joi, 23.03.2023
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat, marţi, că deciziile CEDO nu se comentează, dar a apreciat că hotărârea judecătorilor face referire doar la faptul că fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi nu a avut cale de atac la decretul preşedintelui, lucru care nu poate fi imputat unei instanţe româneşti.
”Dacă există o problemă legislativă o vom corecta”, a precizat Romaşcanu.
”Constatăm că nu trece o zi fără să fie campanie electorală pentru domnul preşedinte. (...) În loc să se gândească la problemele românilor, la problemele economice, la ceea ce trebuie făcut împreună cu Guvernul pentru relansarea economiei, domnul preşedinte a continuat să blameze vinovatul de serviciu şi anume Partidul Social Democrat”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al PSD.
Acesta a precizat că deciziile CEDO nu pot fi comentate.
”După ce a revocat-o pe Kovesi prin purtător de cuvânt, preşedintele a prins curaj şi şi-a adus aminte cine este de vină, şi anume PSD. Deciziile CEDO nu se comentează, la fel cum nu se comentează nici deciziile instanţelor româneşti de orice nivel ar fi ele. Decizia CEDO a constatat doar că doamna Kovesi nu a beneficiat de cale de atac la decretul preşedintelui, lucru neimputabil unei instanţe din România. Dacă există o problemă legislativă o vom corecta după ce vom vedea motivarea instanţei”, a mai afirmat Lucian Romaşcanu.
Acesta susţine că ”preşedintele ar trebui să se decidă când iese din companie şi se apleacă şi asupra atribuţiilor de serviciu”, făcând referire la legi adoptate de Parlament pe care preşedintele întârzie să le promulge sau le-a retransmis spre examinare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit, în unanimitate, că revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA – girată politic de PSD - s-a făcut cu încălcarea mai multor articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil şi dreptul la libertatea de exprimare.
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban a transmis, marţi, că decizia CEDO în cazul Laurei codruţa Kovesi ”este dovada compromiterii actualei Curţi Constituţionale de către PSD”. Orban consideră că CCR ”s-a compromis prin propriile decizii care încalcă Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, iar modul de acţiune şi constituire a Curţii ar trebui regândite.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Drulă: La Bruxelles, nimeni nu înţelege de ce Guvernul PSD-PNL vrea să menţină pensiile speciale
Suedia va cere Ungariei explicaţii cu privire la amânarea ratificării aderării sale la NATO
Judecătoarea anti-reformă, care a salvat un abuzator sexual, promovată la instanţa supremă
Netanyahu, lege inspirată de Dragnea: „Noaptea, ca hoţii”, strigă opoziţia
UEFA a deschis o anchetă cu privire la cazul FC Barcelona – Negreira
VIDEO - Imagini spectaculoase cu podul de la Brăila: A fost turnat primul strat de asfalt
Acord România-SUA: Cetăţenii vor putea cumula perioadele lucrate în ambele ţări pentru pensie
Ungaria nu îl va aresta pe Vladimir Putin, spune şeful de cabinet al lui Viktor Orban
O nouă pilulă a vindecat de cancer o treime dintre pacienţii în fază terminală
Argint european pentru un proiect strategic unic în peisajul național! (P)
Cu o pensie specială de 18.000 lei, Ciucă spune răspicat: Pensiile militare nu sunt pensii speciale
Voucherele pentru alimente vor fi livrate beneficiarilor înainte de Paşti
Protejează-ți business-ul și angajații cu sisteme UV profesionale (P)
Denisa Ionaşcu, secretarul CL Iaşi, a pierdut prima rundă a meciului cu primarul Mihai Chirica
ASF: Poliţele de asigurare emise de Euroins România îşi păstrează valabilitatea
VIDEO: Părinţii şi elevii Colegiul Pedagogic, protest la Primărie. Chirica, huiduit copios - UPDATE
Ciolacu nu mai ştie cum să născocească motive ca să nu se atingă de pensiile speciale
Un tablou necunoscut până acum al artistului american Jackson Pollock a fost descoperit în Bulgaria
Ce fel de ustensile și echipamente sunt necesare într-o bucătărie profesională? (P)
Rezidenţele Şotron, ediţia a II-a: 3 burse de creaţie pentru autori din România şi Ucraina
Autobuz cuprins de flăcări în mers, la Oradea. 20 de persoane s-au autoevacuat
Doi medici rezidenți au fost puși sub control judiciar în cazul Tesloianu
Brandul Iaşului, medalie de aur la unul dintre cele mai importante concursuri de branding din Europa
Incendiul din 23 martie 1847 a mistuit un sfert din Bucureşti
În spatele activiştilor de mediu care atacă opere de artă sunt organizaţii foarte puternice
Percheziţii DNA la Ape Minerale, societate de stat condusă de liberalul Udrişte
FOTO: “Catargul primarului” Chirica are din nou nevoie de reparaţii
S-a găsit o explicaţie pentru comportamentul straniu al obiectului interstelar „Oumuamua”
O nouă specie de orhidee ale cărei petale seamănă cu sticla a fost descoperită în Japonia
Actriţa Lindsay Lohan şi youtuber-ul Jake Paul, judecaţi în SUA într-un caz legat de criptomonede
Mabo Coffee - Secretul cafelei de specialitate: origini, măcinare și preparare (P)
A noua zi de greve şi manifestaţii în Franţa faţă de reforma pensiilor
VIDEO: Terran 1, prima rachetă imprimată 3D, nu a reuşit să ajungă pe orbită
Pancu l-a lăsat pe Grozavu fără doi jucători! Niciun produs al lui Poli sub tricolor!
Părinţii elevilor de la Colegiul Pedagogic protestează azi în faţa Primăriei
Mihai CHIPERDincolo şi dincoace de Poarta Focşanilor (II) |
Codrin Liviu CUȚITARUJonathan Coe, un prieten al Iaşului (III) |
George ŢURCĂNAŞUBucureştiul şi non-strategiile de dezvoltare regională |
Gabriel MURSASculptură în fildeş. Despre îndrăgostire |
Primăvara astronomică a adus la Iaşi un vechi politician ieşean de care cam uitase lumea. Iaca unde a venit bob sosit! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.