anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Cazul controversat la Rovanei Plumb va fi discutat din nou în Comisia juridică din PE

GALERIE
Rovana Plumb
  • Rovana Plumb
- +

Comisia juridică din Parlamentul European se reuneşte luni în şedinţă extraordinară pentru a discuta cazul Rovanei Plumb, nominalizată pentru postul de comisar european pentru Transporturi, după ce procedura de numire a acesteia a fost suspendată din cauza unor nereguli în declaraţia de avere, ceea ce a creat o situaţie fătă precedent pentru legislativul european.

Şedinţa comisiei ar urma să se desfăşoare între 10.30 şi 11.30,ora Bruxelles-ului, fiind aşteptată o decizie în cazul Rovanei Plumb, în condiţiile în care audierile din comisiile de specialitate încep deja luni, iar audierea ei în comisia de specalitate a PE era programată în 2 octombrie. Avizul Comisiei juridice, care analizează situaţiile de incompatibilitate în care se află cei propuşi pentru posturi de comisar, este obligatoriiu pentru trecerea la următoarea etapă, a audierilor. 

Comisia Juridică a decis joi,să transmită Comisiei Europene o scrisoare prin care să informeze în legătură cu stiaţia candidatului propus de România, problema fiind împrumutul de 800.000 de leio făcut de aceasta, suma devenind donaţie pentru PSD în campania pentru alegerile europarlamentare. Şi Laszlo Torcsanyi, propus de Ungaria, se află într-o stituaţie similară. Rovana Plumb a transmis, joi seară, că prevederi diferite au făcut să existe diferenţe între declaraţia financiară depusă la Bruxelles şi declaraţia de avere depusă în România. 

”Azi am oferit colegilor europarlamentari din Comisia Juridică, aşa cum mi-au solicitat, clarificări suplimentare. Prevederi diferite au făcut să existe diferenţe între declaraţia financiară conform codului de conduită al comisarilor depusă la Bruxelles şi declaraţia de avere depusă în România. Până la această oră nu am primit nicio comunicare oficială din partea Comisiei Juridice în urma audierii mele”, a anunţat joi seară, Rovana Plumb, care afirma că nu-i fusese încă transmisă decizia în urma audierii.

Situaţia Rovanei Plumb a provocat critici din partea opoziţiei, care a cerut retragerea nominalizării şi chiar a făcut diverse propuneri pentru acest post. USR l-a propus pe Cătălin Drulă, iar liderul Pro România, Victor Ponta, le-a propus pe Corina Creţu, Ramona Mănescu sau Luminiţa Odobescu.

Premierul Viorica Dăncilă a afirmat însă că, în pofida votului din Comisia Juridică a Parlamentului European şi a reacţiilor din ţară, are în continuare încredere în Rovana Plumb căreia îi acordă susţinerea sa necondiţionată.

”Tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile - atât la votul din Parlamentul European, dar mai ales reacţiile celor din ţară - nu mă face să am mai puţină încredere sau apreciere pentru Rovana Plumb, dimpotrivă. Rovana are, în continuare, susţinerea mea necondiţionată. O cunosc de mulţi ani, am muncit împreună, ştiu măsura profesionalismului Rovanei şi a bunei-credinţe cu care şi-a făcut mereu treaba. Ştiu că ar exercita acest mandat de comisar european în bune condiţii şi am certitudinea că, pentru Rovana Plumb, spre deosebire de alţii, ar prima întotdeauna interesele şi politicile europene care contribuie la consolidarea proiectului european, aşa cum guvernul nostru acţionează. De aceea sper ca răspunsul comisiei JURI să fie unul pozitiv, în acord cu propunerea făcută de România şi susţinută de preşedintele Comisiei Europene”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Viorica Dncilă. Premierul afirma că ”tot ceea ce au făcut membrii partidelor de opoziţie în ultimele zile a fost să arate întregii lumi o Românie dezbinată, scindată între interesul ţării şi interesele mărunte, meschine ale unor grupări”.

De asemenea, europarlamentarii români, membri ai Grupului S&D din Parlamentul European, au transmis, duminică, faptul că o susţin cu fermitate pe Rovana Plumb, candidatul desemnat al României pentru funcţia de comisar european pentru transporturi. Aceştia consideră că Rovana Plumb ”se află într-o situaţie fără precedent creată în urma unor jocuri politice de culise”.

”Eurodeputaţii din Delegaţia Română S&D consideră că Rovana Plumb se află într-o situaţie fără precedent creată în urma unor jocuri politice de culise, care au aruncat procesul de validare a candidaturii sale în zona confuziei procedurale. Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, i-a invitat pe membrii Comisiei pentru Afaceri Juridice din PE să ofere soluţii la ceea ce domniile lor consideră că ar fi «neclarităţi» în acest caz, pentru ca procesul de validare al Rovanei Plumb să depăşească faza preliminară”, a transmis, duminică, PSD, printr-un comunicat de presă. PSD afirmă că, potrivit Regulamentului de Procedură al Parlamentului European - art. 2. paragraf c – ”Comisia Juridică ar fi trebuit să ofere o serie de recomandări care să ajute candidatul să rezolve eventualele neclarităţi”.

”Recomandările pot merge până la a i se indica respectivului candidat să renunţe la bunurile sau acţiunile care ar crea posibile conflicte de interese sau să găsească soluţii financiare pentru a stinge un posibil conflict. În ultimă instanţă, Comisia JURI poate să sugereze chiar schimbarea portofoliului. Niciunul dintre aceşti paşi nu s-a parcurs până în acest moment. În consecinţă, şedinta de luni a Comisiei poate aduce toate lămuririle necesare în cazul comisarilor desemnaţi din partea României şi Ungariei”, a mai transmis PSD.

Social-democraţii care formează delegaţia română afiliată Grupului S&D ”consideră că Rovana Plumb este un candidat serios şi bine pregătit, cu o viziune inovatoare pentru viitorul transporturilor din Uniunea Europeană”. Comunicatul este semnat de europarlamentarii PSD afiliaţi Grupului S&D din Parlamentul European: Carmen-Gabriela Avram, Iulian-Claudiu Manda, Cristian-Vasile Terheş, Dan Nica, Maria Grapini, Tudor Ciuhodaru şi Adrian-Dragoş Benea.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Admitere nouă, obiceiuri vechi

Ioan Alexandru TOFAN

Admitere nouă, obiceiuri vechi

În lipsa unor criterii ferme cu privire la viaţa academică şi a unor planuri solide de viaţă, absolvenţii de liceu nici nu au la îndemână prea multe temeiuri pentru a decide ce vor studia ca studenţi. Astfel, argumentul îmbulzelii devine oarecum convingător.

opinii

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

Perpetuum praedictionem

Bogdan ILIESCU

Perpetuum praedictionem

The best way to predict the future is to create it. (Cel mai bun mod să prezici viitorul este să îl creezi.) Peter Drucker

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

pulspulspuls

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

’Neaţa bună, dragi cetitori! Am vrut pe astăzi să vă spunem una faină cu premarele Mihăiţă al nostru, dar n-o mai spunem căci, din ce am auzit, omul și-a trimis famiglia în concediu. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.