Aproape 5.500 de alegători s-au prezentat la secțiile de votare din Iași la turul II al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova, cu 30% mai mult față de turul I.
Rezultate alegeri Moldova, la secțiile de votare din Iași
Total Iași: 5464
Sectia 1: 3434
Sectia 2: 2030
Iași secția 1
Maia Sandu 3190
Stoianoglo 213
Anulate 33
Iași, sectia 2
2030 alegători
Maia Sandu – 1869
Stoianoglo – 151
Buletine nevalabile -10
UPDATE 21:30
Potrivit informațiilor ZDI, secția de la Casa de Cultură a Studenților a fost cea de-a doua cea mai aglomerată din țară, după secția de la Ambasada Republicii Moldova din București.
Datele consultate de ZDI arată că la secția de la CCS au fost 3.434 de alegători, iar la secția la Școala Primară „Gh. Asachi” alțu 2.030 de votanți.
UPDATE 15:00
Peste 3.200 de basarabeni au votat, până la ora 15.00, la cele două secții de votare amenajate la Iași. Este cea mai mare prezență între secțiile din România pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova, cu excepția celei din București, unde au fost înregistrați peste 7.600 de alegători.
Conform informațiilor ZDI, prezența la ora 15:00 la secțiile din Iași este mai mare față de cea de acum două săptămâni, din turul I al prezidențialelor. De exemplu, la secția de la Casa de Cultură a Studenților erau circa 1.500 de votanți pe 21 octombrie (până la ora 15:00), iar astăzi au fost peste 2.000 în același interval.
La nivelul tuturor secțiilor din România, până la ora 15:00, fuseseră înregistrați peste 23.000 de votanți. Același număr era atins, în urmă cu două săptămâni, la ora 19:00.
ȘTIRE INIȚIALĂ
La primul tur, desfășurat acum două săptămâni, 10.000 de buletine de vot au fost trimise la Iași. La urne s-au prezentat 4.221 de alegători și au fost înregistrate 4.208 de voturi valabil exprimate.
Cetățenii moldoveni care au votat la Iași au preferat-o în majoritate covârșitoare pe Maia Sandu. Actuala președintă a Republicii Moldova a obținut 3.590 de voturi (85%). Contracandidatul acesteia din turul II, Alexandr Stoianoglo, s-a clasat pe locul III la Iași cu doar 137 de voturi (3%), în condițiile în care Renato Usatîi a avut 219 de voturi.
O prezență mai mare a fost la secția de la Casa de Cultură a Studenților – aproape 2.700 de alegători au venit la urne, în timp ce la Școala primară „Gh. Asachi” și-au exercitat dreptul de la vot 1.500 de basarabeni.
Citește și:
- Alegeri prezidențiale în Moldova: Secții de votare deschise la Iași pentru cetățenii de peste Prut
- Votul de peste Prut văzut de la Iași: am intervievat doi cunoscuți analiști. „Soarta Moldovei se va juca de fapt la vară”
Publicitate și alte recomandări video