EXCLUSIV: Blocul groazei din Copou a fost vândut pentru 530.000 de euro
Licitatia organizata ieri de compania Delgaz Grid SA, în proprietatea careia se afla imobilul, (...)
citeste totvineri, 05.03.2021
O familie a fost spulberată pe trecerea de pietoni. Trei copii şi mama lor au decedat după ce au fost loviţi în plin de un şofer care se deplasa dinspre Leţcani spre Iaşi. Tragicul accident a avut loc pe trecerea de pietoni de la Popas Păcurari, zonă în care, de mai mulţi ani, locuitorii au atras atenţia, inclusiv prin proteste, asupra pericolului la care se expun pietonii. Au cerut pasarele, dar autorităţile şi-au ascuns incompetenţa în birocraţie, lipsă de fonduri (?!) şi în „dezbateri” la Prefectură. Vă avertizăm că imaginile care urmează vă pot afecta emoţional.
Probabil asta este ştirea (şi imaginile) pe care o (le) aşteaptă primarii din Valea Lupului şi Iaşi pentru a acţiona. De aproape trei ani, doi edili, Dumitru Mihăliuc şi Mihai Chirica, sunt incapabili să rezolve o problemă punctuală: siguranţa locuitorilor din Valea Lupului care lucrează, în majoritate, în Iaşi. Plătesc cu toţii impozite (inclusiv pe venit, domnule Chirica). Primul dintre edili, fostul lider de sindicat de la Fortus, îl ştiţi, care are şi întâia responsabilitate, ba spune că are proiect pe fonduri UE, ba se ascunde sub o conductă ApaVital. Al doilea nu vrea să preia drumurile naţionale fără o carte tehnică şi o expertiză (!?): limita municipiului Iaşi este undeva spre zona staţiei de electrificare, de după Antibiotice. Apropo, domnule primar Chirica, (probabil ştiţi) o preluare de către Primărie a drumurilor naţionale care tranzitează oraşul ar rezolva şi problema traficului greu în Iaşi. A, şi, parţial, a poluării. Dar cele peste 80 de depăşiri la praful pe care îl inhalăm cu toţii sunt deja o tradiţie.
Este absolut incredibilă şi revoltătoare delăsarea autorităţilor. În timp ce presa consemnează declaraţii la finalul unor întâlniri la Prefectură, o altă mamă, cu copilul ei, trece zebra la Popas Păcurari. Cu puţin noroc, ajunge în partea opusă. Dacă are ghinion, rotunjeşte statisticile Inspectoratului de Poliţie. Ştiu, e brutal, dar ei, edilii, nu vor să ştie acest lucru decât, eventual, o dată la patru ani.
Până la urmă, ce înseamnă câteva sute de mii de euro? Ar putea însemna trei pasarele. Personal, am fost şi am relatat despre câteva dintre protestele din Valea Lupului, nu şi la ultimul. Dar, ultimul, a fost la fel ca precedentele: oamenii protestează, iar cei responsabili fug de responsabilitate. Fiecare autoritate este mai preocupată de capra vecinului decât să aducă, într-adevăr, soluţii. Declaraţiile sunt aceleaşi, soluţiile la fel, adică niciuna. Nu-i aşa, domnule prefect?
Vă daţi seama cât de absurdă e situaţia? Vorbim despre oameni care trec cu teamă strada. De ce? Pentru că autorităţile nu-şi fac treaba. Dacă exista o bună intenţie, probabil aveam acum măcar o pasarelă. Dragi politicieni, costurile sunt relativ mici. Trei pasarele. Chiar avem nevoie de (încă) o tragedie? Câţi oameni trebuie să moară ca voi, dragi edili, să conştientizaţi pericolul la care zilnic se expun destul de multe persoane? 3, 5, 10? Cât valorează o viaţă pentru voi? Ce măsuri oare aţi fi luat mâine dacă ştirea de mai sus ar fi fost adevărată?
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Canada a autorizat vaccinul Johnson & Johnson: “există dovezi puternice care arată că beneficiile”
Poliţişti cercetaţi, după ce au agresat jurnaliştii unui post de televiziune
Mikloş Andrea s-a calificat în finală la 400 metri, la CE de atletism indoor, de la Torun
VIDEO: Lider AUR, fost candidat la Camera Deputaţilor, arestat într-un dosar de proxenetism
Elevii din anii terminali vor merge la şcoală fizic chiar şi în localităţile din scenariul roşu
Un camion a spulberat patru autoturisme. Ce s-a întâmplat cu pasagerii
Balerinul francez Patrick Dupond a murit la vârsta de 61 de ani
China face obligatorii testele anale pentru COVID-19 pentru toţi turiştii
O fată de 13 ani a fost abuzată sexual timp de cinci ani de mama şi de tatăl ei
Comitetul de coordonare a vaccinării: 47.353 persoane vaccinate în ultimele 24 de ore
Toate persoanele care intră în Republica Moldova, plasate în izolare pentru 14 zile
Soţia bărbatului care a ucis doi muncitori în Oneşti rămâne în arest preventiv
Poliţia din Cluj caută o persoană care a decapitat două pisici
Bărbatul ucis de roata desprinsă era bulibaşa romilor din Vrancea. Roata a urcat scările
S-au decis scenariile în care vor funcţiona şcolile din Iaşi săptămâna viitoare
Tănărul care s-a sinucis credea că iubita face experimente pe creierul lui. Fata, martoră la scenă
Polițist implicat în furtul a 300.000 € din Arad. Victima legată, agentul stătea „de șase”
Rădoi a anunţat lista lărgită a "stranierilor" pentru meciurile din preliminariile CM
”Să tacă armele!”, ”Ajunge cu violenţele, extremismul, intoleranţa”, tună Papa Francis la Bagdad
Chirica dă vina pe Chichirău că nu l-a lăsat să aranjeze cu concurs
Curtea de Apel a respins cererea DNA de plasare a Elenei Udrea sub control judiciar
Criptomonede de 620.000 de dolari, furate. Reţineri la Iaşi în acest dosar
Studiu despre Covid-19: Muzeul este mai puţin periculos decât un supermarket
Operațiune fără precedent în SUA. Poliția a găsit 150 de copii care erau dați dispăruți
O companie IT cu sute de angajaţi la Iaşi cumpără agenţia Five, cu sedii în SUA şi Croaţia
Tot mai mulți copii ajung cu arsuri grave la Spitalul Sf. Maria. Avertismentul medicilor
Universitățile din România schimbă strategia de examinare, după scandalul de la Drept
Prima româncă depistată cu tulpina sud-africană, o cunoscută jurnalistă TV
De ce nu au fost puse perne pneumatice în cazul tânărului care s-a aruncat de pe un cămin
Duș mobil pentru oamenii străzii din Iași. Mașina va fi sfințită de PS Iosif Păuleţ
SUA înregistrează sub 40.000 de contaminări zilnice pentru prima oară după cinci luni
Fostul baron ALDE, Ioan Ciugulea, a „ciugulit” o şpagă de 300.000 de lei
Cum au fost româncele afectate de pandemie: 58% spun că munca de acasă a fost o corvoadă
Beatrice Rancea află abia luni dacă scapă de controlul judiciar
Polițistul care a coordonat intervenția eșuată de la Onești, dus de urgență la spital
Papa Francisc a sosit in Irak intr-o vizita istorica de trei zile
Iașul urcă în clasamentul județelor cu multe cazuri noi de COVID: 143 în 24 de ore
Se înrăutățește situația. 4.342 cazuri noi și 101 decese în 24 de ore
Pacient cu arsuri, transportat la Bruxelles cu o aeronava a Fortelor Aeriene Romane
Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Rata de incidență COVID a urcat la 3,05
Un student din București s-a aruncat de pe cămin, după ce a amenințat că se sinucide
Un român a plecat cu bancomatul în mașină din foaierul unei bănci din Austria
Iliescu, mai radical decât Ceaușescu la cenzurat filme. Cazul „Reconstituirea”
Sindicalistul care s-a plâns că premierul l-a făcut hoț câștigă mai mult decât Cîțu
Iașul, printre județele unde se fac cele mai multe teste COVID
Zeci de profesori au murit de COVID. Numărul lor exact însă nu se știe
A murit după o oră de sport la sală fosta șefă a Inspectoratului Școlar București
Tentative de fraudă cu vaccinuri anti-Covid în valoare de 14 miliarde de euro
Radu POPESCU„Ajutorul” rusesc |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Alexandru CĂLINESCUDe la un martie la altul |
George PLEȘUNevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi |
Nicolae CREŢUOdiseea, „la feminin”? |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.