anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 08.08.2020

Câţi angajaţi vor fi concediaţi în realitate în Iaşi de la marile companii din "auto"

GALERIE
concedieri
  • concedieri
- +

Datele oficiale de ultimă oră de la instituţiile abilitate arată că pentru momentul actual sunt programate concedieri de câteva sute de persoane.

După expirarea perioadei stării de urgenţă impusă de pandemia COVID-19, lucrurile s-au tensionat pe piaţa muncii în majoritatea domeniilor. Sectorul privat local este afectat de recesiunea generată de epidemia cu noul coronavirus, astfel că marile companii din judeţul Iaşi au început să îşi reducă numărul de angajaţi. Potrivit datelor furnizate "Ziarului de Iaşi" de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi, 630 de salariaţi au fost concediaţi colectiv de la începutul acestui an şi până în prezent. La instituţie s-au înregistrat 14 notificări de înştiinţări de concediere colectivă. Din rândul firmelor cu sediul social în Iaşi au fost disponibilizate 561 de persoane, iar restul de la companii cu sediile sociale în alte judeţe. Angajaţii provin de la companii din sectorul industriei, serviciilor, confecţiilor şi al comerţului, mai arată AJOFM Iaşi.

Piaţa auto, lovită puternic

Pe piaţa auto, de exemplu, mulţi furnizori şi companii auto din întreaga lume au fost nevoite să adopte măsuri sanitare drastice în contextul COVID-19, ceea ce a condus la închiderea parţială sau completă a multor fabrici şi, implicit, a filialelor locale. Companii precum Delphi Diesel Systems România sau Lear Corporation Romania, cele mai puternice din judeţ, cu un număr de angajaţi de aproape 5.000, au început să îşi reducă numărul de salariaţi, ca urmare a scăderilor înregistrate pe piaţa auto.

Au revenit asupra concedierilor

Totuşi, chiar dacă în presa locală au apărut informaţii care arată concedieri masive, de ordinul miilor de angajaţi, datele oficiale obţinute de jurnaliştii "Ziarului de Iaşi" indică concedieri de câteva sute de persoane.  Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al AJOFM Iaşi, Adriana Sîrghie, compania Delphi anunţa la prima notificare că intenţionează să disponibilizeze 348 de salariaţi din cei circa 2.500, însă la cea de-a doua notificare trimisă spre AJOFM Iaşi recent, numărul lor a scăzut la 265 de oameni. "Probabil au ajuns la concluzia că nu este nevoie să renunţe la personalul anunţat anterior, astfel că au revenit asupra deciziei", au precizat reprezentanţii instituţiei.

Câteva sute la nivel naţional

 În ceea ce priveşte Lear Corporation România, care produce scaune auto în fabrica din parcul industrial din Leţcani şi sisteme electrice pentru autovehicule în unităţile de la Câmpulung şi din Piteşti pentru toţi marii producători auto din Europa, numărul persoanelor care ar urma să fie concediate la nivelul celor trei filiale ajunge la 685 (la nivel naţional), au transmis pentru "Ziarul de Iaşi" oficialii AJOFM Argeş. În total, numărul total al salariaţilor este de 5.248, potrivit ultimelor date existente la Ministerul de Finanţe. La Iaşi sunt puţin peste 2.000 de angajaţi.  Şi compania BMT Aerospace România se regăseşte printre firmele care vor face concedieri, numărul persoanelor vizate ajungând la 87, potrivit datelor AJOFM Iaşi. Cu circa 300 de angajaţi în fabrica din judeţ, BMT Aerospace este specializată în dezvoltarea şi producţia de roţi dinţate de precizie, transmisii şi elemente de acţionare pentru industria aerospaţială.

Cum se fac concedierile colective?

Companiile se află la prima notificare, aşadar mai pot surveni modificări. După prima notificare pe care o fac la AJOFM, angajatorul sau organizaţia patronală iniţiază negocierea colectivă cu cel puţin 45 de zile calendaristice înaintea expirării contractelor colective de muncă sau a expirării perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate în actele adiţionale la contractele colective de muncă, numărul exact al persoanelor concediate urmând să fie aflat luna viitoare. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dar la Primărie când se ajunge?

Ionuț BENEA

Dar la Primărie când se ajunge?

Arestarea lui Cristin Zămosteanu este doar vârful unui aisberg pe care procurorii trebuie să-l arate la adevărata sa dimensiune.

Filmuletul zilei

opinii

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

Inventica

Neculai SEGHEDIN

Inventica

În anul 1983 eram în Munţii Orăştiei, la Sarmisegetuza Ulpia Traiana. Am intrat în magazinul sătesc, care era „cu de toate”, unde am găsit o carte care m-a fascinat de cum am deschis-o: „Inventica” de Pierre Verone, Editura Albatros, Colecţia Lyceum. Să cumperi cărţi atunci când urci pe munte cu rucsacul în spate, recunosc, nu atestă o inteligenţă prea grozavă, ba dimpotrivă, mai ales atunci când nu eşti chiar o forţă a naturii...

Geopolitrucuri

Nicolae CREŢU

Geopolitrucuri

Aproape că nu e zi care să treacă fără vreo ştire, comentarii şi dezbateri (o vocabulă, aceasta din urmă, mai puţin compromisă decât mulţimea de „talk-show”-uri în care nu numai că nu se dezbate nimic, dar domneşte o „armonie” adormitoare, între eternii lor „abonaţi”, mereu aceiaşi şi tare temători de polemos) gata să citeze ierarhii, rating-uri pe scala cărora România (deci noi, românii) se situează foarte jos. 

pulspulspuls

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Caricatura zilei

Degustare

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.