Ce austeritate? Buget record pentru Consiliul Superior al Magistraturii: cu 50% mai mare ca anul trecut. Trei sferturi din bani merg pe salarii
Bugetul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru 2026 se ridică la 413,7 milioane lei, în creștere cu aproape 50% față de anul precedent, însă cheltuielile de personal rămân componenta principală a alocărilor, totalizând 289,3 milioane lei, adică 69,9% din buget, potrivit raportului instituției consultat de „Ziarul de Iași.”
Cheltuielile non-salariale, care includ bunuri și servicii, investiții și proiecte cu finanțare externă, se ridică la suma de 124,4 milioane lei.
Analiza pe anii anteriori arată că, în 2024, CSM a avut un buget total de 317,7 milioane lei, din care 237,6 milioane lei au fost destinate cheltuielilor de personal, ceea ce înseamnă că 74,8% din resursele instituției au fost utilizate pentru plata salariilor. Diferența de aproximativ 80 de milioane lei a acoperit restul capitolelor bugetare, respectiv bunuri și servicii, cheltuieli de capital și proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile. În 2025, bugetul total a fost de 276,2 milioane lei, cu peste 41 de milioane lei mai puțin decât în anul precedent, iar această reducere se reflectă aproape integral în diminuarea cheltuielilor de personal, care ajung la 197,6 milioane lei.
Diferența disponibilă pentru modernizare și investiții rămâne restrânsă
Potrivit raportului CSM, evoluția negativă a bugetului din 2025 față de anul precedent a fost determinată de diminuările salariale impuse prin noile prevederi legislative, reduceri care au vizat atât veniturile magistraților — judecători și procurori — cât și ale personalului auxiliar de specialitate juridică, funcționarilor publici și personalului contractual din sistemul judiciar.
Chiar și în aceste condiții, ponderea salariilor rămâne ridicată, la 71,5% din total, ceea ce arată că ajustarea bugetară nu a modificat structura cheltuielilor, ci doar nivelul acestora. Celelalte cheltuieli rămân mult mai mici, de circa 78,6 milioane lei anul trecut.
Aparatul propriu al CSM: salariile acoperă majoritatea fondurilor
Situația este și mai clară la nivelul aparatului propriu al CSM, unde cheltuielile de personal absorb cea mai mare parte a fondurilor. În 2024, dintr-un buget de aproximativ 143 milioane lei, circa 127,2 milioane lei au fost destinate cheltuielilor de personal, ceea ce înseamnă o pondere de 88,9%. În 2025, bugetul aparatului propriu a scăzut la 117,7 milioane lei, iar cheltuielile salariale la 104,3 milioane lei, menținând o pondere de 88,6%, ceea ce indică faptul că ajustările bugetare s-au reflectat aproape proporțional în zona personalului.
În 2026, bugetul aparatului propriu crește însă la 149,7 milioane lei, iar cheltuielile de personal ajung la 128,0 milioane lei, reprezentând 85,4% din total, adică salariile continuă să reprezinte majoritatea cheltuielilor instituției.
Diferența disponibilă pentru celelalte categorii de cheltuieli (care include bunuri și servicii, investiții și proiecte cu finanțare externă) în cadrul aparatului propriu se ridică la aproximativ 15,8 milioane lei în 2024, după cum mai reiese din calculele făcute de „Ziarul de Iași”, respectiv 13,3 milioane lei în 2025 și 21,7 milioane lei în 2026.
Publicitate și alte recomandări video