Ce averi au rectorii universităților ieșene: terenuri, case, mașini și conturi

luni, 13 mai 2024, 03:00
4 MIN
 Ce averi au rectorii universităților ieșene: terenuri, case, mașini și conturi

Rectorii universităților din Iași sunt adesea în atenția opiniei publice. Dar cât de bogați sunt aceștia? Unii dintre ei au strâns averi, proprietăți și multe conturi bancare.

,,Ziarul de Iași” a cercetat declarațiile de avere ale celor mai cunoscuți rectori din Iași (veniturile declarate în 2023 pe 2022): prof.univ.dr. Liviu-George Maha din cadrul Universității ,,Alexandru Ioan-Cuza” din Iași (UAIC); prof.univ.dr. Dan Cașcaval din cadrul Universității Tehnice ,,Gheorghe Asachi” (TUIASI); prof.univ.dr. Gerard Jităreanu din cadrul Universității de Științele Vieții (USV) și prof.univ.dr. Viorel Scripcariu din cadrul Universității de Medicină și Farmacie ,,Gr.T.Popa” (UMF).

Câți bani are noul rector al UAIC

Prof.univ.dr. Liviu-George Maha a fost ales rector al UAIC în luna martie, anul acesta.

Potrivit declarației de avere din iunie 2023, deține cinci terenuri (două intravilan, două agricole și un forestier) în Suceava, toate moștenite în anul 2022. Terenurile intravilane au o suprafață de 1000 și 800 metri pătrați, pe când cele agricole au 3500 și 10200 metri pătrați, iar forestierul 4800 metri pătrați.

Profesorul a moștenit și o casă de 114 metri pătrați. Mai departe, are un apartament cumpărat din 2015, în Iași, cu o suprafață de 81,19 metri pătrați.

La capitolul conturi și depozite bancare, am numărat 6 conturi în lei (un sold de 13149 lei; un sold 9267 lei; 9665 lei; 6721,03 lei; 15500 lei; 9627 lei), un fond de investiții (6783 lei), un cont în euro (5000 euro) și unul în USD (7500).

În ceea ce privește plasamentele, investițiile directe și împrumuturile acordate, Liviu-George Maha are acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale în valoare totală la zi de 46969 lei, 5549 USD, 13551 lei și 50 euro, plus un împrumut acordat în nume personal în valoare de 20000 euro.

Dacă vorbim despre datorii, în declarație apar 5 credite, dintre care unul contractat în anul 2006 cu scadență în anul 2025 (în valoare de 15500 lei) și altul contractat în 2015 cu scadență în 2045 (153995 lei).

Veniturile sale anuale sunt de 147733 lei, de la UAIC, atât pentru funcția de bază, cât și pentru diverse activități și proiecte (comisii de doctorat, etc), la care se adaugă 3288 lei de la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS București); 2631 lei de la ASE București (membru comisii de doctorat); 31500 lei de la Regia autonomă Aeroportul Iași (membru al Consiliului de Administrație); 2350 lei de la Ernst Young&Bucharest (cesiune drepturi de autor); 1409 lei de la Unitatea Executivă Pentru Finanțarea Învățământului Superior, A Cercetarii, Dezvoltării și Inovării, București (evaluare proiecte de cercetare); 8832 lei de la UMF Iași (membru echipă implementare proiect).

Rectorul Politehnicii are 600.000 de lei în titluri de stat, certificate, obligațiuni

În declarația rectorului Politehnicii ieșene, prof.univ.dr.Dan Cașcaval apare un teren intravilan din Iași de 780 metri pătrați, cumpărat în 2006. În același an, și-a cumpărat și o casă de 190 metri pătrați.

Rectorul are și două mașini marca Toyota Rav din anii de fabricație 2012 și 2014.

În document mai apar trei conturi bancare în lei, unul cu 100000 lei, cu 100945 lei și 35000 lei).

Mai mult, deține 4000 de hârtii de valoare (titluri de stat, certificate, obligațiuni) cu valoarea totală la zi de 400000 lei, încă 40 cu valoarea de 200000 lei și acțiuni sau părți sociale în societăți comerciale (SC Vetro SA) cu valoarea de 78000 lei.

Profesorul Dan Cașcaval nu are datorii.

Veniturile anuale din partea TUIASI (activitate academică și management) sunt de 185093 lei. Plus 15278 lei din partea Ministerul Educației și Cercetării (Comisii UEFISCDI).

Rectorul USV, economii în fonduri de investiții

Rectorul Gerard Jităreanu a moștenit un teren agricol în județul Botoșani cu o suprafață de 17800 metri pătrați, iar în anul 2000 și-a cumpărat încă un teren agricol în Aroneanu, Iași (2000 metri pătrați). Ulterior, în 2003, și-a cumpărat o casă în Iași, clădirea având 128 metri pătrați.

Are două mașini, Toyota Auris (an de fabricație 2012), și Toyota Lexus (2017), dar și bijuterii în valoare de 6000 euro.

El a declarat toate economiile pe care le-a făcut de-a lungul timpului împreună cu soția: un cont curent în lei (174705 lei); un depozit bancar în USD (296 USD); și 4 fonduri de investiții în euro (297726 euro, 328137 euro, 75567 euro, 34435 euro).

Veniturilor anuale ale rectorului USV sunt formate din: funcția de bază 250016 lei; 16485 lei din conducere doctorat; 152084 lei din proiecte de cercetare; 70413 lei din alte activități tot din cadrul USV (IOSUD); 24.804 lei indemnizație membru titular și 74.880 lei indemnizație de merit.

Rectorul UMF are un Mercedes fabricat în 2022

Prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași deține două terenuri intravilane în Iași. Primul, cu o suprafață de 460 metri pătrați, l-a cumpărat împreună cu soția, în anul 1993. Al doilea, în 2010. Tot în 1993, cei doi și-au cumpărat și o casă cu suprafața de 200 metri pătrați. În anul 2014, și-au construit o casă de 186 metri pătrați. Rectorul UMF Iași deține un Mercedes fabricat în 2022. Într-un cont are 16562 lei. De asemenea, medicul are și un credit la bancă contractat în 2023, în valoare de 130000 lei, și scadent în 2028.

Venitul său anual încasat de la UMF Iași este de 275736 lei. Se adaugă 117605 lei de la Institutul Medical de Oncologie și 22500 lei de la ,,SC Scripcariu Med SRL”.

Publicitate și alte recomandări video

Îți recomandăm

Comentarii