joi, 30.06.2022
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat din nou, miercuri, să se pronunţe cu privire la hotărârea Senatului prin care a fost ales Teodor Meleşcanu ca preşedinte al acestei Camere. Sesizarea privind conflictul juridic de natură constituţională a fost făcută de 33 de senatori.
CCR a amânat din nou, miercuri, pronunţarea în dosarul nr.2435L2/2019. Acesta vizează “sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr.36/2019 pentru alegerea preşedintelui Senatului”. Sesizarea a fost formulată de 33 de senatori, membrii ai Grupului parlamentar al Partidului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, ai Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, ai Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară, ai Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, precum şi de senatori neafiliaţi.
Noul termen a fost stabilit pentru 27 noiembrie. Dosarul a fost discutat în 16 octombrie, pronunţarea fiind amânată pentru 30 octombrie. În 10 septembrie, Teodor Meleşcanu a câştigat şefia Senatului primind 73 de voturi, iar Alina Gorghiu, susţinută de opoziţie, a fost votată de 59 de senatori. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţinea atunci că alegerea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului s-a făcut cu încălcarea prevederilor regulamentului, precizând că acest lucru nu va rămâne fără urmări şi că va sesiza Curtea Constituţională a României.
“Am aflat rezultatul votului şi constatăm, cei din grupul ALDE, că această alegere s-a făcut cu încălcarea prevederilor regulamentului, drept pentru care vă aduc la cunoştinţă că acest lucru nu va rămâne fără urmări, vom face sesizare la Curtea Constituţională şi îi invit pe cei care sunt de acord cu acest punct de vedere să îşi depună semnăturile pe sesizarea Curţii pe care o vom pregăti imediat”, declara Tăriceanu, la scurt timp după aflarea rezultatului pentru preşedinţia Senatului.
Cuvinte cheie: + Curtea Constitutionala, Iasi, Teodor Meleşcanu, ALDE
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Compania Iveco a fost penalizată cu 12 milioane de lei de MApN
BOOM! Armata rusă îşi anunţă retragerea de pe Insula Şerpilor. Care sunt explicaţiile?
TVA la 5% la pompele de căldură, panourile fotovoltaice şi panourile solare termice. Propunere USR
China şi Putin, atac concertat la adresa NATO. “Prezintă faptele pe dos”
Facturarea electronică devine obligatorie de la 1 iulie în România pentru unele tranzacţii
Radu Drăguşin a refuzat oferta echipei Genoa. Nu vrea să joace în Serie B
Pregătirea specialiştilor în domeniul ingineriei chimice şi a mediului, la TUIASI
Cehia preia preşedinţia semestrială a Ununii Europene de la Franţa. Ce provocări are în faţă
Britanicul Andy Murray a fost eliminat în turul secund la Wimbledon
Evaluarea Naţională: În urma contestaţiilor, numărul zeciştilor ieșeni a urcat la 17
Angajări masive la IPJ Iaşi: 99 de posturi de agenți și ofițeri de poliție
Travis Barker, toboşarul trupei Blink-182, a ajuns în spital din cauza unei pancreatite
Predă spre reciclare deșeurile electrice și poți câștiga un LCD LED! (P)
Ieşeni prinşi cu ajutorul poliţiştilor de la Rutieră cu 160 de grame de cocaină
Evaluare Naţională: Ce schimbări s-au înregistrat în urma afişării rezultatelor finale
Judeţul Iaşi este sub avertizare de cod portocaliu de caniculă. Şase judeţe sunt în cod roşu
Percheziţii în Iaşi într-un caz de obţinere ilegală de fonduri publice
După ce a bombardat un mall plin de oameni, Putin susţine că Rusia nu are nici o responsabilitate
Relaxare si confort - alege consumabile hoteliere potrivite pentru bunăstarea turiștilor! (P)
Three Arrows Capital, importantul fondul de hedging pentru criptomonede, a intrat în lichidare
LIVE - Conferinţa de prezentare a proiectelor de dezvoltare din zona Palas
Simona Halep joacă astăzi în turul doi la Wimbledon cu Kirsten Flipkens
Pfizer şi BioNTech vor începe testarea pe oameni a unui nou vaccin împotriva COVID-19
Evaluarea Naţională 2022: Astăzi vor fi prezentate rezultatele după soluţionarea contestaţiilor
(VIDEO) Trotinetele au devenit un chin în traficul din Iaşi. 33 de accidente de când au apărut
Spitalul de Neurochirurgie suferă de o „anomalie” a legii. Acum se află sub tratament
Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân de 90 de ani
Ştiaţi că un fotbalist din generaţia de aur s-a mutat de ceva timp la Iaşi? Va antrena Miroslava
Un milion de euro pentru aplicaţii în „cloud” la Universitatea Tehnică
În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi
Cosmin PAȘCACioloş a văzut prea mult la filme |
Codrin Liviu CUȚITARUExpatriaţii |
Alin ANDRIEȘDespre contagiunea financiară |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.