anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Câteva mii de pensionari ieşeni au depus deja cerere pentru biletele de tratament

GALERIE
bilete tratament
  • bilete tratament
- +

Pensionarii şi asiguraţii ieşeni care au nevoie de tratamente pentru diverse afecţiuni medicale pot solicita de la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Iaşi bilete la tratament balnear. Şanse mari să beneficieze de bani de la stat pentru jumătate din sejur sau chiar de gratuitate au persoanele care au fost doar o dată sau nu au fost deloc în staţiuni în ultimii doi ani. Până în prezent, conform Mariei Andronache, directorul CJP Iaşi, au fost înregistrate 5.222 de cereri, care se întind pe tot parcursul anului. 

“Există persoane care optează şi pentru luna septembrie, octombrie, dar au depus cererea încă de pe acum. Suntem abia în luna februarie, numărul de cereri de regulă se dublează”, a spus pentru “Ziarul de Iaşi” Maria Andronache.  Durata sejurului este de 16 zile, iar a tratamentului balnear de 12 zile. În total, pe 2020, au fost repartizate 19 serii pentru judeţul Iaşi, ultima serie începând pe 1 decembrie. Pentru prima serie -  aferentă lunii ianuarie, au fost aprobate 55 de cereri, la fel şi pentru seria a doua, adică cea de pe luna februarie. Potrivit datelor CJP Iaşi, 50 de ieşeni au optat să se trateze aproape de casă, şi anume la Băile Nicolina, doi au făcut cerere pentru Băile Olăneşti, respectiv Geoagiu-Băi, un ieşean pentru staţiunea Băile 1 Mai şi alţi doi au preferat staţiunea Covasna.

Dintre cele 55 de persoane,12 au asigurat sejurul gratuit. Cei care nu se vor prezenta astăzi la CJP Iaşi să îşi ridice biletele riscă să le piardă. “Persoanele care sunt pe listă trebuie până mâine inclusiv (astăzi – n.red.) să-şi ridice biletul de la Casa de Pensii. Dacă nu se prezintă, de pe 26 februarie noi le dăm la liber, oricine vine la ghişeu şi care dovedeşte că are nevoie de un astfel de tratament le poate solicita”, a atras atenţia Maria Andronache.  Cine poate beneficia de tratamente balneare cu bani de la stat? Persoanele care au calitatea de pensionari, asiguraţi ai sistemului public de pensii sau beneficiarii prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament prin sistemul public de pensii. Doar că se plăteşte jumătate din cuantumul pensiei. “Nu este gratuit, sunt câteva excepţii, cum ar fi cei care beneficiază de legea specială ori cei cu handicap”, a adăugat ea.

După cum ne-a explicat directorul instituţiei ieşene, cererile de acordare a biletelor de tratament balnear sunt ierahizate în funcţie de punctajul obţinut de fiecare cerere în parte. Departajarea se face în funcţie de numărul de bilete de care a beneficiat fiecare persoană în ultimii doi ani. “De exemplu, pentru pensionari, în funcţie de cele 3 criterii, anume dacă în ultimii doi ani pensionarul a beneficiat sau nu de bilet, categoria de pensie de care beneficiază şi cuantumul brut al pensiei, se stabileşte punctajul. Ulterior, în funcţie de punctaj, se face alocarea biletelor. Pentru primele serii, la Băile Nicolina, cred că toţi care au optat vor prinde un loc. Sunt persoane care vor să facă tratamente în această perioadă”, a mai spus directorul CJP Iaşi.  Pentru anul 2019, la nivel naţional au fost 59.622 de bilete la tratamente balneare în unităţile deţinute de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), dintre care judeţului Iaşi i-au revenit 4.710 de bilete. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moscova taie punţile

Lucian DÎRDALA

Moscova taie punţile

Câtă vreme nu este decisiv învinsă pe câmpul de luptă, iar acest scenariu este greu de imaginat într-un război purtat doar cu Ucraina (fie ea şi înarmată de Occident), Rusia nu va negocia asupra „teritoriului naţional”. Ideea că angrenarea Rusiei într-un război de uzură, lipsit de victorii şi generator de costuri umane şi materiale, ar conduce la înmuierea Kremlinului în materie de teritorii era problematică dintru început - acum, ea nici nu mai poate fi luată în calcul.

opinii

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Codrin Liviu CUȚITARU

Ego-grafii. Emil Brumaru (I)

Emil Brumaru era, în subsidiar, aidoma tuturor scriitorilor adevăraţi, fiinţa cea mai delicată cu putinţă - aproape fragilă, aş îndrăzni să observ - care-şi disimula, în identitatea (construită) de rebel al culturii, propriile temeri şi inhibiţii în faţa „infernului” din celălalt.

Viitorul memoriei

Bogdan ILIESCU

Viitorul memoriei

„Nothing is ever really lost to us as long as we remember it.” (Nimic nu e complet pierdut câtă vreme ni-l putem aminti.) L.M. Montgomery

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Grigore ILISEI

Bogdan Bârleanu - poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Bogdan Bârleanu trăieşte timpul deplin al slujirii artei. Sigur, nu-i ceva nou în existenţa sa de artist. Rostirea în limbajul plasticii a fost şi este, în chipul cel mai firesc, raţiunea sa de a fi. Dar acum, mai mult poate decât oricând, viaţa lui Bogdan Bârleanu curge în albia picturii. 

pulspulspuls

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Povestea pe scurt a doi imobiliari din Iaşi: unul are o jenă financiară, iar celălalt tocmai a luat o chelfăneală pe cinste

Spun surse din târg, care stau cu urechea lipită de caldarâmuri rezidenţiale şi ascultă cu atenţie vuietul pieţei imobiliare, că este jale mare printre developerii din târg şi că unii dintre ei sunt pe marginea prăpastiei în timp ce alţii sunt pe tobogan la vale chiuind ca Pintea haiducul care se aruncă de pe stânci. 

Caricatura zilei

Zbor anulat

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.