Bloc din Centru, tăiat de la apă de două săptămâni. ApaVital, acuzată de abuz
O situatie conflictuala între doua asociatii a lasat câteva zeci de familii fara apa de (...)
citeste totjoi, 26.05.2022
CCR a transmis motivarea deciziei de neconstituţionalitate pentru proiectul de lege prin aleşii locali urmează să primească pensiile speciale. Reamintim că pe 20 ianuarie, judecătorii au decis că pensiile aleşilor locali sunt neconstituţionale, după ce au analizat sesizarea de neconstituţionalitate depusă de Guvern. Potrivit legislaţiei, legea se va întoarce în Parlament, pentru a fi pusă în acord cu obiecţiile Curţii.
Printre obiecţii, judecătorii amintesc în motivarea lor, că în proiectul de lege nu este precizat clar cine sunt beneficiarii iar sursa de finanţare nu este menţionată, scrie realitatea.net.
Primarii din timpul comunismului ar fi beneficiat de pensii
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a explicat, la data respectivă, că o eventuală promulgare a legii care măreşte pensiile şefilor de consilii judeţene şi primarilor va produce şi efectul majorării pensiilor foştilor prim-secretari ai Partidului Comunist Român, asta pentru că şefii comunişti ai judeţelor sunt asimilaţi actualilor preşedinţi de consilii judeţene din perspectiva pensiilor speciale.
Potrivit judecătorilor CCR, legea nu este clară. Aceştia subliniază faptul că în textul legii nu scrie ce anume reprezintă această pensie - o indemnizaţie, un salariu, o pensie în adevăratul sens al cuvântului sau un cadou.
Legea, întoarsă în Parlament pentru 45 de zile
Pe de altă parte, judecătorii apreciază că legea instituie inegalităţi chiar între persoane care ocupă aceeaşi poziţie şi că iniţiatorii legii nu au prevăzut sursa de finanţare pentru acest beneficiu. În urma deciziei CCR, legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu hotărârea CCR, în termen de 45 de zile.
Guvernul a depus sesizarea pe 26 decembrie
Pe 26 decembrie, Guvernul a sesizat CCR cu privire la unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene — Legea de modificare și completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali, scrie agerpres.ro.
Sesizarea are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurarea finanțării pentru indemnizațiile nou create.
"În forma adoptată, există cel puțin 16.300 de potențiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. (...) Deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, și tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat", arată Guvernul.
Senatul a adoptat, pe 21 decembrie, proiectul de lege cu 86 de voturi "pentru" și o abținere. PNL a părăsit plenul în timpul votului.
Cum se acordă pensiile. Ce pensii iau aleșii pentru un mandat
- primarul general al Capitalei - 2.130 lei;
- şef de consiliu judeţean - 1.746 lei;
- primar municipiu reşedinţă de judeţ cu peste 150.000 de locuitori - 1.646 lei;
- primar comună cu până în 3.000 de locuitori - 1.009 lei.
În România sunt 16.931 localități, adică tot atâtea primării
- 103 municipii;
- 217 oraşe;
- 473 localităţi componente ale oraşelor;
- 2.861 sate reşedinţă de comună;
- 12.487 sate componente ale comunelor;
- 470 sate aparţinătoare municipiilor şi oraşelor.
Această iniţiativă legislativă aparţine a 29 de senatori şi deputaţi de la toate partidele. Dacă liderul PNL, Vasile Blaga, a anunţat că senatorii liberali nu vor vota proiectul înscris pe ordinea de zi pentru luni, de la PSD, Valeriu Zgonea a susţinut că aleşii locali merită "un anumit respect" din partea statului şi, în absenţa unor astfel de pensii, va fi greu să aibă "o anumită integritate".
Potrivit proiectului de lege, cuantumul indemnizaţiior pentru limita de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55 din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.
Pentru mandatele incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, care nu poate fi mai mic de 2 ani de activitate de primar şi viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene.
Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă ar urma să fie suportat din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Cine nu beneficia de pensie, potrivit proiectului
Potrivit iniţiativei legislative, nu vor beneficia de indemnizaţia pentru limită de vârstă persoanele care au fost condamnate definitiv pentru comiterea, în calitate de primar şi viceprimar, preşedinţe şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, a unei infracţiuni de corupţie prevăzută la Titlul V, Capitolul I din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.
De indemnizaţia pentru limită de vârstă, potrivit legii, ar trebui să beneficieze şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de consilii judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a legii amintite această calitate.
Cuvinte cheie: + ccr, motivare, , pensii alesi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
AS Roma a învins Feyenoord şi a câştigat prima ediţie a Conference League (VIDEO)
Cum puteți beneficia de asistență medicală gratuită, dacă sunteți neasigurați
Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor
Tratamentul nodulilor tiroidieni prin ablație cu radiofrecvență (P)
Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă
Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!
Bloc din Centru, tăiat de la apă de două săptămâni. ApaVital, acuzată de abuz
Un nou scandal: Sportul din Iași este «ologit» de Consiliul Județean Iași“
Misiune imposibilă pentru procurorii DIICOT. Dosarul cu trafic de heroină, în pericol
Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă
A condus fără permis un ciclomotor şi a fost condamnat pentru uz de fals
CET Holboca, amendată cu 100.000 de lei pentru lipsa echipamentelor de depoluare
Şi-a snopit în bătaie familia în urmă cu 5 ani, dar procesul a trecut abia de prima instanţă
Încă o companie de IT "adoptă" o clasă de la Liceul de Informatică
Sechele ale pandemiei: Cadrele medicale îşi cer sporurile de Covid la Tribunal
Muniţie din ultimul război mondial, găsită la Voineşti şi Popricani
Urmărit de poliţişti, un şofer a oprit la un bar şi s-a apucat de băut
Expoziţia "Îmblânzitorul de pietre", realizată de Ion Barbu, poate fi văzută până pe 5 mai
Descoperire şocantă la Bihor: Tânără, tranşată şi împachetată în saci menajeri
De ce să alegi www.tratamente-turcia.ro? Pentru servicii medicale de calitate! (P)
(FOTO) Aroneanu: Casă la roşu, distrusă de flăcări. Proprietarul, rănit uşor
Care este rolul uleiului pentru motor si cum influenteaza viata masinii tale? (P)
Ce spune pilotul Titi Aur despre maşinile electrice: “Am trăit câteva senzaţii”
Iohannis, singurul preşedinte român care s-a întâlnit cu Igor Dodon (FOTO)
Cum să reduceți consumul de carburant. Trucuri atunci când sunteți în trafic
României i-a luat trei luni să se retragă din două bănci ruseşti
Guvernul a promis că nu mai face angajări la stat, dar încadrează 8.000 de persoane la “Interne”
Mouratoglou, mesaj pentru Halep: „Lasă franceza! Ne ocupăm de tenis”
„Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” va avea premiera pe HBO Max în 30 mai
Traian Băsescu încă nu s-a mutat din vila de protocol: Nu am terminat de semnat contractele
Cine este Qinwen Zheng, adversara Simonei Halep din turul doi la Roland Garros
Kasparov amintește de "vechiul truc al lui Putin" pe care îl aplică și acum
Medicul internat la Socola a depus plângere penală la DIICOT
Tomac: Calea integrării R. Moldova în UE mai devreme de 15-20 de ani nu poate fi luată în discuţie
Ford testează o tehnologie care reduce automat viteza în zonele pietonale
Primul BMW XM din istorie, surprins partial camuflat pe aeroport
Legea gazelor naturale din Marea Neagră, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Șoferii care nu sunt atenți la drum, depistați cu camere speciale
Alertă în Canada. Quebec confirmă 15 cazuri de variola maimuţei
15 ani de Street View. Mașinile sunt și acum în peste 120 de orașe din România
Coreea de Nord a lansat trei noi rachete. Preşedintele Joe Biden abia părăsise Asia
Ar putea fi cel mai rezistent laptop creat vreodată. Prețul este pe măsură
Tehnicianul german Jurgen Klopp, ales antrenorul sezonului în Premier League
ABC-ul sănătății ochilor la copii. La ce trebuie să fiți atenți și ce trebuie să faceți
Codrin Liviu CUȚITARUNew York şi Alabama. Un circuit epic |
George ŢURCĂNAŞUMiticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor |
Bogdan ILIESCUÎntâmplările lui Nobel (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.