Ce-am învăţat din pandemie (deocamdată)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

sambata, 22.01.2022

Ce-am învăţat din pandemie (deocamdată)

GALERIE
Ioan Alexandru Tofan
  • Ioan Alexandru Tofan
- +

Mediul digital este mai degrabă un mediu propice informării, dar nu comunicării (în acest caz, al comunicării didactice). Prezenţa plină a celuilalt, cu incontrolabilul şi candoarea ei, retorica vreunui gest, nu pot fi cuprinse într-un avatar. Prin urmare, cred că bine ar fi să învăţăm în urma pandemiei cum să ne informăm mai bine. Nu cred însă că vom putea să învăţăm să comunicăm mai bine.

Unii spun că pandemia se va sfârşi în curând. Alţii că nu, dimpotrivă. Însă violenţa şi urâţenia cu care a intrat în viaţa noastră, în urmă cu aproape doi ani, a făcut să dispară distanţa necesară pentru o reflecţie limpede asupra fenomenului. Deja, în chiar miezul problemei, medităm la sensuri şi învăţături. Unele voci spun deja că învăţământul nu se mai poate întoarce în veci la ce-a fost. Ba chiar că nici nu are voie să o facă. Pandemia ne-a şters ceaţa de pe ochi şi de acum încolo trebuie să devenim oameni noi. Dar cum anume? Aici „vocile”, în cel mai bun caz, cad pe gânduri. În cel mai rău caz, repetă la nesfârşit, în diferite fomulări, cuvântul „digitalizare”, în speranţa că acesta va căpăta, prin îndelunga folosire, vreun sens. Îmi spun şi eu părerea.

În primul rând, este nevoie, într-adevăr, de crearea unor biblioteci virtuale extinse, cu acces cât mai liber. Şi gratuit, că nu o să moară nimeni de foame. Când virusul, arşiţa, ploaia sau ninsoarea se pun de strajă la bibliotecile clasice, studenţii şi elevii trebuie să aibă o alternativă. Nu numai ei, ci şi profesorii, pentru că timpurile în care trimiteam pe autocar din Germania genţi pline cu cărţi xeroxate au trecut. Vânătoarea romantică a bibliografiei de doctorat din anii 2000, când în România nu găseai mare lucru, a fost frumoasă, dar mă bucur că s-a încheiat. La fel, editurile ar trebui să aibă mai mult curaj să publice, alături de formatul clasic, pe hârtie, şi variante ebook ale cărţilor. Deocamdată, acestea sunt privite cu suspiciune simpatică. Publicând mai demult o astfel de „carte electronică”, nu am ştiut ce să răspund la întrebarea repetată a unui coleg mai în vârstă: „Dragă Alex, dar totuşi: unde este cartea? Dă-mi-o să o văd”.

Dacă însă aceste resurse virtuale sunt necesare învăţământului, folosirea mediului online în comunicarea pedagogică s-a dovedit un eşec clar. Scuzele clasice (am fost bolnav, mi-am uitat caietul acasă, mă doare măseaua) au fost înlocuite de unele noi, parcă mai anoste, dar şi mai puţin verificabile (a căzut conexiunea, nu ştiu ce are calculatorul). Oricum, cu toate eforturile pe care unii au fost dispuşi să le facă, formarea online a avut, cred, mai puţin de un sfert din efectul pe care l-ar fi avut şcoala „faţă-în-faţă”. Am tot vorbit despre jocul de-a v-aţi ascunselea în spatele pătrăţelelor. În plus, se mai pune întrebarea: de ce să mă înscriu la o şcoală (sau facultate) online din România, când pot să o fac oriunde în lume? Mediul digital este mai degrabă un mediu propice informării, dar nu comunicării (în acest caz, al comunicării didactice). Prezenţa plină a celuilalt, cu incontrolabilul şi candoarea ei, retorica vreunui gest, nu pot fi cuprinse într-un avatar. Prin urmare, cred că bine ar fi să învăţăm în urma pandemiei cum să ne informăm mai bine. Nu cred însă că vom putea să învăţăm să comunicăm mai bine. Deocamdată, când vine vorba de comunicare, pentru mulţi dintre noi calculatorul e doar un telefon mai şmecher.

După cum am mai spus şi în alte rânduri, pandemia asta ne-a învăţat şi câte carenţe aveam în felul nostru, al cadrelor didactice, de a ne face meseria „pe timpurile normalităţii”. Debandada totală legată de închiderea-deschiderea claselor, de testarea în şcoală, de paravanele de plastic dintre bănci şi de măştile purtate aiurea are loc pentru că între regulamentele venite „de sus” şi bunul simţ al dascălului care vrea să îşi educe, dar şi să îşi protejeze învăţăceii nu există nicio legătură. Ori legea e prea rigidă, caz în care mai degrabă ne ascundem în spatele ei, ori e prea „mlădioasă”, şi atunci „bunul simţ” se crede acrobat. Cine are ultimul cuvânt în educaţie şi poate lua decizii în situaţii concrete? Profesorul sau Sistemul? Într-o lume prost alcătuită, cum e a noastră, nu se ştie. Aşa că mai degrabă dăm vina unii pe alţii (centrul şi provincia, cum ar veni) ca să ne ascundem responsabilitatea. Am învăţat, aşadar, ca trebuie să rezolvăm această problemă. Şi nu e puţin lucru.

Dar, mai presus de toate, am învăţat ceva care ne ajută oricând în viaţă: că trebuie să ne spălăm pe mâini.    

Ioan Alexandru Tofan este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Toni HRIŢAC

Primarul Chirica şi limbajul de mahala

Duritatea de limbaj, libertatea indecentă în apreciere sunt arme politice, dar nu pot fi folosite împotriva unor persoane care nu fac politică. Chiar şi în retorica electorală o asemenea exprimare este de obicei apanajul unor extremişti. Faptul că primarul Iaşului le foloseşte este un derapaj care trebuie sancţionat.

Filmuletul zilei

opinii

Pericolul extremismului

Alexandru CĂLINESCU

Pericolul extremismului

Am întâlnit în ultima vreme mai multe luări de poziţie care atribuiau „intelectualilor” vina pentru ascensiunea extremei drepte. Care intelectuali?

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

George PLEȘU

Spaţiile pentru artă din Iaşi. O nouă galerie

Orice deschidere a unei noi galerii este un act de curaj care trebuie salutat şi sprijinit. O scenă cât mai efervescentă, care va căuta să scape de conservatorism şi provincialismul care au dominat mult prea multă vreme cultura ieşeană, şi care va dori să fie conectată la trendurile globale, va atrage atenţia şi asupra potenţialului creativ local şi va genera mai multe puncte de diseminare a artei contemporane şi educare a publicului.

Critica „de întâmpinare”?

Nicolae CREŢU

Critica „de întâmpinare”?

Nu se mai vorbeşte prea mult, de deja destul de multă vreme, despre o critică de întâmpinare. Ceea ce nu înseamnă, totuşi, că ea ar fi dispărut cu totul, poate, mult mai curând şi de înţeles într-o măsură, doar că a suferit, în noi „contexte”, nu puţine mutaţii, deformări, probabil şi pervertiri. Faţă de ce era ea cel mai adesea, deşi nu lipseau nici atunci simulacrele de „critică”, doar fardate cu aşa o etichetă indulgentă, sub regimul comunist şi controlul lui (nu numai cenzura) asupra activităţii editoriale.

pulspulspuls

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Ce Harvard, ce Princeton, ce universităţi de top: uitaţi aicea diplomă, băbăeţ!

Mişcare magistrală, de maestru emerit (nu spunem în ce anume) a rectorul de la „Cuza”, dom’ Tudorel, în aceste zile de plin scandal al pagiatului lucrării de doctorat a premierului Ciucă: a scos şi el la bătaie una din diplomele din sertar, şi nu una oarecare. 

Caricatura zilei

Din cauza Omicron, se lasă cu penalizări

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X