
Cum trebuie procedat în astfel de cazuri? De ce comunitatea locală nu simte că e problema ei?
Caz social adus la UPU de viceprimar: medicii spun că nu era o urgență. Primarul răspunde nervos: „Unde să-l duc?”

Situație delicată la UPU Spiridon, unde un bărbat de 68 de ani a fost adus cu mașina de viceprimarul comunei Bălțați și lăsat într-un scaun cu rotile în incinta unității de primiri urgențe din Iași. După evaluare, cadrele medicale au constatat că pacientul se confrunta cu o agravare a unei afecțiuni cronice de lungă durată, care nu se încadra în categoria urgențelor medicale majore. Cum se procedează în astfel de cazuri?
Reprezentanții UPU atrag atenția că primăria a transferat responsabilitatea cazului către personalul medical, așteptând o intervenție imediată, deși, în opinia acestora, situația trebuia gestionată de serviciile de asistență socială ale comunei. De cealaltă parte, autoritățile locale susțin că au procedat corect și că au acționat în interesul persoanei aflate în nevoie.
„Primarii și autoritățile locale au responsabilitatea de a preveni astfel de situații și de a sprijini persoanele vulnerabile prin mijloace adecvate, înainte ca acestea să ajungă în grija unităților de urgență. Este important de reamintit că îngrijirea medicală începe cu medicina primară, adică prin intermediul medicului de familie. Potrivit legislației actuale, persoanelor aflate în dificultate trebuie să li se întocmească dosare sociale de către asistenții sociali din cadrul primăriilor. Legea prevede ca primarii, asistenții sociali și asistenții comunitari din primării să se implice activ în gestionarea acestor cazuri”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD.
Există o tendință ca aceste persoane să consume alcool în exces
Medicul subliniază că, în primul rând, grija față de aceste persoane trebuie să se manifeste prin prevenirea acestor situații, ceea ce presupune vizite regulate pentru a asigura un minim de condiții de trai, cum ar fi căldura, hrană și apă. De asemenea, este esențial să se descurajeze, prin mijloacele disponibile la nivelul comunității, obiceiul de a oferi alcool persoanelor aflate în dificultate. În multe cazuri sociale, există o tendință ca aceste persoane să consume alcool în exces, iar gesturile de a le da de pomană alcool, în special în zilele în care se oferă mâncare sau vin, nu fac decât să agraveze situația.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Prof. dr. Cimpoeșu explică faptul că asistentul social ar fi trebuit să înceapă o anchetă socială, așa cum prevede procedura. Acesta ar fi trebuit să colaboreze cu medicul de familie și, dacă era necesar, cu medici specialiști, pentru a evalua situația pacientului. Medicul de familie are rolul de a identifica problemele de sănătate ale pacientului, să stabilească dacă suferă de o boală cronică, să verifice dacă are nevoie de tratament, dacă beneficiază de gratuități sau chiar dacă poate obține un certificat de handicap. De asemenea, medicul poate recomanda tratamente pe termen lung, cum ar fi pentru hepatita cronică. Medicul precizează că, în astfel de cazuri, nu este necesar ca pacientul să fie adus direct la UPU, având în vedere că nu se află într-o urgență medicală.
Cum a răspuns primarul din Bălțați?
„Ziarul de Iași” l-a contactat pe ing. Vasile Aștefanei, primarul comunei Bălțați, pentru a obține un punct de vedere. Întrebat despre rolul asistentului social în această situație și etapele care nu au fost urmate, Vasile Aștefanei a explicat că intervenția asistentului social ar fi durat prea mult timp.
„Este un caz social, omul e bolnav, a mers la primărie și l-au dus la urgențe. Dar nu trebuia să fie dus acolo? Unde altundeva să-l duc? Ce să fac? Să-i fac eu analizele și să pierd timp cu drumuri? UPU l-a preluat”, a declarat primarul din Bălțați.
Când nu mai este considerată o urgență
Medicii de la UPU explică faptul că o urgență se referă la o situație care necesită intervenție rapidă pentru a salva viața sau a preveni daune grave. Dacă durerea persistă de o săptămână sau mai mult, aceasta nu mai este considerată o urgență, deoarece starea pacientului nu pune viața în pericol imediat și poate fi tratată prin medicină primară, prin intermediul medicului de familie sau al altor specialiști. UPU este destinată cazurilor care necesită tratament urgent.
Publicitate și alte recomandări video