anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ce averi au mai adunat şefele de la Registrul Comerţului Iaşi

GALERIE
avere
  • avere
- +

Directorul unei instituţii publice şi-a mărit averea anul trecut, comparativ cu 2011. Gina Şindilă, şeful de la Oficiul Registrul Comerţului, a mai adăugat o maşină în garaj, pe lângă celelalte două pe care le avea deja, şi, în plus, a mai achiziţionat bijuterii în valoare de 500 de euro, cu toate că mai avea astfel de bunuri care erau estimate la 7.000 de euro. Ce alte averi mai au angajaţi importanţi de la Registrul Comerţului?

Noile declaraţii de avere ale unor şefi de instituţii publice din Iaşi arată că nu puţini sunt cei care, în ciuda crizei, şi-au sporit averea anul trecut. La Registrul Comerţului, Gina Şindilă a mai adăugat în garaj în 2012 încă o maşină pe lângă celelalte două pe care le avea deja. Este vorba de un Volkswagen Golf, un autoturism fabricat în 2008. În afară de acesta, Şindilă mai deţine un Renault Laguna fabricat în 2003, dar şi un Opel Frontera din 1994. O altă schimbare care a fost scoasă de lumină de postarea declaraţiei de avere pe site-ului oficial de la Registrul Comerţului în ceea ce o priveşte pe Gina Şindilă constă în faptul că în 2012 aceasta şi-a mărit colecţia de bijuterii. Dacă până în 2011 ea avea bijuterii în valoare de 7.000 de euro, declaraţia de avere pe anul fiscal trecut arată că a mai achiziţionat bunuri de acest tip de încă 500 de euro. De precizat este faptul că, potrivit informaţiilor făcute publice, Gina Şindilă a început să cumpere bijuterii încă din 1992. În acelaşi timp, şeful de la Registrul Comerţului din Iaşi a încasat în 2012 un salariu mai mare cu aproximativ 4.000 de lei pe an în comparaţie cu 2011. Astfel, anul trecut, Gina Şindilă a ridicat din casieria instituţiei pe care o conduce suma de 73.000 de lei, ceea ce înseamnă că salariul lunar a fost de aproximativ 6.000 de lei, pe când în 2011 salariul ei în fiecare lună nu depăşea 5.780 de lei. Cât despre soţul Ginei Şindilă, salariul acestuia s-a mărit de circa trei ori în ultimii trei ani, însă tot nu ajunge nici măcar la jumătate din cât câştigă anual şefa de la Registrul Comerţului. Soţii Şindilă deţin în prezent un teren intravilan în comuna Dolhasca, ce măsoară 1.900 de metri pătraţi şi pe care l-au cumpărat în 1994, dar şi un apartament de 82 de metri pătraţi în municipiul Iaşi, care a fost achiziţionat în anul 2003. Interesant este şi faptul că Gina Şindilă are de recuperat o sumă frumuşică. Este vorba de circa 15.000 de euro, bani ce reprezintă un împrumut pe care l-a realizat în nume personal. În afară de aceşti bani, şeful de la Registrul Comerţului nu are alte depozite la bănci sau alte instituţii bancare şi nici nu are datorii.
La Registrul Comerţului, nu doar Ginei Şindilă i-a fost mărit salariul anul trecut, ci şi Elenei Pricopei, care ocupă funcţia de şef serviciu. Potrivit declaraţiei de avere, aceasta a încasat anul trecut un salariu mai mare cu aproximativ 3.000 de lei faţă de 2011, ajungând astfel să ridice în 2012 de la casierie circa 48.500 de lei. Interesant este faptul că şefa de serviciu de la Registrul Comerţului nu deţine niciun apartament şi niciun teren, ci numai un Volkswagen Golf fabricat în 2008. În acelaşi timp, Elena Pricope nu are active financiare, dar are datorii în valoare de 44.500 de lei. Este vorba de un credit contractat de la Cec Bank în 2009, în valoare de 40.000 de lei, şi de o descoperire de card de la Garanti Bank ce a ajuns anul trecut la suma de 4.500 de lei. Soţii Pricope au mai încasat, potrivit declaraţiei de avere a şefului de serviciu de la Registrul Comerţului. şi suma de 1.008 de lei pe an, bani reprezentând alocaţii pentru cei doi copii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ioan Alexandru TOFAN

O idee pentru Legea învăţământului superior

Ceea ce lipsea, acum 145 de ani, învăţământului superior românesc, era o veritabilă comunitate academică, o formă vie de interacţiune şi dezbatere între membrii breslei învăţătorilor. Cam asta lipseşte şi acum. Suntem prieteni între noi, ne sunăm şi ne vedem din când în când, mai organizăm conferinţe şi colocvii, scriem în aceleaşi reviste şi, rar, ne recenzăm cărţile. Tot din prietenie, mai degrabă. Dar instituţiile unde ne petrecem mare parte a zilei, Universităţile patriei, nu par a se hrăni, cum ar fi normal, din prieteniile noastre.

opinii

Nebuna de la Rhornfield Hall

Codrin Liviu CUȚITARU

Nebuna de la Rhornfield Hall

Meritul „intertextului” lui Jean Rhys este acela de a reconfigura un personaj schematic (în forma sa iniţială) şi de a-i conferi dimensiune psihologică. Fantoma lunatică „Bertha” devine, în acest roman postmodern, sensibila şi nevropata „Antoinette”, victima unui univers rigid şi extrem de neconcesiv cu inadaptaţii.

Criză majoră de încredere în politicienii români

Dan TAPALAGA

Criză majoră de încredere în politicienii români

Lipsa cronică de încredere în liderii politici şi în actualul sistem de partide nu anunţă nimic bun. În momente de criză economică majoră, în situaţia în care inflaţia va muşca şi mai tare din puterea de cumpărare, pe fondul stării generale de iritare amplificate de războiul din Ucraina, este nevoie doar de o scânteie şi butoiul cu pulbere riscă să sară în aer provocând explozii sociale în lanţ.

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Ioan STANOMIR

Călăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă

Nici o altă întrebare nu este mai obsedantă în istoria intelectuală a Rusiei decât cea care priveşte propria ei identitate. De trei secole, din clipa în care Petru cel Mare a acordat Moscovei hlamida imperială, Rusia se află prinsă în acest dialog frenetic cu Occidentul. În această oglindă pe care i-o întinde civilizaţia pe care o imită, dar şi pe care o detestă, Rusia îşi poate contempla propriul chip.

pulspulspuls

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Un scenariu în care MRU ar împuşca mai mulţi iepuri dintr-o lovitură

Aşadar, numai ce s-a vorbit la Şcoala politică de vară de pe Bahlui despre şansele fostului premier MRU la candidatura pentru funcţia supremă în târg, că au şi apărut două căi divergente în parcursul său ipotetic. 

Caricatura zilei

Isărescu și calul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.