Câteva lucruri despre „profesiunea de scriitor”
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Câteva lucruri despre „profesiunea de scriitor”

GALERIE
radu parpauta
  • radu parpauta
- +

M-a întrebat odată cineva într-un interviu, dacă urmăresc popularitatea, faima. Faimos este Becali sau cei care apar seară de seară pe ecrane, plătiţi cu jdemii de euro, tratând subiectele la modă, cei care plac „canaliei de uliţi”, cum spunea Poetul. 

Iar în lumea literară, ca să fii faimos, trebuie să faci, de pildă, precum Dinescu: să vii cu taraful în direct, să pârpăleşti mici la grătar şi să dai vin de butuc (am băut şi eu odată „Vinul lui Dinescu” - un vin tare prost) la lansări de carte. Mersi, nu vreau aşa ceva. Vreau doar să fiu citit. Asta da. În rest trăiesc destul de retras, nu frecventez lumea literară, nu mă interesează premiile, iar târgurile de carte, lansările de carte le consider ca un rău necesar. Na! Am spus-o. Sper să nu citească vreun editor de-al meu ceea ce am spus aici. Am câţiva prieteni scriitori în mijlocul cărora mă simt bine, atât. Cultiv doar familia şi relaţiile de familie şi pe oamenii în mijlocul cărora trăiesc, oameni care nici nu prea ştiu cu ce mă ocup.

Am folosit cândva sintagma „scriitori temporari”. Este o expresie cam inadecvată pe care, probabil, am scăpat-o în iureşul de cronicar sportiv al vorbirii mele. Într-un articol pe care l-am publicat în „Ziarul de Iaşi” scriam despre profesiunea mea de credinţă ca scriitor. În articolul „Scrisul” vorbeam despre faptul că scrierea literaturii îţi mănâncă toată viaţa. Scrisul şi gândul la scris îţi ocupă tot timpul, te devorează, nu te lasă ziua, îţi omoară nopţile, te chinuie în tren, în taxi, în parc şi vai! la serviciu, peste tot, clipă de clipă, zi de zi. Scrisul îţi aduce bucuria câtorva clipe de graţie, când pluteşti în spaţii celeste, dar este şi o damnare. Scrisul are partea lui de mister fericit, dar te şi însingurează şi îţi cere mari sacrificii. Te vămuieşte în primul rând pe tine, dar îi sacrifici şi pe cei din jurul tău - soţie, copii, prieteni. Iar dacă te înconjoară oameni înţelegători, eşti oarecum salvat, rămâi numai cu remuşcările, aşa ca bătrânul savant din „Fragii sălbatici”, vechiul film al lui Ingmar Bergman. Însă, dacă te cuprinde patima scrisului într-un mediu ostil, vai de tine! E o tragedie!

Din acest punct de vedere, mă detaşam în acel articol de cei care fac literatură ca o distracţie, un hobby împotriva plictiselii - îţi place într-o zi şi în alta nu, aşa cum îţi plac nişte sandale azi, iar m-ine le laşi uitate în dulap. Ăştia-s „scriitorii temporari”. Nu am nimic cu aceştia pentru că fiecare are dreptul să scrie literatură. Mai mult, am convingerea că orice om trecut prin ceva şcoli şi inteligent poate scrie poezie sau un roman. Mulţi chiar o fac. Cred că viitorul, în ritmul stahanovist în care se desfăşoară acum lucrurile, e ăsta: ai învăţat alfabetul, poţi fi literat! În ritmul ăsta de „mahalagism literar” vor începe să scrie romane şi preşcolarii. Şi să ne amintim de o vorbă a lui Sancho Panza: „Bun venit, năpastă, dacă vii singură”. Vreau să spun că după cum se insinuează mieros, dar asfixiant, corectitudinea politică, va veni şi altă năpastă. Criticii literari români ai viitorului este posibil să egalizeze în cuget şi simţiri pe Radu Aldulescu, bunăoară, cu o pixereasă de romane telenovelistice, pe extraordinarul Cristian Fulaş, autor aproape necunoscut, cu vreun teleast care se apucă din plictiseală de literatură, pe Emil Brumaru cu un epigramist cu nume de ceafă de porc la cuptor, trăitor tot în Ieşul nostru cel urgisât, creator de asociaţie literară şi care face săli pline de cititori. Asta-i, frate! Aşa a fost dintotdeauna. Pe vremea lui Puşkin şi Lermontov erau mai „prizaţi” autorii de mistere în genul lui Eugène Sue, iar pe timpul lui Eminescu insignifiantul Petrino făcea furori între cucoane cititoare.

Dar altceva. Pot să spun că m-a mânat ideea scrisului încă din copilărie. Prin clasa a VIII-a, profesoara mea de matematică, doamna Zvorişteanu, citindu-mi o compunere pe temă liberă, mi-a spus că am talent şi că trebuie să merg pe linia asta. La fel mi-a zis şi doamna Tărăntuş, profesoara de limba română. Prin toate şcolile prin care am trecut am fost îndrăgostit de profesoarele de română. Mai târziu mi-am dat seama că, de fapt, eram îndrăgostit de literatură. Am scris mereu, dar nu arătam nimănui ce scriu. La cenacluri nu am mers din acelaşi sentiment de ruşine amestecat cu teamă. Dar şi teama intră în legile omeneşti. Federico Fellini spune undeva că „un om fără teamă este un prost”.

După „îngrămădeala” din Decembrie ´89 m-am apucat de presă cu mare pasiune, iar apoi de traduceri, tot cu mare pasiune. Şi vreau să spun aici, în paranteză, că presa şi traducerile au contribuit mult la formarea mea ca scriitor. Spun asta ca un sfat pentru cititorii acestui ziar, poate că unii vor să scrie literatură.

Mai publicam câte o povestire pe ici, pe colo. Prietenii mei de inimă mă sfătuiau să scriu mai multă literatură. Până la urmă mi-am dat seama că destinul nu ţi se dă cadou, trebuie să munceşti, să te lupţi pentru el. Dacă nu-l cauţi, nu vine el la tine, dar când vine, ajunge şi rămîne. Aşa că l-am căutat şi l-am găsit. În fine, drept să spun, mai mult a venit el la mine.

În fine, multe ar fi de spus despre „profesiunea de scriitor”. Am scris doar câteva.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joe Biden întâlneşte lumea

Lucian DÎRDALA

Joe Biden întâlneşte lumea

Lipseşte, deocamdată, o întâlnire la vârf cu liderul chinez, dar probabil că în viitor se va discuta despre un moment şi un cadru adecvat de desfăşurare. În orice caz, patru din cinci înseamnă destul de mult.

Filmuletul zilei

opinii

Metastazele democraţiei

Florin CÎNTIC

Metastazele democraţiei

Una dintre marile enigme ale corpului uman e mecanismul prin care celulele vii se dau peste cap şi în loc să genereze în continuare viaţă încep să se adune în tumori maligne care duc la distrugerea completă a organismului. Acest proces ciudat poartă numele de cancer.

Generaţii... generaţii...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Generaţii... generaţii...

Fac parte din generaţia care simţea fiori când în liceu, din întâmplare, puneam mâna pe clanţă odată cu o colegă de clasă; o generaţie care era scoasă la tablă şi nu se simţea umilită - dimpotrivă, scria cu mândrie în faţa clasei; generaţia care nu mergea cu maşina la şcoală (nu că ar fi un defect mersul cu maşina la şcoală), ci îngrămădit în autobuzul de navetişti; o generaţie care scria jurnale în secret pe care le împărtăşea numai celor mai buni prieteni şi prietene, căci se cultivau prieteniile pe atunci, prietenii care aveau să ţină o viaţă, transformate în ceva aşa frumos şi greu de descris; o generaţie care se ruşina să stea pe scaun în autobuz când un adult era în picioare; o generaţie care învăţa singură, părinţii nu se pricepeau la chimie şi fizică, iar bani pentru meditaţii nu prea erau; o generaţie crescută cu frica de părinţi, care frică cu anii s-a transformat în respect şi iubire - la fel şi cu profesorii (nu că acum tinerii nu şi-ar iubi părinţii, poate şi profesorii).

Orchestratorul

Alex VASILIU

Orchestratorul

Astăzi mă voi referi doar la orchestrator pentru că el a fost, a rămas, în multe cazuri, al doilea autor al unei piese, ori lucrări muzicale mai ample. Uneori, chiar cel mai important. Dacă este să ne gândim mai întâi la genul muzicii aşa-zis uşoare, orchestratorul a făcut minuni. Sigur, depinde şi de cine ascultă. Dacă melodia solistului vocal este frumoasă, uşor de reţinut, lirică sau în tempo (ritm) mişcat, unii dau puţină atenţie comentariului orchestral, aproape că nici nu-l observă.

pulspulspuls

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iote că vrem să fugim unde om vedea cu ochii după alt subiecţel în afară de ăsta cu dosare penale pentru aleşii locali, dar numai nu reuşim, of, of, căci iar apare ceva nou, neştiut până acuma. 

Caricatura zilei

Bloc la cimitir

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.