Caz în oglindă, Iași – Botoșani: o bucată de tavan a căzut în capul elevilor, în timpul orelor. Liceul, proaspăt modernizat. Ce spune primarul din Botoșani

miercuri, 14 ianuarie 2026, 11:50
2 MIN
 Caz în oglindă, Iași – Botoșani: o bucată de tavan a căzut în capul elevilor, în timpul orelor. Liceul, proaspăt modernizat. Ce spune primarul din Botoșani

Un incident îngrijorător a avut loc miercuri dimineață la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, unde o bucată de tavan s-a prăbușit în timpul unei ore de curs peste elevi. Bucățile de plafon au căzut peste catedră și prima bancă din fața acesteia, însă, din fericire, niciun elev nu a fost rănit grav.

Unitatea de învățământ a fost recent reabilitată printr-un program finanțat prin PNRR, demarat în 2024 și derulat cu sincope de Primăria Municipiului Botoșani, iar incidentul a stârnit îngrijorare în rândul părinților și cadrelor didactice scrie Monitorul de Botoșani. 

Caz similar petrecut și la Iași

Cazul din Botoșani vine după un incident similar petrecut la Iași, la Colegiul Tehnic „Mihail Sturdza”. În timpul vacanței de iarnă, tavanul unei săli de clasă s-a prăbușit din cauza unor infiltrații. Directoarea instituției, Cristina-Maria Bida, a explicat că sala nu mai este utilizată pentru ore și că tavanul este în curs de refacere, iar elevii au fost mutați pentru a evita orice pericol.

Fotografiile cu tavanul prăbușit de la Iași au generat reacții pe rețelele sociale, părinții semnalând că situația nu este acceptabilă și că siguranța elevilor ar trebui să fie prioritară. Autoritățile din ambele județe urmează să verifice starea clădirilor și să ia măsuri pentru consolidarea sălilor de clasă, astfel încât astfel de incidente să nu se mai repete.

Ce spune primarul din Botoșani

„Lucrările de renovare energetică prin PNRR, derulate de Primăria Municipiului Botoșani au presupus, la acest obiectiv:
-reabilitarea termică a elementelor de anvelopă și parte vitrată a clădirii și a sistemului de încălzire și furnizare a apei calde de consum
-instalarea/reabilitarea/modernizarea sistemelor de climatizare/ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior
-modernizarea instalațiilor de iluminat
-implementarea sistemelor de management energetic integrat și a sistemelor inteligente de umbrire pentru sezonul cald
-modernizarea sistemelor tehnice
-lucrări acoperiș

Prin urmare, nu era obligatorie desfacerea tuturor tencuielilor, dacă expertiza și proiectul tehnic nu impuneau această măsură.nDin cauza uzurii naturale, a acumulării de umezeală și a opririi bruște a agentului termic pe perioada vacanței, care a generat variații rapide de temperatură, o mică porțiune din plafon a cedat. Am solicitat deschiderea unei anchete pentru întregul obiectiv și vom dispune măsurile necesare în cel mai scurt timp posibil, lucrarea de reabilitare având o garanție de 9 ani de zile”, a declarat Cosmin Andrei, Primarul Botoșaniului

 

 

Etichete: Botosani, liceu, prabusit, tavan

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii