziua unirii au hotărât organizarea unui banchet la care urmau să participe cele mai importante personalităţi în număr fix de 400 persoane şi să aibă ca locaţie sala Teatrului, datorită mărimii şi aspectului grandios al acesteia, şi care era patronat chiar de conducătorul „statului”. Principalii invitaţi erau: „Prea-Sfinţia Sa Părintele Mitropolit, D. D. Deputaţi Reprezintanţi ai Romanie, D. D. Deputaţi Reprezintanţi ai Puterilor garante, Câte doi delegaţi ai diferitelor Municipalităţi de oraşe, D. D. Miniştrii, din Domnii D. Notabili ai Capitalei; comercianţi, instrucţiune şi Medici, din D. D. Oficeri ai Obştei ”21. Intrarea era condiţionată de nominalizarea pe listele oficiale şi de primirea invitaţiilor. Alături de lista generală se regăsesc şi anexele unde sunt trecuţi reprezentanţii din fiecare categorie menţionată. În tabelul cu cei din domeniul comercial se regăsesc „numele Dlor staroşti de la Corporaţiile din Capitală”, care se ocupau cu aprovizionarea cu produse alimentare a Bucureştiului şi desfacerea acestora către populaţie. Pentru aceştia o astfel de invitaţie echivala cu o recunoaştere oficială a statutului lor economic şi social în structura erarhică a capitalei, precum şi o premisă a înfloririi afacerilor, prin creşterea credibilităţii în raporturile cu străinii mai ales.

Comercianţii din domeniul mai sus amintit pe lângă rolul de invitaţi oficiali la masa selectă a mărimilor contribuiau şi la masa celor săraci prin asigurarea unei părţi a alimentelor necesare, pentru bucatele oferite de municipalitate acestora, de multe ori fiind furnizori şi plătitori în acelaşi timp.

În actele oficiale se stabilea că Primăria suporta din buget: trei ospeţe în trei pieţe publice, pentru cei sărmani, unde urma să ofere „mâncare şi băutură la clasa scăpătată”, ca să trăiască şi să simtă şi ei acea zi ca pe una de sărbătoare, alături de toată suflarea bucureşteană. Locaţiile arondate acestor bufete în aer liber erau pieţele: 24 Ianuarie, Sf. Vineri şi Amza.

De teama unor disfuncţionalităţi la nivelul organizării lor şi în scopul evitării unor posibile fraude, a fost întocmit cu mare atenţie şi în detaliu un tabel cu cele necesare. Erau trecute produsele şi cantităţile care urmau să fie cumpărate, preparate şi oferite celor cu situaţie precară din punct de vedere economic după cum urmează: „600 jimble de câte o oca una, 300 ocale pesce crapu sau somnu din care jumătate săratu şi jumătate prospătu, 100 ocale orezu, 25 ocale unt de lemnu, 100 vedre vinu bunu ...” specificându-se ca cel sărat să fie gătit în „pilafu cu orezu”. Sunt trecute şi preţurile estimative, pentru care se lua în calcul procesul-verbal cu preţurile curente din principalele pieţe, variaţia acestora fiind foarte mică.

Aceste mese publice au început să fie oferite în capitală din anul 1860, dar şi-n celelalte oraşe s-a hotărât ca „în fiecare oraşu să se împartă din fondurile municipale pâine şi carne la dece pînă la cinci deci familii din cele mai scăpătate”. O schimbare la meniu regăsim în actele anului 1866, prin înlocuirea peştelui un aliment relativ ieftin, accesibil şi celor cu o stare materială precară, cu „300 ocalle carne de vacă f. bună qualitate făcută friptură.

Nimic nu era lăsat la voia întâmplării şi pe lângă meniul oferit populaţiei cu venituri modeste era specificată şi modalitatea de servire a mâncării, pentru a evita unele conflicte între participanţi.

Se adăugau ajutoarele date familiilor cu probleme sau persoanelor aflate în incapacitatea de a se întreţine. Până în 1866 s-au donat alimente, apoi sume de bani, celor aflaţi în situaţii speciale semnalate de comisarii mahalalelor. Listele cu numele sărmanilor vizaţi să primească ajutoarele erau fixate şi predate de către deputaţii din suburbii sub forma unor tabele ce cuprindeau: numele, domiciliul şi sumele acordate. Tot în anul la care facem referire s-a renunţat la banchetul obişnuit din cauza decesului mamei domnului Cuza, care a declarat că nu se afla în dispoziţia necesară de a petrece. Chiar a donat o sumă de bani pentru mesele publice şi le-a cerut reprezentanţilor primăriei să depună toate eforturile astfel încât ceilalţi să nu fie însă privaţi de ziua lor şi să se bucure „după obiceiul tradiţional al nostru, printr-o ilumaţiune în oraşu şi prin împărţirea de ajutoare şi bani”.

Citiţi materialul integral pe hotnews.ro

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Toni HRIŢAC

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Duritatea de limbaj, libertatea indecentă în apreciere sunt arme politice, dar nu pot fi folosite împotriva unor persoane care nu fac politică. Chiar şi în retorica electorală o asemenea exprimare este de obicei apanajul unor extremişti. Faptul că primarul Iaşului le foloseşte este un derapaj care trebuie sancţionat.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul extremismului

Alexandru CĂLINESCU

Pericolul extremismului

Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali?

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

George PLEȘU

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

Orice deschidere a unei noi galerii este un act de curaj care trebuie salutat şi sprijinit. O scenă cât mai efervescentă, care va căuta să scape de conservatorism şi provincialismul care au dominat mult prea multă vreme cultura ieşeană, şi care va dori să fie conectată la trendurile globale, va atrage atenţia şi asupra potenţialului creativ local şi va genera mai multe puncte de diseminare a artei contemporane şi educare a publicului.

Critica „de întâmpinare”?

Nicolae CREŢU

Critica „de întâmpinare”?

Nu se mai vorbeşte prea mult, de deja destul de multă vreme, despre o critică de întâmpinare. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că ea ar fi dispărut cu totul, poate, mult mai curând şi de înţeles într-o măsură, doar că a suferit, în noi „contexte”, nu puţine mutaţii, deformări, probabil şi pervertiri. Faţă de ce era ea cel mai adesea, deşi nu lipseau nici atunci simulacrele de „critică”, doar fardate cu aşa o etichetă indulgentă, sub regimul comunist şi controlul lui (nu numai cenzura) asupra activităţii editoriale.

pulspulspuls

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Mişcare magistrală, de maestru emerit (nu spunem în ce anume) a rectorul de la „Cuza”, dom’ Tudorel, în aceste zile de plin scandal al pagiatului lucrării de doctorat a premierului Ciucă: a scos şi el la bătaie una din diplomele din sertar, şi nu una oarecare. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X