Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ce a făcut un ieșean care a crezut că ordinul de protecţie al soției este o simplă hârtie

GALERIE
ordin-protectie
  • ordin-protectie
- +

Un bărbat din Probota a crezut că ordinul de protecţie obţinut de soţia sa împotriva lui este o simplă hârtie fără valoare. Aprecierea îl va costa doi ani de libertate, dacă sentinţa dată de Judecătorie va fi confirmată de magistraţii Curţii de Apel.

În iulie 2018, A.F. a obţinut împotriva soţului său un ordin de protecţie prin care s-a dispus evacuarea lui din domiciliul comun din satul Bălteni şi obligarea lui să menţină o distanţă de minim 100 de metri faţă de femeie şi cei trei copii, timp de şase luni. Solicitarea femeii a fost justificată de actele de violenţă pe care le exercita bărbatul, pe fondul consumului excesiv de alcool. Climatul familial tensionat şi comportamentul agresiv al lui Ilie Fuştei fusese de altfel confirmat prin trei rapoarte de evaluare familială întocmite de primăria Probota la începutul lunii.

După doar trei săptămâni, băut fiind, Fuştei s-a dus la fosta soţie pentru a discuta cu aceasta şi a-şi lua nişte haine din casă. Femeia a refuzat orice discuţie şi i-a cerut să iasă din curte, spunându-i că va lua o decizie cu privire la relaţia lor după expirarea ordinului de protecţie. Bărbatul a refuzat să plece, rămânând în curte, unde a continuat să bea împreună cu un prieten, până la sosirea organelor de poliţie la faţa locului.

După o săptămână, bărbatul a făcut o nouă vizită soţiei sale, tot băut. În urma unor discuţii contradictorii, a lovit-o cu pumnii şi picioarele. Şi-a lovit şi fiica, în vârstă de 7 ani. Când mama a încercat să filmeze scena, bărbatul i-a smuls telefonul din mână şi l-a izbit de pământ.

Trimis în judecată pentru nerespectarea ordinului de protecţie şi violenţă în familie, bărbatul şi-a recunoscut faptele. Magistraţii Judecătoriei l-au condamnat la 2 ani de închisoare cu executarea pedepsei în regim de detenţie.

„Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu va fi în măsură să conducă la atingerea scopului apărării interesului public şi preventiv al pedepsei, având în vedere împrejurările în care s-au comis faptele, caracterul violent, agresiv, manifestat în mod repetat de inculpat, calitatea persoanelor vătămate, vulnerabile în raport cu inculpatul (soţia, respectiv fiica sa minoră, ce suferă de autism în forma agravată, fiind încadra­tă în grad de handicap grav cu asistent personal) şi circumstanţele sale personale“, au apreciat judecătorii.

Dacă sentinţa va rămâne definitivă după apel, Fuştei va trebui totodată să plătească despăgubiri în valoare de 1.500 de euro către fosta, între timp, sa soţie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri