anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

CCR dezbate marţi sesizarea lui Iohannis şi a Guvernului la legea prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare

GALERIE
curtea constitutionala
  • curtea constitutionala
- +

Curtea Constituţională discută marţi sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi cea a Executivului la legea prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare şi nu Guvernul. Deciziile privind aceste obiecţii au fost amânate de CCR în mai multe rânduri. Alegerile legislative vor avea loc în acest an pe 6 decembrie.

Pe 17 august, preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, legea care prevede că data alegerilor este stabilită de Parlament, nu de Guvern.

Simultan cu şeful statului, şi Guvernul a atacat legea la Curte, în condiţiile în care premierul Ludovic Orban afirma în 28 iulie, încă de la adoptarea legii, că parlamentarii se află în conflict de interese, în condiţiile în care îşi pot prelungi cât mai mult posibil mandatul şi anunţa că specialiştii analizează temeiuri de atacare la Curtea Constituţională.

În obiecţia depusă la CCR, preşedintele Iohannis susţine că, prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale”.

Şeful statului mai susţine că „în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”.

„Prin dispoziţia criticată se modifică cu doar câteva luni înaintea alegerilor competenţa stabilirii datei alegerilor, contrar normelor constituţionale, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreţionar data alegerilor parlamentare. Mai mult, în actualul context, adoptarea unei legi prin care se stabileşte data alegerilor parlamentare devine cu atât mai problematică în situaţia în care ar interveni una dintre cauzele care determină prelungirea de drept a mandatului Parlamentului, cum este starea de urgenţă prevăzută de art. 93 din Constituţie. Aceasta întrucât este posibil ca legea organică prin care s-a stabilit data alegerilor parlamentare să fie necesar să fie modificată din considerente ce ţin de evoluţia situaţiei sanitare. Cu alte cuvinte, orice situaţie care ar putea antrena o prelungire de drept a mandatului actualului Parlament atrage necesitatea fixării unei alte date a alegerilor şi, implicit, a modificării legii organice de stabilire a datei alegerilor. Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care nu se instituie o măsură excepţională, este posibil ca alte raţiuni (de ordin tehnic, administrativ sau de altă natură) să impună schimbarea datei alegerilor, caz în care derularea procedurii ar putea reprezenta un element suplimentar de impredictibilitate, cu consecinţe asupra securităţii raporturilor juridice”, arată Klaus Iohannis în textul sesizării depuse la CCR. 

Şeful statului mai argumentează că prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale.

„Mai mult, dat fiind contextul actual, în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”, arată preşedintele României. 

Klaus Iohannis susţine că rezervându-şi competenţa de a stabili data alegerilor, Parlamentul exclude prin norma criticată posibilitatea Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă în această materie.

„Aşadar, potrivit legii criticate, respectarea periodicităţii alegerilor parlamentare prin fixarea datei este intim legată de voinţa exclusivă a Parlamentului, însă instituirea unei asemenea obligaţii plasează autoritatea legiuitoare în afara mandatului reprezentativ, prin încălcarea libertăţii de voinţă a deputaţilor şi senatorilor în exercitarea mandatului, nevoiţi ab initio să acorde votul exclusiv în sensul adoptării unei legi organice”, potrivit sursei citate.

Conform legislaţiei în vigoare, Guvernul este cel care stabileşte data alegerilor, iar aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului privind data alegerilor, mai spune şeful statului.

„Stabilirea datei alegerilor este legată de durata mandatului Parlamentului, iar Guvernul este autoritatea care asigură respectarea normelor constituţionale prin punerea în executare a dispoziţiilor legale (ce reprezintă, în esenţă, o transpunere a celor constituţionale)”, arată sursa menţionată.

Pe 27 iulie, Senatul a adoptat ca prim for sesizat, proiectul de lege care prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de Legislativ şi nu de către Guvern. În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă, ca for decizional.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

PNL nu poate guverna fără PSD

Cosmin PAȘCA

PNL nu poate guverna fără PSD

Nu este exclus ca, pe fondul unui dezinteres masiv la urne, PSD să obţină un număr de mandate sensibil mai mare decât cel estimat pe baza voturilor de la locale. Şi atunci nici „mama” alianţei cu USR PLUS, PMP şi UDMR nu va oferi PNL liniştea necesară să guverneze.

Filmuletul zilei

opinii

Transformare

Codrin Liviu CUȚITARU

Transformare

„Laa instaanţăă meelg cuu aaltceevaa. Suusţiin căă m-aauu deesnaaţiioonaaliizaat ceeii dee laa LLS, puunâânduu-măă săă fuumeez... Aam şii dooveezii. Mii-aauu daat naarghiileeaa, aauu făăcuut aapooii seelfiiuulii şii auu puus poozeelee pee Facebook cuu coomeentaaliiuul - S-aa tuulciit chiineezooiiuul! M-aauu moodiifiicaat deecii. M-aauu deesnaaţiioonaaliizaat. Veezii tuu, Coodliinee, îînvăăţâând eeuu loomâânaa, aam deescoopeeriit şii cuum săă fiiuu hooţ, ceeaa cee ee biinee.” N-am mai ştiut ce să adaug. Am rămas plost.

Din corola de minuni a creierului - Memoria

Bogdan ILIESCU

Din corola de minuni a creierului - Memoria

„Without memory, there is no culture. Without memory, there would be no civilization, no society, no future.” Elie Wiesel

Centenar diplomatic (II)

Florin CÎNTIC

Centenar diplomatic (II)

1920 a însemnat recunoaşterea internaţională a României complete, în adevăratele sale fruntarii. Trianonul şi apoi, în octombrie, Parisul, sunt cele două repere de neuitat pentru că ele au adus consfinţirea unirii cu Transilvania şi Basarabia.

pulspulspuls

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Pe la sfârşitul anilor 90, Mircea Dinescu a făcut valuri printr-o afirmaţie la adresa şefului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, un profesor universitar care frecventa asiduu diverse conferinţe internaţionale, în pofida faptului că nu prea stăpânea limbile străine. 

Caricatura zilei

Chef

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.