Cazarea studenţilor în căminele din Iași - incertitudine totală. Totuși, se primesc cereri
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 05.03.2021

Cazarea studenţilor în căminele din Iași - incertitudine totală. Totuși, se primesc cereri

GALERIE
studenti cazare
  • studenti cazare
- +

Una dintre universităţile ieşene a demarat deja procesul depunerii cererilor, dar fără să ştie exact cum se va face cazarea. Se aşteaptă precizări de la Guvern.

Universitatea de Medicină şi Farmacie a publicat ieri calendarul procesului de cazare în cămine studenţeşti pentru următorul an universitar, dar şi regulementul de cazare sau modul în care sunt distribuite locurile pentru fiecare facultate în parte.

Astfel, studenţii UMF Iaşi vor putea depune cereri de cazare în format electronic, completate online, până pe 26 august inclusiv, tot până la finalul lunii august putând fi depuse online eventualele acte doveditoare pentru situaţiile speciale, cum sunt studenţii familişti sau cei cu dosare speciale. Dosarele depuse vor fi analizate în perioada 27-30 august, urmând ca la 1 septembrie să fie generat primul clasament pentru cazarea studenţilor, cu cei care au primit cazare, urmând ca pe 3 septembrie să fie afişat clasamentul final. Repartizarea pe camere în cadrul căminelor se va realiza în perioada 9-13 septembrie, urmând ca în perioada 14 - 18 septembrie să fie introduse datele studenţilor în baza de date. Cazarea propriu-zisă a studenţilor va avea loc în perioada 21-23 septembrie în cazul celor din anii II-VI, urmând ca în perioada 24-25 septembrie să fie cazaţi studenţii de anul I.

În ceea ce priveşte numărul de locuri, deocamdată, UMF Iaşi a publicat numărul total disponibil în căminele sale, iar acesta rămâne asemănător cu cel din anii trecuţi, studenţii având posibilitatea să obţină unul dintre cele aproximativ 1.400 de locuri disponibile în cele 6 cămine puse la dispoziţie, unul dintre acestea fiind căminut T22, aflat în Campusul „Tudor Vladimirescu“. Mai exact, UMF Iaşi pune la dispoziţie 231 de locuri în căminul E5, în 1 Mai A sunt 285 de locuri, în căminul 1 Mai B sunt 144 de locuri, în 1 Dec. Pav. 9 sunt 305 locuri, iar în 1 Dec. Pav 10 sunt 339 de locuri. În căminut T22 sunt 90 de locuri disponibile.

Totuşi, reprezentanţii UMF Iaşi subliniază că de la nivel central nu a fost stabilită o metodologie clară în ceea ce priveşte procesul de cazare pentru noul an universitar, iar deocamdată s-a dat drumul doar la procesul de depunere a cererilor de cazare. Astfel, în funcţie de reglementările Guvernului, numărul de locuri în cămine s-ar putea reduce drastic pentru a putea păstra distanţare fizică şi normele de igienă necesare pentru împiedicarea răspândirii Covid-19.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

„Ajutorul” rusesc

Radu POPESCU

„Ajutorul” rusesc

Mai întâi se discreditează orice ajutor venit din partea României şi a Uniunii Europene, chiar dacă este vorba despre un vaccin omologat în Uniunea Europeană şi care este administrat gratuit populaţiei, pentru ca, ulterior, problema apărută să fie „rezolvată” prin importul a 1.000.000 de doze Sputnik din Rusia, vaccin care apoi va fi administrat, doar contra cost şi printr-o reţea comercială privilegiată, tuturor celor care vor să nu se îmbolnăvească de COVID.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

De la un martie la altul

Alexandru CĂLINESCU

De la un martie la altul

După un an la capătul căruia am văzut că, graţie inteligenţei umane, răul îşi are totuşi leac, e cazul să dăm prioritate lucidităţii, să ne dezbărăm de spaimele iraţionale şi să reîncepem, treptat, să trăim. Normal.

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

George PLEȘU

Nevoia de o nouă clădire simbol pentru Iaşi

E timpul ca generaţia noastră să ofere o actualizare a identităţii oraşului prin construirea unei noi clădiri care să devină un reper (landmark) pentru comunitate, un punct de atracţie pentru vizitatori şi o ancoră pe harta regiunii, un atu în competiţia cu alte oraşe de talie similară din această zonă a Europei.

Odiseea, „la feminin”?

Nicolae CREŢU

Odiseea, „la feminin”?

Un titlu de carte, în librărie: Odiseea povestită de Penelopa, Circe, Calypso şi celelalte (Ed. Trei, 2020), de Marilu Oliva, trad. Beatrice Baciu. La ce să te aştepţi oare? Feminism, revendicativ, cu „retuşuri”, fie mai blânde, fie brutale, aduse epopeei homerice? Sau, şi mai rău, vreo tentativă de „rescriere” cu efect de intruziune „naratorială”, voit sau nu, „justiţiar” desfigurator? 

pulspulspuls

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

De ce-o fi dat bani Peni Hill patronului de la feisbuc? Şi cam cât?

Ehehe, cred că nu se poate să nu ştiţi vorba aia a românului, stimaţi telespectatori: găgăuţă, dacă nu-i fudul, parcă nu e găgăuţă destul. Taare dreptate mai are şi românul ăsta necunoscut câteodată, zău aşa... 

Caricatura zilei

Dosar clasat

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.