Câți pensionari vor lua pensie mărită după „Mica Recalculare”? Cine ar putea pierde bani, în final?

sâmbătă, 12 octombrie 2024, 11:25
3 MIN
 Câți pensionari vor lua pensie mărită după „Mica Recalculare”? Cine ar putea pierde bani, în final?

Câți pensionari vor lua pensie mărită după „Mica Recalculare”? Cine ar putea pierde bani, în final? Bogdan Hossu, liderul Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, a vorbit, în exclusivitate pentru Newsweek România, despre această etapă e recalculării.

Pensionarii care au avut venituri nepermanente pot participa la „Mica Recalculare”, prin depunerea adeverințelor pentru banii câștigați de aceștia, pentru care au fost plătite contribuțiile sociale.

Contribuțiile pentru aceste venituri nu au fost luate în considerare la recalcularea din septembrie.

Câți pensionari vor lua pensie mărită după „Mica Recalculare”? Cine ar putea pierde bani, în final?

O problemă a acestei etape de recalculare este legată de documentele pe care pensionarii trebuie să le depună.

Deși unii pensionari vor putea să-și ia documentele de la locul de muncă, multe dintre societățile pentru care pensionarii din România au lucrat fie s-au dizolvat, fie s-au transformat.

Astfel, multor pensionari le va fi greu să facă rost de documentele care să ateste plata contribuțiilor sociale la veniturile nepermanente, fiindcă firmele care se ocupă de arhivarea documentelor ar putea să nu livreze aceste acte în termenul impus de lege.

Pensionarii au timp până pe 1 martie 2025 să aducă aceste adeverințe cu sporurile, primele, orele suplimentare, formele de retribuire în acord, banii dați pe diverse premieri, banii pentru orele de noapte.

Pensionarii pot obține aceste adeverințe de la locul de muncă sau pot angaja firme să îi ajute contracost. Problema este că sumele date acestor firme pot fi mai mari decât valoarea pensiei recalculate.

Bogdan Hossu, liderul Confederației Naționale Sindicale „Cartel Alfa”, a vorbit, în exclusivitate pentru Newsweek România, despre erorile din recalcularea pensiilor. El a explicat și ce dificultăți vor avea pensionarii la „Mica Recalculare”, dar și câți pensionari vor reuși să participe la această etapă a recalculării.

„În forma în care este acum în lege, probabil că numărul persoanelor care vor reuși să găsească documentele necesare va fi destul de mic, din două motive. Societățile care administrează documentele pentru firmele care au dispărut nu sunt în aceeași localitate cu societatea care a fost desființată. Pensionarii ar trebui să se deplaseze, este mai greu. Estimatul nostru este undeva între 40.000 și 100.000 de persoane care vor face acest lucru”, a declarat Bogdan Hossu, pentru Newsweek România.

Creșterile de pensie vor fi mici pentru unii pensionari, la Mica Recalculare

Bogdan Hossu a comparat efortul pe care îl vor depune pensionarii la „Mica Recalculare” cu beneficiile pe care aceștia le vor obține în urma acestei etape de recalculare.

„Nu în ultimul rând, în condițiile actuale, în afară de cazul pentru personalul care a lucrat în acord, care va simți o creștere substanțială la pensie dacă obține documentele necesare, pentru restul personalului, care a avut prime, sau care au avut sporuri conjuncturale, aportul în structura pensiei va fi extraordinar de mic. Trebuie să aibă un venit egal cu salariul mediu brut din luna respectivă, ca să câștige un punct de pensie, care înseamnă 81 de lei astăzi”, a mai declarat Bogdan Hossu. Citește mai mult pe newsweek.ro.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii