Cazul albanezului săltat de pe aeroportul Iași în timp ce avea asupra sa 1 kg de cocaină și 170.000 de euro. „Banii mi-au fost trimiși de rude ca să-mi iau o casă”
Noi detalii ies la iveală în cazul albanezului prins pe Aeroportul Iași. Bărbatul, identificat ca Lek Colaj, susține, prin avocatul său, că banii nu provin din trafic de droguri, ci i-au fost trimiși „de rude, pentru cumpărarea unei case”.
Avocatul Codrin Stupariu a declarat că Lek Colaj (foto stanga), clientul său, își va recunoaște implicarea în traficul de droguri, dar respinge acuzațiile privind apartenența la o rețea internațională. „Referitor la situația juridică a clientului meu, nu pot spune decât că va recunoaște fapta de trafic de droguri. Restul acuzațiilor, că ar fi un mare traficant, sunt minciuni. Are cazier curat și, în 2020, a fost achitat de Curtea de Apel Timișoara într-un alt dosar. Suma mare de bani nu provenea din droguri, ci a fost trimisă de rude pentru cumpărarea unei case”, a spus Stupariu.
Bărbatul de 44 de ani a fost reținut pe 23 septembrie, când se pregătea să plece în Italia, unde avea termen într-un proces similar. O parte din bani a fost găsită ascunsă într-un Citroën Picasso parcat la o casă din Miroslava, iar restul – în urma perchezițiilor făcute la locuințele celorlalți doi inculpați.
Albanezul este căsătorit cu o ieșeancă
Colaj este căsătorit cu o ieșeancă și are un copil. Potrivit anchetatorilor, schimba frecvent adresele din Iași pentru a evita supravegherea, însă era monitorizat de polițiști sub acoperire de mai bine de doi ani.
În același dosar au fost reținuți Sergiu-Cătălin Cozma, zis „Mondialu”, și Constantin Roșca, ambii în vârstă de 44 de ani. Cozma este un nume cunoscut din anii 2000, când a fost implicat în jaful din apartamentul omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, fiind ulterior dat în urmărire generală.
Potrivit DIICOT Iași, flagrantul de la aeroport a confirmat amploarea rețelei: în mașina celor doi români au fost găsite doze de cocaină pregătite pentru vânzare, iar la percheziții – aproape 800 de grame de droguri, sume mari de bani, două pistoale încărcate, bijuterii, ceasuri de lux și 28 de pietre cu aspect de diamante.
„Cantitățile de droguri au fost găsite la toți trei, în urma perchezițiilor domiciliare. Cantitatea de aproape 800 de grame este una estimativă, aceasta este situația de fapt”, a mai spus avocatul.
Totuși, potrivit unor surse apropiate cazului, cocaina pe care o vindeau cei trei indivizi nu era de „calitate”. Aceștia înmulțeau stupefiantele cu alte substanțe pentru a crea o cantitate mai mare, așa că puritatea acesteia nu era mare.
Arestat și în 2020, într-o operațiune Europol
Lek Colaj nu este la prima confruntare cu legea. În 2020, a fost arestat la Iași, în cadrul operațiunii internaționale „Los Blancos”, coordonată de Europol, care viza gruparea albaneză „Kompania Bello”. Era acuzat atunci că intermedia transporturi de cocaină din America de Sud către Europa. Doi ani mai devreme, fusese judecat pentru complicitate la trafic internațional de cannabis, dar a fost achitat de Curtea de Apel Timișoara, din lipsă de probe.
Publicitate și alte recomandări video