anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Caz șocant în Botoșani. Un bebeluș a murit pentru că ar fi fost legănat prea tare

GALERIE
leganatul-bebelusului
  • leganatul-bebelusului
- +

Durere fără margini pentru o tânără mamă din Botoșani, care și-a pierdut fetița de numai șase luni. Micuța s-ar fi stins după ce ar fi fost legănată violent, arată primele date.

Iar anchetatorii vorbesc despre sindromul copilului zgâlțâit, care provoacă leziuni la nivelul creierului.

Cea care i-a dat viață bebelușului ar putea fi cercetată penal pentru ucidere din culpă.

Mama copilei, în vârstă de 24 de ani, le-a povestit polițiștilor că, de câteva zile, micuța era slăbită și respiră cu greu. În momentul în care femeia și-a găsit bebelușul fără suflare, a sunat la 112. Însă echipajul medical ajuns la fața locului s-a văzut nevoit să constate decesul.

Nicoleta Arpinte, procuror al Parchetulului Dorohoi: “Avem concluzii provizorii. Medicul legist a constatat că moartea a fost violentă și s-a datorat unei hemoragii subdurale, cauzată cel mai probabil de zgâlțâirea copilului. Este vorba de așa-zisul sindrom al copilului zgâlțâit.”

Acest sindrom apare la copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 luni, dar este întâlnit și la 5-6 ani, spun specialiștii.

Cătălin Mihailiuc, medic Spitalul de Pediatrie Botoșani: “Problema se pune în felul următor: depinde de timp și intensitate. Majoritatea părinților spun că îl legăn un pic și el adoarme. Asta e ok. Dacă îl iei în brațe și începi să îl zgâlțâi, nu e bine. Creierul copilului se lovește de cutia craniană în mișcarea de balans.”

Citeste mai mult pe stirileprotv.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Dan CONSTANTIN

300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie

Iată ce s-ar putea face cu o mai bună colectare a TVA! Rezolvarea acestei probleme ar crea o sursă importantă de venit la buget, şi nu ar mai fi nevoie de creşterea impozitului pe venituri.

opinii

Biberonul

Nichita DANILOV

Biberonul

Mult timp am fost obsedat de casa copilăriei mele. Ea îmi revenea deschizându-şi larg uşile până şi în vis. Dacă se întâmpla însă să-i trec pragul, mă simţea străin. Nici un lucru pe care-l cunoşteam nu se mai afla la locul său, căci spaţiul intim din interiorul casei se transforma într-un adevărat labirint, prin care înaintam încercând să-mi reconstitui anumite scene petrecute în copilărie.

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

Ciprian IFTIMOAEI

Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)

În vreme ce, în Ucraina, obiective civile şi militare sunt făcute una cu pământul de invadatorii ruşi, în România zonelor metropolitane (polii de creştere economică) se lansează proiecte imobiliare pe bandă rulantă. 

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

Michael ASTNER

Mamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren

De la Vinţu de Jos până la Cluj am fost ba trei, ba patru persoane în compartiment. De la Cluj am rămas doar cu o „băbuţă” (aşa i-am zis eu în mintea mea, femeia, bine păstrată şi sprintenă, să tot fi avut cel mult 75 de ani) urcată (am înţeles dintr-o convorbire telefonică de-a ei) de la Deva (şi care mergea şi ea până la capăt, până la Iaşi, adică). 

pulspulspuls

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

PULS

Băieţii de la cumătrie, supăraţi pe sponsorii lui Maia Sandu

Auzim prin zona băieţilor de la cumătrie că e mare agitaţie în zona acestora, cu tot sprijinul indirect de care beneficiază ei dinspre palatul cel roznovan, pe motiv că sunt prea şuntaţi de concurenţa pe bune care vine dinafara Iaşului cu bani tot mai mulţi de investit în cartiere întregi de blocuri.

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.