Tentația revenii la „fostul” sau „fosta”, după despărțire – resorturi emoționale dezvăluite de psihologul ieșean Cristina Danilov

„Cu 2 luni în urmă am început să mă întâlnesc cu un tip – a început ea – la vreo 4 luni de când am terminat-o cu fostul. Aveam interese și principii foarte diferite, asta așa, ca să descriu fosta mea relație, motiv pentru care ne certam adesea. Am înțeles, prin prisma acestor incidente, că relația noastră șchiopăta, efectiv, nu reușeam să gestionăm scandalurile, dar nu-l puteam lăsa nici să plece, îmi era greu să accept despărțirea, ca și cum nu ar fi fost dragoste între noi, ci, mai mult, chiar dependență. Am stat 4 ani împreună. Ne certam, ne împăcam, apoi iar ne certam, devenise ceva firesc. Dar într-o zi el a luat decizia să plece, și cam asta a fost. Nu l-am putut opri. A luat totul cu el: amintirile noastre, muzica noastră preferată, diminețile în care mă trezeam lângă el în pat, totul. Drept urmare, el a plecat în Cluj, lucrează acum ca IT-ist într-o companie. Inițial, am crezut că sunt capabilă să trec ușor peste despărțire. Așa părea, că am reușit… Între timp, am început o nouă relație cu un coleg de muncă, un tip care are multe în comun cu mine. Recunosc, sunt foarte atrasă de e, este exact opusul primului meu iubit: grijuliu, atent, vesel. De pildă, îmi aduce flori, ceea ce, recunosc, de la celălalt nu am prea văzut. Iar când e vorba de certuri, nici nu se pune problema, ar face orice ca între noi să nu fie vreo discuție contradictorie. Dar ceva îmi scapă…

Problema mea e următoarea: îmi amintesc adesea de relația din trecut, cu toate că, așa cum ți-am spus, nu a fost una chiar bună și îmi doresc să îl mai revăd uneori. Adică… simt din ce în ce mai acut nevoia de a-l vedea. Mă simt vinovată. De multe ori mă gândesc să merg la el și să-i spun să ne mai acordăm o șansă. Dar, desigur, mă tem că acum e cam târziu, am deja pe cineva, el, probabil, are, la rândul lui, o parteneră. Sunt conștientă că nu voi mai putea avea o relație cu el, dar, totuși, nu am reușit să depășesc situația. E normal ceea ce trăiesc? De ce nu mi l-am putut scoate din minte? În fond, nu a fost chiar de pus la icoană… Cum să scapi de gândurile despre trecut astfel încât să nu te rănești nici pe tine, nici pe iubitul tău? Înțeleg că întrebarea nu este deloc în regulă și cel mai probabil complet nepotrivită, dar, pur și simplu, nu știu încotro să mă îndrept. Mă simt vinovată, teribil de vinovată… Și față de el, și față de actualul meu iubit.”

Relația s-a terminat de ceva timp, dar îți mai amintești de fostul sau fosta? Îți revezi conversațiile cu el pe telefon iar și iar, îți amintești de călătoriile petrecute împreună, plângi când auzi melodia voastră preferată și nu-l poți lăsa să plece definitiv din viața și inima ta? Atunci e timpul să te întrebi dacă nu cumva ești blocat, cum s-ar spune, în relația care tocmai a apus. În prima perioadă după despărțire, psihicul se adaptează destul de greu noilor circumstanțe de viață, deoarece are nevoie de timp pentru a se reconstrui. Dar dacă cel puțin o dată pe zi te gândești la fostul tău partener și te simți prost din cauza amintirilor: plângi, te enervezi, îți faci griji, suferi, dacă ți se pare că gândurile despre relațiile trecute sunt în afara controlului tău – vin de la sine și nu te mai lasă, dacă aceste aspecte sunt prezente la tine chiar și la șase luni după despărțire, atunci ești „blocat”, într-adevăr, în relația din trecutul tău. O persoană nu poate renunța la o ființă pe care a iubit-o – și astfel relația continuă în mintea ei. Acest lucru este tipic relațiilor de fuziune: atunci când ne despărțim, este ca și cum nu am pierde cealaltă persoană, ci pe noi înșine în întregime.

E greu să-ți scoți o persoană din inimă, chiar dacă ai reușit să te desparți fizic de ea. Mai ales dacă unul dintre parteneri l-a părăsit pe celălalt, poate în detrimentul altei persoane, atunci despărțirea va fi percepută aidoma decesului unei persoane dragi. O persoană acumulează furie sau tristețe, nu simte bucurie, ci doar devastare interioară. Uneori, oamenii care ies dintr-o relație de dragoste trec prin aceleași etape ale durerii, ca într-o perioadă de doliu: negare, furie, negociere, vinovăție, depresie, acceptare. Noi experimentăm o gamă largă de emoții, după cum vedem, atunci când pierdem obiectul afecțiunii noastre. La început, nu putem crede ce ni s-a întâmplat și negăm realitatea. Ne comportăm ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic grav și ne ducem viața mai departe normal, o vreme. Din exterior, arată ciudat și poate să denote indiferență în fața celorlalți. De fapt, acceptarea a ceea ce s-a întâmplat este atât de înfricoșătoare pentru unii, încât psihicul trebuie să se apere în acest fel. Practic acesta e mecanismul lui de autoapărare.

În plus, poate apărea un sentiment puternic de vinovăție – că nu am făcut ceva ca să putem evita despărțirea. Toate aceste sentimente pot dura mult timp, de la câteva săptămâni până la câțiva ani, pentru a nu experimenta lovitura dată de pierdere și, astfel, a menține o conexiune cu obiectul.

Sigmund Freud avea să spună că atunci când te desparți, este important să „smulgi energia psihică din obiectul iubit, dar acum pierdut”, adică să returnezi energia psihică de la obiect la tine însuți. La urma urmei, amintirile și durerea pe care o provoacă despărțirea sunt un fel de ancoră care te împiedică să mergi mai departe. Pentru a putea „ieși” din durere, trebuie mai întâi să te predai complet valului și să experimentezi până la capăt toate sentimentele asociate cu fostul partener. Nu ar trebui să te limitezi aici, deoarece este foarte important ca tot ce are legătură cu relațiile trecute să fie scos la iveală. Desigur, fiecare dintre noi trebuie să salveze aparențele și să-și ascundă emoțiile atunci când se află printre amici, la serviciu, într-un magazin, de pildă. Nu este deloc plăcut să-ți verși durerea asupra celor din jurul tău care nu sunt pregătiți, întotdeauna, să ofere sprijin și compasiune. Dar toate acestea nu înseamnă că trebuie să-ți pecetluiești experiențele și să continui să trăiești ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Emoțiile netrăite sunt pline de căderi emoționale, facilitează apariția bolilor psihosomatice și a altor probleme, unele de natură psihică. De aceea, nu trebuie să le lăsăm neconsumate. Odată ce sentimentele au fost trăite până la final și emoțiile negative au fost eliberate, renunțarea la trecut vine adesea ușor, ca de la sine.

Pentru a încheia cu adevărat o relație, trebuie să faci un efort să înțelegi că fostul tău partener și tot ce are legătură cu el sunt de domeniul trecutului. Indiferent cât de minunată a fost relația, aceasta a ajuns la final și nimeni nu ar trebui învinovățit pentru faptul că finalul a fost exact așa.

Mulți clienți, la consiliere, își pun întrebarea: „Ce-ar fi dacă…?” Există multe posibile continuări ale acestei sintagme: s-ar comporta diferit, ar încerca să restabilească relația și după cinci ani, ar merge să ceară împăcarea sau să ceară fostul partener în căsătorie, deși el este într-o altă relație și așteaptă un copil. Toate aceste presupuneri sunt ca niște castele de nisip al căror scop nu este să devină realitate, ci să te ancoreze în iluzii. Astfel de gânduri sunt un indicator al faptului că relația nu s-a terminat în mintea persoanei și că persoana încă, uneori chiar inconștient, caută modalități de a o restabili pentru a nu ceda suferinței. În realitate, e clar doar atât: relația s-a încheiat definitiv. Fiecare a plecat pe drumul lui. Iar castelele de nisip sunt tot mecanismele noastre de autoapărare, nicidecum o soluție.

Desigur, înțelegerea motivului pentru care s-a încheiat uniunea a două persoane care s-au iubit face mai ușoară acceptarea a ceea ce s-a întâmplat și evitarea acelorași greșeli în următoarea relație. Dar totuși, privind în trecut, mulți nu încearcă să reflecteze doar la ceea ce s-a întâmplat, de fapt, la faptul că acea relație nu mai funcționa din varii motive. Nu se gândesc la aceste motive, realele motive care au distrus relația: cicăleala ei, dependențele lui, nepăsarea, gelozia acută, diferențele de educație sau caracter, poziția lor diferită vizavi de bani, dispariția iubirii etc. Nu se gândesc că întorcându-se la fostul partener aceste motive vor rămâne în continuare „în picioare” și că vor conduce la același rezultat. Cunoaștem cu toții situații în care cei doi au ajuns la concluzia că ar fi potrivit să accepte o împăcare, unii zic „de dragul copilului”, dacă se întâmplă să aibă copii. Însă, relațiile au avut parte, în cele mai multe cazuri, de același final, și acest fapt se datorează faptului că cei doi nu au înțeles niciodată motivele reale ale defectuoasei lor relații. Ele, firește, sunt aceleași, se repetă. Ne certam des, dar de ce ne certam? Care erau motivele reale pentru care o făceam? O făceam de dragul scandalului sau aveam motive pentru care ajungeam la conflict? Întrebări pe care mulți nu au curajul de a și le pune. Nu vor să răscolească în interioritatea lor, în complexele și frustrările lor, în modul lor defectuos de a înțelege o relație care se baza, de fapt, pe iubire. Este și mai bine dacă poți realiza ce ți-au adus relațiile trecute în prezent: ce experiență ți-au oferit, ce au schimbat în caracterul și viziunea ta asupra lumii, ce momente de fericire ai trăit și care pot fi sprijinul tău acum sau o sursă de speranță pentru viitor.

Există o multitudine de tehnici concepute pentru a te ajuta să renunți la gândurile despre trecut, nu există o rețetă universală care să funcționeze în toate situațiile. Meditația poate ajuta, sportul poate ajuta, ieșirile cu prietenii pot fi de folos, lectura poate fi de ajutor. Metodele sunt individuale pentru fiecare persoană în parte, deoarece suntem cu toții diferiți. Psihoterapia modernă oferă un număr mare de practici diferite care te vor ajuta, în primul rând, să realizezi cât de important este să renunți la amintirile care nu-ți aduc nici un folos și apoi să scapi de gânduri negative, menținând calmul și echilibrul de care cineva are nevoie după o despărțire.

În orice situație care implică două persoane, ambele sunt responsabile pentru cum se desfășoară lucrurile. Prin urmare, dacă s-a întâmplat să vă despărțiți, nu ar trebui să dați vina doar pe fostul partener. Adevărul e întotdeauna la mijloc, chiar dacă nu avem adeseori ochi pentru a privi și vina noastră. Cu câțiva ani în urmă, una din prietenele mele a divorțat. Cum eram împreună la shopping, ne-am întâlnit cu o altă amică, proaspăt sosită din Londra, cu care nu ne văzusem de mai bine de jumătate de an. „Vai, draga mea – i-a spus – regret din tot sufletul că ți s-a întămplat asta! Îmi pare atât de rău pentru tine!” a spus aceasta mai-mai să izbucnească în hohote de plâns. Prietena a rămas înmărmurită: „Cum adică? De ce ți-ar părea atât de rău? Eu mă simt minunat așa, pur și simplu, noi doi nu eram făcuți unul pentru celălalt!” E important să privești realist în urmă și să accepți motivele reale ale despărțirii.

Dacă veni vorba despre vină, nu ar trebui să treci în extrema cealaltă și să-ți asumi toată vina. Cam aceasta ar fi tentația marii majorități, după despărțirea de fostul sau fosta. Dacă nu îl cicăleam, dacă mă îmbrăcam și eu mai chic, dacă aș fi cumpărat cadouri mai scumpe de ziua lui, dacă…, dacă… De aici e doar un pas către concluzia fatală: nu sunt bun de nimic, perfectă pentru instalarea depresiei, a izolării de ceilalți, a sentimentului crunt al neputinței. Ar trebui să evaluezi ce s-a întâmplat cât mai obiectiv posibil: când emoțiile – durerea, resentimentele, furia, disperarea – încetează să mai dea buzna în sufletul tău, atunci, fără ajutorul nimănui, începem să privim situația cu alți ochi. Și se întâmplă ca principala greșeală de care o persoană trebuie să dea seama și pentru care să își asume responsabilitatea să fie alegerea inițială greșită a partenerului. Graba de a fi într-o relație fără a cunoaște cu cine vrem să intrăm în relație este, după opinia noastră, de cele mai multe ori, motivul pentru care oamenii se despart.

Spuneam anterior că pentru a scăpa de gândurile despre fosta relație nu este ușor fiindcă, din perspectiva neuroștiinței, creierul are nevoie de timp pentru a reconstrui conexiunile neuronale. Cafenele, parcuri, cinematografe, orașe în care ați călătorit – totul îți va aminti de relația din trecut. Pentru ca noi conexiuni neuronale să apară, va trebui să parcurgi aceleași locuri cu gânduri și oameni noi. Creierul creează hărți neuronale ale realității despre tot ceea ce ne înconjoară – modele ale spațiului, ale corpului și ale altor oameni. Cu cât o persoană este mai semnificativă și mai importantă pentru noi, cu atât harta sa neuronală este mai detaliată în creierul nostru. În acest fel, o persoană iubită devine literalmente o parte din Sinele nostru. Când ne despărțim de cineva, harta neuronală a unei persoane este acolo, dar persoana în sine lipsește. Adesea, cineva continuă să-și simtă fizic partenerul: cum îi ține de mână, cum stă întins lângă el pe canapea, cum face sex și așa mai departe. Harta sa a rămas impregnată în creierul partenerului. Apoi există ceea ce numim „sindromul de sevraj”. Procesele biologice sunt clar evidente aici: organismul este obișnuit cu un anumit nivel de oxitocină, dopamină și alți „hormoni ai iubirii”. Fără ele, o persoană se poate „prăbuși” la propriu: simte gol, neputință, insomnie și pot apărea gânduri depresive. Dacă relația a fost una de dependență și de lungă durată, atunci această etapă va fi deosebit de dificil de parcurs pentru cineva rămas singur. Dificil, dar nu imposibil!

Vestea bună este că creierul este plastic – se schimbă constant ca răspuns la experiențe noi. Sarcina durerii, în acest sens, este de a reconstrui hărțile neuronale astfel încât acestea să corespundă noii realități.

Experiența separării sau despărțirii este întotdeauna individuală, dar un lucru este sigur: durerea nu va dura pentru totdeauna. Foarte des, în faza durerii acute, apare un impuls puternic de „revenire” la fostul sau fosta, mai ales dacă separarea a fost la inițiativa ta. Este necesar să se facă distincția între șansele reale de a relua o relație și teama de a rămâne singur. Dorința de a te întoarce poate fi, pur și simplu, o expresie a faptului că nu ești încă pregătit pentru schimbare. Mulți oameni fac greșeala de a se grăbi să intre într-o nouă relație pentru a estompa durerea pierderii fostei relații. Totuși, fără a reflecta asupra experiențelor anterioare, există riscul de a repeta aceleași greșeli. Când „întrerupem” prea repede o relație cu alta, nu ne acordăm timp pentru vindecare interioară și conștientizarea propriilor nevoi. E important să ne acordăm timp și spațiu pentru dezvoltarea noastră personală. O nouă relație ar trebui să fie o alegere conștientă, nu o modalitate de a evita disconfortul singurătății. Nu poți spăla cu lacrimile iubitului tău, urmele pașilor fostului tău iubit doar pentru că nu ți-ai oferit timp pentru a-ți experimenta emoțiile. Așadar, unde ai greșit?

 

Cristina Danilov este psiholog și scriitor

Publicitate și alte recomandări video