„Tortul” Guvernului pentru judeţ: cum se împart cele 1,5 miliarde între comune şi oraşe? Și Scânteia și Schitu Duca iau cât Iaşul
Primarii de comune au tras lozul câstigator în repartizarea banilor în cadrul Prog (...)
citeste totduminica, 14.08.2022
De la primul atac al trupelor lui Vladimir Putin asupra Ucrainei, în 24 februarie, Uniunea Europeană a luat măsuri concrete pentru a sprijini atât cetățenii ucraineni, cât și țările care le oferă protecție celor fugiți din calea războiului.
La începutul acestei luni, Uniunea Europeană a deblocat fonduri în valoare de peste 20 de miliarde euro în acest scop. Statele membre au astfel posibilitatea să redirecționeze resurse din fondurile de coeziune și din Fondul de Ajutor European destinat persoanelor defavorizate (FEAD) către ucrainenii care caută adăpost pe teritoriul Poloniei, României etc.
Aceste modificări legislative europene sunt obligatorii în toate elementele lor, aplicându-se direct în toate statele membre. Cu toate acestea, sprijinul financiar oferit de statul român pentru persoanele vulnerabile din Ucraina care nu au solicitat azil (mame cu copii, persoane cu dizabilități sau persoane vârstnice) este inexistent.
”Guvernul a deschis un cont de donații, pentru acordarea de sprijin și asistență umanitară cetățenilor străini și apatrizilor aflați în situații deosebite proveniți din zona conflictului armat din Ucraina. Care este cuantumul total al acestor donații până în momentul de față și cum vor fi în concret folosite aceste sume de bani pentru sprijinul refugiaților încă nu știm”, explică Vlad Gheorghe, europarlamentarul USR care a înființat cel mai mare grup de ajutor destinat ucrainenilor din România.
”Am întrebat oficial Guvernul României dacă va sprijini financiar persoanele vulnerabile care au venit din Ucraina și cum vor fi aplicate în România regulamentele Uniunii Europene - m-am adresat prim-ministrului Nicolae Ciucă și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene cu o serie de întrebări în acest sens”, spune Vlad Gheorghe.
”De asemenea, am interpelat și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru a afla mai multe detalii despre sumele de bani care se colectează pentru acordarea de sprijin și asistență umanitară cetățenilor din Ucraina, așa cum instituția a comunicat public încă de acum câteva săptămâni”, explică Vlad Gheorghe, inițiatorul grupului UNIȚI PENTRU UCRAINA - Об'εднанi за Украiну - United for Ukraine.
Conform datelor oficiale, peste 700 000 de cetățeni ucraineni au venit în România de la începutul invaziei rusești din 24 februarie. Deși țara noastră a fost în principal una de tranzit, peste 80 000 de ucraineni au ales să rămână în România. Românii i-au primit gratuit în casele lor, în centre organizate de autoritățile locale și în cele administrate de ONG-uri, iar persoanele fizice, voluntarii și societatea civilă rămân principala sursă de ajutor pentru ucrainenii ajunși în țara noastră.
Pe grupul UNIȚI PENTRU UCRAINA - Об'εднанi за Украiну - United for Ukraine creat pe 12 februarie de europarlamentarul USR Vlad Gheorghe din grupul Renew Europe zeci de mii de ucraineni au găsit cazare, transport, oferte de locuri de muncă, donații de alimente, haine, alte produse strict necesare celor care își lasă în urmă casele și agoniseala de-o viață. Zilnic, sute de cereri de ajutor din partea ucrainenilor își găsesc rezolvarea aproape instantaneu pe grupul cu peste 280 000 de membri.
Cuvinte cheie: + razboi ucraina, ajutor umanitar, vlad gheorghe, cont donatii, fond coeziune, cazare, cetateni romani
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Acţiuni ale poliţiştilor pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier
Ancelotti spune că se va retrage după ce i se va încheia contractul la Real Madrid
David Popovici, mesaj motivaţional după performanţa de la Roma
StirileProTV: Florin Salam ar fi murit. Manelistul pe Facebook: “Nu. Nu am murit”
Ciprian Marica, reacţie după performanţa lui Popovici: Bravo, copile! Sper să te merităm!
Ucraina anunţă distrugerea unui pod esenţial din regiunea Herson, ocupată de forţele ruse
Blocaj pe alocuri pe Transfăgărăşan din cauza unor şoferi care au parcat pe carosabil
Două maşini s-au făcut zob în Păcurari, la intersecţia cu pasarela Octav Băncilă (VIDEO)
Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui turist care a făcut o criză cardiacă la Cabana Dochia
Zeci de refugiaţi ucraineni au primit informaţii de la voluntarii Asociaţiei WORLDSTREET FOTO
Campionatul Naţional de Volei pe Plajă Brizo 2022 se apropie de faza finalelor (FOTO)
Balaton, supranumit „Marea Ungariei”, mult mai ieftin decât Mamaia
Actorul Steven Seagal s-a aruncat în braţele dictatorului Vladimir Putin
Florin Cîţu, fost premier, atrage atenţia că vine vremea reglementării pensiilor speciale
Campionatul European de canotaj: A patra medalie pentru România, bronz la patru rame masculin
Vestigii arheologice vechi de 7.000 ani, descoperite la 100 de km de Iaşi
Orăşenii au început să crească păsări şi porci ca să facă faţă scumpirilor
Ce este o fatwa şi ce legătură are cu trecutul scriitorului Salman Rushdie
Presa din Iran se bucură de violenţele asupra scriitorului Salman Rushdie
Un tânăr a intrat cu maşina în gardul unei gospodării şi s-a oprit în peretele casei
Wilian pleacă de la Corinthians, după ce a primit ameninţări cu moartea
Congresul SUA a adoptat planul vast pentru climat şi sănătate al preşedintelui Joe Biden
Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi-au aflat adversarele din primul tur la Cincinnati
Andrej Babis, fostul premier ceh, este anchetat în Franţa pentru spălare de bani din fraude
LIVE TEXT: Politehnica Iași - Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2-0, rezultat final
Economia Marii Britanii s-a contractat în trimestrul al doilea cu 0,1% faţă de trimestrul anterior
David Popovici evoluează, sâmbătă, pentru aurul la CE de nataţie, la 100 metri liber
Zelenski: Restricţiile de vize pentru cetăţenii Federaţiei Ruse sunt corecte
VIDEO - Două maşini s-au izbit puternic în faţa la Kaufland-ul din Tudor Vladimirescu
Simona Halep o va înfrunta pe Jessica Pegula în semifinale la Toronto
Cât mai câştigă din salariu şefii învăţământului ieşean? Declaraţii de avere actualizate
Ateliere de grădinărit mâine la Universitatea “Cuza”. Înscrierile se pot face online
Carambol provocat cu o alcoolemie de comă: 3,47 la mie. Ce l-a salvat de la o condamnare pe măsură?
Nicolae GRECUPohtiţi la fotbal! |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUDobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă) |
Alexandru CĂLINESCUO limbă din prefabricate |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.